Dacă restructurarea înseamnă doar concedieri, Carfil va pierde înainte de orice luptă

Administrație și politici publice, Economie, Actualitate1 month ago55 Views

Cristian Radu | News Connect

La Carfil Brașov, salariile au întârziat, angajații au întrerupt lucrul, iar conducerea vorbește despre reducerea personalului. Fabrica are 579 de salariați, iar în spațiul public au fost avansate ținte de aproximativ 400–450 de posturi rămase. Cifrele diferă, proiectul nu este încă finalizat, dar cuvântul care revine în toate relatările este același: restructurare.

De aici începe însă adevărata problemă. Dacă restructurarea înseamnă doar să plece oameni, Carfil nu va deveni o companie mai puternică. Va deveni aceeași companie, cu aceleași probleme, dar mai mică.

Restructurarea nu începe cu lista celor care pleacă

Într-o companie obișnuită, reducerea costurilor poate fi o măsură necesară. Într-o fabrică de armament, aflată într-un sector strategic, restructurarea trebuie să înceapă cu întrebarea: ce trebuie să producă această uzină și pentru cine?

Abia după răspunsul la această întrebare pot fi stabilite tehnologiile necesare, investițiile, calificările profesionale, numărul angajaților și structura de conducere. Dacă ordinea este inversată, iar primul obiectiv devine reducerea personalului, nu mai avem o restructurare industrială. Avem o ajustare contabilă.

Carfil nu pare să fi ajuns în dificultate pentru că are pur și simplu prea mulți oameni. Conducerea a vorbit despre încasări întârziate, contracte care nu au mai fost executate, pierderea unei surse importante de venit și nevoia găsirii unor piețe noi. Acestea sunt probleme comerciale, financiare și strategice. Niciuna nu se rezolvă automat prin concedierea unor angajați.

Dacă pleacă 100 sau 150 de oameni, dar portofoliul de comenzi rămâne la fel de fragil, peste câteva luni Carfil va avea mai puține salarii de plătit, dar va continua să nu aibă suficiente venituri. Iar atunci va urma, probabil, o altă „restructurare”.

O fabrică militară nu înseamnă numai utilaje

În industria de apărare, omul calificat face parte din capacitatea de producție. Un lăcătuș, un armurier, un tehnolog sau un inginer cu experiență nu poate fi înlocuit printr-un simplu anunț de angajare atunci când apare o comandă urgentă.

România se află lângă un război, statele europene își măresc bugetele militare, iar necesarul de muniție, drone și sisteme de protecție este în creștere. Exact în acest moment, una dintre fabricile românești discută reducerea personalului pentru că nu are suficiente comenzi.

Acesta este paradoxul. Nu pentru că orice post trebuie păstrat indiferent de competență sau eficiență, ci pentru că statul riscă să renunțe la specialiști înainte să stabilească ce capacități industriale vrea să păstreze.

O hală poate fi modernizată. Un utilaj poate fi cumpărat. Experiența acumulată de oameni în ani de producție dispare însă odată cu plecarea lor. Dacă va fi nevoie de ea peste un an sau doi, reconstruirea echipei va costa mai mult decât economiile obținute prin concedieri.

Problema s-a mai repetat

Criza salariilor din 2026 nu este un accident fără precedent. În martie 2022, 370 de angajați Carfil au declanșat o acțiune spontană după două luni fără salarii. În sinteza dosarului 246/2022, Avocatul Poporului consemnează că Romarm explica blocajul prin lipsa comenzilor, prăbușirea pieței americane și finanțarea insuficientă.

Patru ani mai târziu, angajații reclamă din nou salarii întârziate și lipsa comenzilor. Repetarea aproape identică a problemei arată că nu discutăm doar despre un transfer bancar care a durat câteva zile. Discutăm despre un model de funcționare care nu a fost reparat.

O restructurare reală ar trebui să explice ce s-a schimbat după 2022 și de ce aceleași vulnerabilități au reapărut. Altfel, reducerea personalului riscă să fie folosită pentru a acoperi eșecul unor decizii comerciale și administrative asupra cărora angajații din fabrică nu au avut niciun control.

Ce ar însemna o restructurare adevărată

Un plan credibil pentru Carfil ar trebui să răspundă public la câteva întrebări simple.

Ce produse va fabrica uzina în următorii cinci ani? Ce contracte interne și externe pot susține producția? Ce s-a întâmplat cu proiectele pentru drone și sisteme antidronă? Ce investiții mai sunt necesare? Cum va fi asigurat capitalul de lucru? Ce specializări trebuie păstrate și ce competențe noi trebuie construite? Cine răspunde pentru atragerea comenzilor și după ce indicatori va fi evaluată conducerea?

Abia după această analiză se poate stabili dacă organigrama actuală este prea mare, dacă există posturi care nu mai sunt necesare sau dacă, dimpotrivă, fabrica are nevoie de alte categorii de specialiști.

Restructurarea trebuie să cuprindă managementul, portofoliul de produse, strategia comercială, finanțarea, tehnologia, relația cu Ministerul Apărării și integrarea în programele naționale de înzestrare. Personalul este o componentă a planului, nu planul însuși.

Romarm trebuie să explice planul, nu doar cifra

Carfil este filială a Companiei Naționale Romarm. Directorul general al Romarm este Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, numit în august 2025 pentru un mandat de patru ani. Înaintea numirii, el a fost membru în Consiliul de Administrație al Carfil. Cunoaște, așadar, compania și nu poate trata actuala situație ca pe o problemă apărută peste noapte.

Romarm trebuie să spună ce înseamnă concret restructurarea: ce se schimbă în conducere, ce produse vor fi dezvoltate, ce comenzi sunt urmărite, ce investiții vor fi finalizate și ce rol va avea Carfil în arhitectura industriei naționale de apărare.

Nu este suficient să anunți că numărul angajaților va coborî de la 579 la 400 sau 450. Aceasta este o cifră, nu o strategie.

SAFE este doar testul suplimentar

România are acces la aproximativ 16,7 miliarde de euro prin mecanismul SAFE, bani care reprezintă un împrumut ce va fi rambursat de statul român. O mare parte dintre contractele militare anunțate au drept contractori principali grupuri străine, chiar dacă există grade diferite de producție sau asamblare locală.

Carfil nu apare nominal în lista publică a primelor mari programe SAFE. Acest lucru nu explică singur criza fabricii, dar ridică o întrebare legitimă: cum poate România să împrumute miliarde pentru înarmare fără să creeze un flux predictibil de comenzi și pentru companiile sale strategice?

SAFE nu este cuvântul-cheie al cazului Carfil. Este doar proba care va arăta dacă statul folosește marile programe de achiziții pentru a reconstrui industria românească sau doar pentru a cumpăra echipamente.

Restructurare sau retragere lentă?

La Carfil nu trebuie apărat fiecare post cu orice preț. Trebuie apărată capacitatea României de a produce tehnică militară atunci când va avea nevoie de ea. Pentru aceasta sunt necesare oameni, tehnologie, comenzi și conducere competentă, puse împreună într-un plan verificabil.

Dacă restructurarea va însemna modernizare, contracte, produse noi, răspundere managerială și recalificarea personalului, Carfil poate ieși mai puternică din actuala criză.

Dacă pentru Romarm restructurarea înseamnă doar reducere de personal, atunci compania va eșua înainte de orice luptă.