
Vineri, 23 mai 2025, începând cu ora 11:00, Consiliul Județean Brașov se reunește într-o ședință extraordinară convocată de îndată, ce se va desfășura online, prin platforma Zoom.
Singurul punct pe ordinea de zi vizează aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov, cu scopul relocării pacienților internați în Secția Psihiatrie Cronici din Zărnești.