Hidroelectrica – între performanță și întrebările care nu mai pot fi ocolite

De câțiva ani, Hidroelectrica este prezentată ca una dintre marile reușite ale economiei românești. Și, sincer, pe multe cifre chiar este. Profituri consistente, o listare importantă la bursă și o poziție strategică într-o perioadă în care energia a devenit aproape sinonimă cu siguranța națională.

Pentru mulți, Hidroelectrica a devenit imaginea companiei de stat care a reușit să arate că și în România performanța este posibilă.

Doar că, în paralel cu această imagine de succes, aproape fiecare etapă importantă legată de conducerea companiei a venit la pachet cu discuții despre transparență, influență politică și respectarea reală a principiilor de guvernanță corporativă.

Concursuri, selecții și eterna suspiciune

După perioada complicată a insolvenței și după reformele asumate de România privind guvernanța corporativă, Hidroelectrica a devenit una dintre companiile urmărite atent atât de investitori, cât și de mediul economic.

Pe hârtie, lucrurile arată bine.
Există legislație.
Există proceduri.
Există criterii.
Există consultanți.
Există reguli inspirate din standardele OECD.

Teoretic, managementul trebuie selectat profesionist, competitiv și transparent.

Practic însă, aproape fiecare procedură importantă a fost însoțită de:

• suspiciuni privind influența politică;
• mandate interimare repetate;
• întârzieri;
• schimbări de strategie;
• tensiuni între minister și conducerea executivă;
• percepția că unele concursuri sunt mai degrabă controlate decât independente.

Iar aici trebuie spus un lucru simplu:
miza la Hidroelectrica este uriașă.

Nu discutăm despre o companie oarecare.
Discutăm despre unul dintre cei mai valoroși producători de energie din regiune, într-un moment în care energia nu mai este doar economie, ci și geopolitică.

Conflictul de astăzi nu mai este doar administrativ

Situația actuală a readus în prim-plan exact această problemă sensibilă: cât de independent este, în realitate, managementul unei companii de stat listate la bursă?

Tensiunile au explodat după discuțiile privind includerea în bugetul pe 2026 a unor investiții majore în baterii de stocare pentru energia produsă de hidrocentrale.

Premierul a transmis public că astfel de investiții trebuie asumate ferm de viitorul management.

De partea cealaltă, directorul general interimar a susținut că soluția tehnică propusă nu este neapărat cea mai potrivită pentru specificul Hidroelectrica și a ales să se retragă din procedura de selecție.

Din acel moment, discuția nu a mai fost doar despre baterii.
Și nici doar despre un director.

Discuția a devenit una despre limitele intervenției politice într-o companie care ar trebui să funcționeze după reguli corporative moderne.

Unde se termină strategia și unde începe presiunea?

Aici apare întrebarea pe care mulți o evită, dar pe care piața o vede foarte clar.

Statul, ca acționar majoritar, are dreptul să stabilească direcții strategice?
Da, fără discuție.

Dar atunci când:

• se indică explicit soluția tehnică;
• se condiționează aprobări sau mandate;
• presiunea devine publică;
• iar managementul vorbește despre interferență,

apare inevitabil întrebarea dacă nu se depășește linia dintre coordonare strategică și imixtiune în management.

Mai ales că Hidroelectrica nu funcționează într-un model administrativ simplu.

Compania are:

• Adunare Generală a Acționarilor;
• Consiliu de Supraveghere;
• Directorat executiv.

Adică exact acea structură construită pentru a separa:
 decizia politică,
supravegherea
 și administrarea executivă.

În teorie, managementul executiv ar trebui să aibă libertatea deciziei tehnice și operaționale.

În practică însă, exact aici pare să apară fisura.

Guvernanța corporativă nu se măsoară în prezentări

România vorbește de ani întregi despre profesionalizarea companiilor de stat.
Despre independență managerială.
Despre performanță.
Despre depolitizare.

Dar adevărul este că multe dintre aceste principii sunt testate tocmai în momentele tensionate.
Nu în conferințe.
Nu în comunicate elegante.
Nu în PowerPoint-uri.

Ci atunci când managementul spune „nu” unei direcții venite din zona politică.

Atunci se vede dacă autonomia există cu adevărat sau doar până la primul conflict important.

Iar în cazul Hidroelectrica, miza depășește cu mult numele unui director sau un nou mandat.

Pentru investitori și pentru piața energetică, întrebarea reală este alta:
poate România să administreze profesionist o companie strategică, indiferent de schimbările politice?

Pentru că adevărata guvernanță corporativă nu înseamnă doar reguli scrise frumos într-un document.

Înseamnă capacitatea unei companii de a funcționa predictibil, profesionist și credibil chiar și atunci când apar presiuni, interese și conflicte de viziune.

Cristian Radu I Redactor șef