Ultimul cuvânt | Dragoș David
Uneori, plecarea unui om te obligă să te uiți altfel la lucrurile pe lângă care ai trecut atunci când ele se întâmplau. Dragoș David avea doar 58 de ani. Prea
Uneori, plecarea unui om te obligă să te uiți altfel la lucrurile pe lângă care ai trecut atunci când ele se întâmplau. Dragoș David avea doar 58 de ani. Prea
A plecat dintre noi Nicolae Albu. Cu discreție. Așa cum a și trăit. A fost și va rămâne unul dintre oamenii care au înobilat turismul și hotelăria brașoveană, în ani
Inainte de anii 1990 în Statele Unite își desfășura activitatea un cetățean de origine română pe numele Cornel Duțescu, absolvent al Institutului din Pensacola, Florida, specializat în termodinamica arderii
Nu era genul de om care să stea locului. Chiar și atunci când ocupa o funcție, aveai senzația că e doar o etapă, nu o destinație. Avea o energie care
Nu l-am cunoscut. A fost contemporan nu cu mine, ci cu copilăria mea. Cu acea perioadă în care nu înțelegi lumea, dar o simți. Și, dintre toate numele care se
Brașovul a avut primari gospodari. Oameni care, fiecare la timpul lui, au pus câte o cărămidă în orașul pe care îl vedem astăzi. Transformarea nu s-a întâmplat dintr-odată. A început
Nu a fost un profesor care să caute să fie iubit. A fost unul dintre aceia care nu negociau cu mediocritatea și nu făceau concesii pentru a fi acceptați. Iar
Prof. Dr. Ing. Florea Dudiță L-am cunoscut pe Florea Dudiță în anii ’80.Eram student la Universitatea Transilvania din Brașov și vicepreședinte pentru activitatea profesional-științifică în Centrul Universitar Brașov. Pe atunci,
Există oameni care trec prin viață fără să caute lumina reflectoarelor, fără să facă zgomot. Dar asta nu înseamnă că trec neobservați. Din contră, absența lor lasă o liniște grea,
În timp ce lumea se oprea în loc, politicienii noştri au continuat să fie „ocupaţi”: tăieri de bugete cu aer de austeritate, „înlocuirea” celor patru proiecte de modernizare a unor