Ultimul cuvânt | Dragoș David

Uneori, plecarea unui om te obligă să te uiți altfel la lucrurile pe lângă care ai trecut atunci când ele se întâmplau.

Dragoș David avea doar 58 de ani.

Prea puțini pentru un om care, probabil, mai avea proiecte de făcut, idei de pus pe masă și lucruri de spus.

Brașovul îl cunoștea din politică, din administrație, din proiectele europene, din Agenția Metropolitană.

Dar povestea lui începuse cu mult înainte.

A început, într-un fel foarte brașovean, la Tractorul.

A terminat Liceul Industrial „Tractorul” și a lucrat aproape un deceniu în uzină. Acolo unde meseria se învăța lângă utilaje, unde greșeala se vedea imediat și unde un lucru trebuia, înainte de orice, să funcționeze.

Poate că ceva din această formație l-a urmărit toată viața.

A devenit inginer. A condus companii. A ajuns în Parlamentul European. Și apoi s-a întors la Brașov.

Ar fi putut fi doar încă o etapă într-o carieră politică.

N-a fost.

Din 2009, Dragoș David a început probabil cea mai importantă parte a vieții sale profesionale: Agenția Metropolitană Brașov.

Șaisprezece ani.

Este mult pentru viața unui om. Dar este foarte mult și pentru viața unui oraș.

În acești ani s-au schimbat primari, majorități, partide, guverne, programe europene și priorități. Dragoș a rămas acolo și a făcut ceea ce știa să facă: proiecte.

Unele au devenit vizibile. Altele au rămas în documentații, strategii și cereri de finanțare pe care oamenii nu le văd niciodată atunci când privesc, mai târziu, investiția terminată.

În 2015 vorbea deja despre peste 250 de milioane de euro atrase sau coordonate prin proiectele Agenției pentru Brașov și localitățile zonei metropolitane.

Dar cifrele spun numai o parte din poveste.

Pentru că dezvoltarea unui oraș nu înseamnă doar bani.

Înseamnă să vezi înaintea altora ce ar putea deveni acel oraș. Să pui la aceeași masă oameni care nu gândesc întotdeauna la fel. Să convingi o comună că viitorul ei este legat de municipiu și municipiul că nu poate crește sănătos ignorând localitățile din jur.

Transportul metropolitan, dezvoltarea urbană, proiectele europene, relația dintre Brașov și localitățile din jur, ideea însăși de zonă metropolitană au făcut parte, ani la rând, din munca lui.

Nu cred că Dragoș a fost întotdeauna un om comod.

Dar nici oamenii care construiesc nu sunt întotdeauna comozi.

A făcut politică. A avut confruntări. A schimbat poziții. A intrat și a ieșit din structuri politice. A lucrat cu oameni care, la un moment dat, au ajuns adversari între ei.

Și există aici ceva ce merită spus.

După plecarea lui George Scripcaru de la Primăria Brașov, în 2020, Dragoș David nu a dispărut odată cu administrația cu care lucrase. A continuat să conducă Agenția Metropolitană și în mandatul lui Allen Coliban.

Asta spune ceva despre omul și profesionistul Dragoș David, dar și despre locul pe care Agenția ajunsese să îl ocupe în dezvoltarea Brașovului.

După revenirea lui George Scripcaru la Primărie, lucrurile s-au schimbat. La sfârșitul anului 2024 a fost înlocuit de la conducerea Agenției, iar în martie 2025 s-a încheiat definitiv etapa sa de acolo.

Nu cred că acesta trebuie să fie ultimul lucru pe care îl spunem despre el.

Ar fi nedrept.

Ultimul cuvânt ar trebui să rămână despre ceea ce a construit.

Despre un băiat care a început la Tractorul, printre mașini și oameni care știau ce înseamnă meseria, a devenit inginer, a ajuns europarlamentar și s-a întors apoi în orașul în care se formase.

Și despre șaisprezece ani în care a încercat să împingă Brașovul înainte.

Nu am fost prieten cu Dragoș. Dar între noi a existat, multă vreme, un respect reciproc. Pentru cine eram fiecare. Pentru ceea ce făceam. Pentru proiectele la care, uneori, am lucrat împreună.

Mult sau puțin. Atât cât a fost nevoie.

Până într-o zi din 2017, când a ales un alt fel de a se raporta la mine.

Era un moment dificil pentru mine. M-a durut. Dar a trecut.

Și, privind acum în urmă, îmi dau seama că ceea ce se întâmplase atunci nu a reușit să rupă ceea ce fusese construit înainte.

Ne-am reîntâlnit în 2021. I-am luat un interviu pentru un proiect important la care lucram atunci: redefinirea și redactarea unei strategii de dezvoltare a serviciilor publice din România.

Am vorbit.

Am discutat profesional.

Și când s-a terminat întâlnirea, mi-a trecut prin minte un gând foarte simplu:

„Nu s-a întâmplat nimic.”

Eram tot noi.

Poate că asta înseamnă, până la urmă, maturitatea unei relații dintre doi oameni. Nu să nu existe momente în care drumurile se despart. Ci să poți reveni, după ani, în fața celuilalt fără să cari după tine tot ce te-a supărat cândva.

Astăzi, faptul că scriu despre el este unul dintre puținele lucruri pe care le mai pot face pentru Dragoș David.

Și poate că, de acolo de unde este, vede și aude altfel lucrurile.

Inclusiv cuvintele aruncate în aceste zile. Judecățile grăbite. Încercările de a rezuma o viață profesională lungă la ultimele ei episoade. Speculațiile ieftine pe care am fost uimit să le citesc și să le aud.

O viață nu încape în ultimul conflict.

Și nici un om nu poate fi judecat numai prin ultima funcție pe care a ocupat-o sau prin felul în care a plecat din ea.

Dacă aș mai putea sta astăzi de vorbă cu Dragoș, îmi imaginez că mi-ar spune ceva simplu:

Funcțiile se termină.

Mandatele se termină. Toate. Ale tuturor.

Unele se termină bine. Altele se termină în conflict.

Iar conflictele, oricât de importante ni se par atunci când le trăim, ajung până la urmă câteva rânduri într-o arhivă.

Dar să nu uităm de noi.

Acum veți vorbi câteva zile despre mine. Despre ceea ce am făcut. Despre familia mea. Și vă mulțumesc.

După aceea vă veți întoarce la locurile voastre. La birouri. La proiecte. La conflictele și speranțele voastre.

Orașul însă va rămâne.

Aveți grijă de el.

Pentru că în orașe rămân, uneori fără să mai știm cine le-a gândit, lucrurile construite de oamenii care au trecut prin viața lor.

Mi-l imaginez spunând toate acestea fără reproș. Fără regrete aruncate spre ceilalți. Poate doar cu liniștea pe care noi, cei rămași, o dobândim mult mai greu.

Dragoș David a fost unul dintre oamenii care au crescut odată cu Brașovul și care, la rândul lor, au ajutat Brașovul să crească.

A avut doar 58 de ani.

Dar a avut timp să lase ceva în urmă.

Și poate că, atunci când toate celelalte se duc, asta este ceea ce contează.