Copiii din cartierul Astra vor avea curând o nouă grădiniță, pe strada Carpaților

ActualitateȘtiri2 months ago21 Views

Programul de construire a unităților de învățământ în cartierele brașovene continuă și în cartierul Astra, pe str. Carpaților, unde lucrările de construire a primei grădinițe din acest cartier din ultimii 30 de ani se apropie de final.
Zilele trecute primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor la această grădiniță, lucrări care au început vara trecută.
,,De la preluarea mandatului, una dintre priorități a fost să analizăm situația acestui proiect, care înregistra întârzieri semnificative. Mă bucur că, în prezent, lucrările au ajuns la un stadiu avansat de execuție și sunt convins că noua grădiniță își va putea deschide porțile în următoarele luni. Acest proiect este cu atât mai important cu cât discutăm despre un teren care se află în apropiere și care, în trecut, era destinat construirii unei săli de sport pe amplasamentul fostului stadion ICIM. În paralel, continuăm demersurile pentru preluarea bazei sportive ICIM în patrimoniul Municipiului Brașov. Suntem într-un proces de discuții și negocieri cu lichidatorii, iar obiectivul nostru este să recuperăm această infrastructură sportivă, să o modernizăm și să o adaptăm nevoilor actuale ale comunității. Ne dorim ca această bază sportivă să devină un spațiu accesibil și funcțional, folosit de cât mai mulți sportivi, copii și tineri din Brașov”, a precizat primarul George Scripcaru.
Conform constructorului lucrările au ajuns la un stadiu de 90%, finisajele interioare sunt aproape gata, mai trebuie amplasat locul de joacă și amenajate aleile.
,,Față de ultima vizită pe șantier, când lucrările erau în etapa realizării structurii la roșu, proiectul a avansat semnificativ. În prezent, gradul de execuție este de aproximativ 88-90%, iar echipele se concentrează pe finalizarea finisajelor interioare. După încheierea acestei etape, atenția se va muta asupra amenajărilor exterioare, care includ sistematizarea verticală, realizarea locurilor de joacă și a căilor de acces către unitatea de învățământ. Clădirea este dispusă pe trei niveluri. La subsol vor funcționa adăpostul de protecție civilă și spațiile destinate servirii mesei. Parterul va găzdui trei săli de grupă, fiecare cu grup sanitar propriu, iar la etaj vor fi amenajate alte trei săli de grupă, alături de cabinetul medical, biroul directorului și spațiile administrative necesare personalului și întreținerii grădiniței. La nivelul acoperișului-terasă sunt montate panouri fotovoltaice și un recuperator de căldură, în timp ce pompele de căldură sunt amplasate la sol. Aceste sisteme vor contribui la asigurarea unei mari părți din necesarul energetic al unității, care va fi racordată și la rețeaua publică de energie electrică. În ceea ce privește amenajările exterioare, locurile de joacă vor fi realizate exclusiv în zonele verzi, conform cerințelor stabilite prin certificatul de urbanism. De asemenea, proiectul include locuri de parcare destinate aprovizionării și părinților, precum și o cale de acces specială pentru autospecialele de intervenție ale pompierilor, realizată în conformitate cu normele de siguranță”, a explicat inginerul Vlad Delast Voinea.
Lucrările au început în 20 iunie 2025 și au ca termen de finalizare sfârșitul lunii august, dar conform constructorului acestea se vor încheia mai repede. Valoarea totală a contractului este de 6.271.817,05 lei fără TVA, la care se adaugă lucrări suplimentare în valoare de 1.749.202,14 lei, împrejmuirea și conformare la cerințele ISU. Acestea sunt realizate de către SC Hachi Invest SRL, proiectant fiind Danina Star SRL.

Cristian Radu

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...