30 iunie și testul adevărului din energia românească

În mai puțin de o lună, România va ajunge într-un moment important pentru piața energiei electrice.

La 30 iunie expiră actualul sistem de plafonare-compensare aplicat consumatorilor casnici, mecanism introdus în plină criză energetică pentru a proteja populația de explozia prețurilor.

Pentru milioane de români, întrebarea este simplă:

Cât voi plăti la energie după 1 iulie?

Pentru specialiști, întrebarea este mult mai complexă:

Este pregătită piața energetică românească să funcționeze fără intervenția masivă a statului?

Am ieșit din criză sau doar am amânat nota de plată?

În 2022 și 2023, plafonarea era aproape inevitabilă.

Europa traversa cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii. Războiul din Ucraina, volatilitatea piețelor de gaze naturale, problemele de aprovizionare și speculațiile din piețele europene au împins prețurile la niveluri fără precedent.

Astăzi, contextul este diferit.

Depozitele europene sunt mai bine aprovizionate.

Piața gazelor este mai stabilă.

România beneficiază de noi capacități fotovoltaice și eoliene, iar producția internă rămâne una dintre cele mai importante din regiune.

La prima vedere, motivele care au justificat plafonarea par să se fi diminuat.

Și totuși, Guvernul evită să transmită un mesaj clar privind perioada de după 30 iunie.

De ce?

Pentru că problema nu mai este una strict energetică.

Ea a devenit o problemă socială și politică.

Factura nu este doar energie

Una dintre cele mai mari confuzii din spațiul public este asocierea directă dintre prețul energiei tranzacționate pe bursă și factura finală.

În realitate, energia propriu-zisă reprezintă doar o parte din costul suportat de consumator.

Factura include transportul prin rețeaua națională, distribuția locală, serviciile de sistem, contribuțiile specifice și taxele aplicabile.

De aceea, chiar dacă prețurile din piețele angro au scăzut semnificativ față de vârful crizei, consumatorul nu vede automat aceeași reducere în factura finală.

Aceasta este o realitate tehnică pe care mulți politicieni o evită atunci când promit energie mai ieftină.

Cine plătește plafonarea?

O altă întrebare care apare tot mai des este legată de costurile reale ale mecanismului de compensare.

Ani la rând s-a creat impresia că energia plafonată este un fel de cadou oferit populației.

În realitate, factura a fost mutată.

Nu a dispărut.

Diferența dintre prețul de piață și prețul plătit de consumator a fost suportată din fonduri publice și din mecanisme de redistribuire financiară aplicate întregului sector energetic.

Cu alte cuvinte, nota de plată a fost transferată către buget și către întreaga economie.

Acesta este motivul pentru care întrebarea „mai putem continua?” nu este una ideologică, ci una financiară.

România produce mai multă energie verde. Dar factura?

În ultimii doi ani am asistat la un val impresionant de investiții.

Mii de megawați fotovoltaici au fost instalați.

Noi proiecte eoliene sunt în dezvoltare.

Se discută despre baterii de stocare, digitalizarea rețelelor și flexibilizarea consumului.

Toate acestea sunt necesare.

Dar există o întrebare legitimă pe care cetățenii o adresează tot mai des:

Cum se transformă aceste investiții în beneficii concrete pentru consumator?

Pentru că succesul unei politici energetice nu poate fi măsurat doar în megawați instalați.

El trebuie măsurat și în stabilitatea prețurilor, în securitatea aprovizionării și în capacitatea economiei de a rămâne competitivă.

Marea problemă este lipsa predictibilității

Paradoxal, piața energiei din România nu pare să sufere astăzi din lipsă de producție.

Nu pare să sufere nici din lipsă de investiții.

Problema principală este lipsa predictibilității.

Consumatorii nu știu ce se va întâmpla după 30 iunie.

Furnizorii nu știu care vor fi regulile aplicabile peste câteva săptămâni.

Investitorii nu știu dacă cadrul de reglementare va rămâne stabil.

Iar companiile își construiesc bugetele pentru a doua jumătate a anului fără să cunoască toate datele jocului.

În energie, incertitudinea costă.

Uneori mai mult decât energia însăși.

Întrebările la care Guvernul trebuie să răspundă

Înainte de 30 iunie, românii au dreptul să primească răspunsuri clare la câteva întrebări simple:

• Va continua plafonarea și sub ce formă?
• Care va fi impactul estimat asupra facturilor populației?
• Există categorii vulnerabile care vor beneficia de protecție suplimentară?
• Care este costul bugetar al fiecărui scenariu analizat?
• Cum se vor reflecta investițiile masive din energie în prețul final plătit de consumatori?
• Care este strategia energetică pentru următorii cinci ani?

Aceste răspunsuri nu mai pot fi amânate.

Dincolo de energie, este vorba despre încredere

30 iunie nu reprezintă doar expirarea unei scheme de plafonare.

Reprezintă un test de credibilitate pentru întregul sistem energetic românesc.

România are resurse.

Are specialiști.

Are investiții importante în derulare.

Are acces la fonduri europene consistente.

Ceea ce lipsește însă este comunicarea clară și predictibilitatea decizională.

Iar într-un sector în care investițiile se fac pe zeci de ani, iar efectele deciziilor se resimt în fiecare gospodărie, predictibilitatea devine la fel de importantă ca energia însăși.

După câțiva ani în care statul a protejat consumatorii de șocurile pieței, momentul adevărului se apropie.

Iar românii nu au nevoie de sloganuri.

Au nevoie de răspunsuri.

Cristian Radu I Redactor șef