Viața nu se repară într-o zi. Se reconstruiește în obiceiuri mici.

Există perioade în viață când nu mai ai chef de citate motivaționale.

Nu mai vrei nici sfaturi perfecte de la oameni care par că și-au pus viața în ordine între două smoothie-uri verzi și o ședință de yoga la răsărit, zâmbesc, nu cred ca as putea sa fac yoga insa as merge prin parcuri kilometri intregi.

Nu exista manuale, ba da exista, ma contrazic singura, insa manualele au rolul de a ghida și se a oferi un suport teoretic, practică e cu totul o alta prajitura 😁

Uneori abia reușești să te ridici din pat și să răspunzi la mesaje fără să simți că te apasă tot.

Și totuși… exact în perioadele alea se construiește omul nou.

Nu în succes.

Nu în pozele frumoase și cu filtre peste filtre, cu ascuns de riduri sau smuls de păr alb.

Nu când „merge tot”, asta e clar, doar dacă ești în adevăr cu tine evident.

Am învățat că viața nu se schimbă dintr-o decizie mare și spectaculoasă.

Se schimbă din obiceiuri mici, repetate când nu te vede nimeni.

Să bei apă.

Să dormi puțin mai bine.

Să ieși la aer chiar dacă n-ai chef.

Să mănânci ceva cald.

Să răspunzi oamenilor care îți vor binele.

Să nu mai hrănești haosul din tine cu și mai mult haos.

Știu, pare banal.

Dar omul obosit nu are nevoie de revoluții.

Are nevoie de stabilitate.

Noi am romantizat prea mult ideea de „puternic”.

De parcă puterea înseamnă să nu cazi niciodată.

Nici pe departe.

Puterea adevărată este să continui fără aplauze.

Să îți păstrezi bunul simț când ai toate motivele să devii rece.

Să nu te transformi într-un om amar doar pentru că ai trecut prin oameni amari și în ultima vreme chiar am trecut.

Și mai  cred ca ste ceva important: nu toate momentele dificile trebuie rezolvate imediat, acum sau ieri!

Unele trebuie doar traversate.

Cu răbdare.

Cu oameni buni aproape.

Cu puțin umor.

Cu o cafea băută în liniște.

Cu o plimbare.

Cu un “azi fac cât pot”.

În ultimii ani am înțeles că obiceiurile bune nu sunt despre perfecțiune.

Sunt despre salvare.

Ordinea din casă ajută uneori ordinea din cap.

Mâncarea simplă făcută cu grijă poate vindeca mai mult decât crezi.

Somnul contează.

Pauza contează.

Râsul contează enorm.

Și mai ales oamenii care te lasă să fii om, nu super-erou.

Poate că maturitatea vine exact în momentul în care înțelegi că nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui.

Doar să ai grijă de tine suficient cât să nu te pierzi pe drum.

Viața nu va deveni perfectă.

Dar poate deveni mai blândă.

Și uneori asta e mai valoros decât perfecțiunea.

Așa că dacă treci printr-o perioadă grea, nu îți propune să cucerești lumea luni dimineață.

E bine și destul doar să te ridici, să faci un duș; să mănânci ceva bun; să răspunzi unui om drag;

să ieși puțin la lumină;

și să nu renunți la tine.

Restul vine.

Încet.

Dar vine.

Iar într-o zi o să realizezi ceva foarte important:

Nu ai ieșit din greu pentru că ai fost cel mai puternic om din lume.

Ai ieșit pentru că ai continuat să faci pași mici, chiar și atunci când sufletul mergea șchiopătând.

Am scris zâmbind sincer, ușor nostalgic și ma felicit pentru curajul de a așterne aici cum am trecut eu și au fost destule momente dificile, poate se aceea și salvarea mea ca om a fost declanșată de gătit, o călătorie frumoasă în ale “bucătăritului” pentru ca pe la ga scris și citit, iubesc sa gătesc, gătitul este modul meu de a spune “te iubesc”

Te iubesc!

Gabriela Crăciun I Senior editor