Ultimul cuvânt – Otilian Neagoe

Nu era genul de om care să stea locului. Chiar și atunci când ocupa o funcție, aveai senzația că e doar o etapă, nu o destinație. Avea o energie care nu îl lăsa să rămână blocat și, cumva, nici pe cei din jurul lui.

Otilian Neagoe nu poate fi prins într-o singură descriere. A trecut prin multe roluri – sociolog, director al Casei de Cultură a Studenților din Brașov, redactor-șef adjunct la „Viața Studențească” înainte de 1990, apoi manager, Prefectul Județului Brașov, Senator în Parlamentul României, vicepreședinte al Consiliului Concurenței. Dar, dincolo de toate acestea, a rămas același om: atent la oameni, rapid în înțelegere și mereu orientat spre soluții.

(sursa: Newsbv)

Avea un fel de a privi lucrurile care simplifica fără să reducă. Nu se pierdea în complicații inutile. Asculta, înțelegea și mergea mai departe. Avea dinamismul acela care nu te obosește, ci te antrenează. Și, fără să îți dai seama, te trezeai mergând în același ritm cu el.

Pozițiile statice nu i s-au potrivit niciodată pe deplin. Le-a ocupat, le-a onorat, dar nu s-a confundat cu ele. Pentru el, funcția nu era un loc în care să te oprești, ci un loc din care să faci ceva.

Drumurile noastre s-au intersectat de mai multe ori, începând cu anii studenției mele și continuând, peste timp, în activități profesionale comune – în turism și în politică. Au fost etape diferite, contexte diferite, dar de fiecare dată cu același tip de interacțiune: directă, clară, orientată spre construcție. Am muncit împreună, am dus lucruri mai departe și, fără să fie nevoie de explicații suplimentare, am învățat.

Sursa: Arhiva personală (1984)

Am apreciat întotdeauna la el această capacitate de a înțelege repede și de a nu complica lucrurile. Știa să meargă la esență. Știa să decidă. Și, mai ales, știa să ducă lucrurile până la capăt.

Dacă ar fi astăzi aici, probabil nu ar ține un discurs lung. Nu era stilul lui. Ar spune lucruri simple, dar greu de ignorat.

Să nu ne grăbim inutil.
 Să nu ne îndepărtăm de oameni.
 Să învățăm. Mereu.

Ar spune că România nu trebuie împărțită. Nici în două, cum am mai făcut-o, nici în mai multe, cum începem să o facem acum. Că există și o Românie de peste hotare, dar ea nu e „altceva”. E tot a noastră. Și trebuie ținută aproape, nu împinsă mai departe.

Ne-ar spune să stăm între oameni, nu deasupra lor. Să îi respectăm. Să facem lucruri pentru ei, nu despre ei. Și, mai ales, să nu lăsăm conflictele să crească până când nu mai pot fi controlate.

Și, probabil, ar avea un gând aparte pentru Brașov. Ar spune că nu e doar un oraș. E un echilibru construit în timp. Un diamant șlefuit greu, zeci de ani, de oameni diferiți, în contexte diferite. Și că nu ai voie să tratezi ușor ceva ce s-a construit atât de greu.

Ar vorbi simplu. Fără patos. Dar cu acel tip de claritate care te face să te oprești puțin și să te gândești dacă nu cumva lucrurile importante sunt, de fapt, cele pe care le complicăm noi.

Nu a fost un om comod. Dar a fost unul dintre acei oameni care te ajută să vezi mai clar. Iar uneori, exact asta lipsește cel mai mult.

Cristian Radu

Redactor șef