921 de cuvinte

Din volumul: “Fără5 – Despre ceea ce rămâne.”

Există cuvinte pe care le citești și mergi mai departe Le înțelegi.
Le aprobi.
Poate chiar le uiți câteva minute mai târziu.
Și există cuvinte care rămân.
Nu pentru că sunt mai frumoase.
Nu pentru că sunt mai bine scrise.
Ci pentru că ating ceva ce era deja în tine.
Nouă sute douăzeci și unu de cuvinte.
Atât.
Nu un roman.
Nu o carte.
Nu o viață întreagă.
Doar 921 de cuvinte. Și totuși, după ce le-am citit, nu am reușit să mă întorc imediat la ceea ce făceam înainte.
Am lăsat telefonul jos.
Am privit pe fereastră.
Și am rămas câteva minute în liniște.
Nu pentru că aș fi găsit răspunsuri.
Ci pentru că, pentru prima dată după mult timp, nu am mai simțit nevoia să le caut.
M-am întors la acele cuvinte de mai multe ori.
Nu ca să verific dacă am înțeles bine.
Ci pentru că, de fiecare dată, descopeream altceva.
Ca și cum textul nu se schimba.
Dar eu da.
Poate că asta fac cuvintele adevărate.
Nu îți spun ceva nou.
Îți arată altfel ceea ce știai deja.
Au fost 921 de cuvinte care au ridicat o cortină.

Nu un zid.
Nu o ușă.
O cortină.
Subțire.
Aproape transparentă.
Genul acela de cortină despre care nici nu știi că există până în clipa în care este trasă la o parte.
Și atunci vezi.
Nu o altă lume.
Aceeași lume.
Doar că mai limpede.
Mai aproape de adevăr.
Mai aproape de tine.
Poate că asta m-a impresionat cel mai mult.
Nu ceea ce am descoperit.
Ci cât de firesc părea totul.
Ca și cum adevărul nu venise atunci.
Ca și cum fusese acolo de mult.
Așteptând.
Crescut în tăcere.
Așezat de timp în locul lui.
Pentru că timpul are uneori mai multă răbdare decât noi.
Lucrează fără să-l vedem.
Leagă întâlniri.
Așază întâmplări.
Lasă lucrurile să crească.
Iar noi avem impresia că nu se întâmplă nimic.
Până într-o zi.
O zi obișnuită.
În care înțelegem că nu asistăm la începutul unei povești.
Ci la înțelegerea ei.
Poate că cele 921 de cuvinte nu au schimbat nimic.
Poate că nu au creat un adevăr nou.
Poate că doar au aprins lumina într-o cameră care era deja acolo.
Și, deodată, am văzut.
Atât.
Iar uneori, un om are nevoie exact de atât.
De câteva cuvinte care să îi amintească ceea ce sufletul știa deja.

Cristian Radu I Scriittor