Orașele la încercare (1) După furtună începe adevăratul examen al administrației
Editorial
Furtunile și ploile torențiale care au afectat în ultimele săptămâni numeroase orașe din România au produs pagube importante și au pus la încercare nu doar infrastructura urbană, ci și capacitatea administrațiilor locale de a răspunde rapid și eficient unor situații de criză.
Imaginile cu străzi transformate în râuri, parcări subterane inundate, locuințe afectate și trafic paralizat s-au repetat aproape identic, indiferent de oraș. Deși fiecare comunitate are particularitățile sale, concluziile sunt surprinzător de asemănătoare.
Furtuna a fost aceeași pentru toți. Vulnerabilitățile, însă, au fost diferite.
Prima constatare este că infrastructura tehnico-edilitară reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale dezvoltării urbane din România.
Explicația potrivit căreia rețelele de apă și canalizare sunt depășite din cauza vechimii lor poate fi justificată în centrele istorice sau în cartierele construite cu zeci de ani în urmă. În schimb, apariția acelorași probleme în ansambluri rezidențiale dezvoltate recent ridică întrebări legitime privind capacitatea infrastructurii de a susține ritmul actual al dezvoltării imobiliare.
Fenomenul este mai complex decât pare la prima vedere.
Fiecare proiect urbanistic este autorizat în baza avizelor emise la momentul respectiv și a capacității existente a rețelelor publice. Însă dezvoltarea orașelor nu se oprește la primul proiect. În aceeași zonă apar alte investiții, alte cartiere, alte sute sau mii de locuințe. Cererea asupra infrastructurii crește continuu, în timp ce posibilitățile de extindere a acesteia sunt adesea limitate de spațiul disponibil, de costuri sau de configurația urbană deja existentă.
Aceeași situație a fost întâlnită și în cazul altor componente ale dezvoltării urbane. Au existat cartiere ridicate înainte ca drumurile să fie modernizate, zone rezidențiale fără suficiente locuri în grădinițe sau școli și străzi care astăzi abia mai fac față traficului. Unele dintre aceste probleme au fost remediate în timp. Altele continuă să afecteze calitatea vieții și sunt dificil de corectat fără investiții majore.
Nici infrastructura subterană nu face excepție.
Inundarea subsolurilor și a parcărilor construite în ultimii ani ridică o altă serie de întrebări. Sunt suficiente sistemele de evacuare a apelor pluviale? Au fost dimensionate pentru fenomene meteorologice extreme, devenite din ce în ce mai frecvente? Sunt necesare noi standarde de proiectare?
Aceste răspunsuri nu trebuie formulate în spațiul politic.
Ele trebuie să rezulte din expertize tehnice, analize independente și evaluări obiective, comandate de administrațiile locale și făcute publice. Numai astfel pot fi stabilite măsurile care pot reduce riscurile în viitor.
În paralel cu aceste probleme reale, apare aproape invariabil disputa politică.
Actuala administrație este acuzată că nu gestionează suficient de bine situația. Fosta administrație este acuzată că a lăsat în urmă probleme nerezolvate. Realitatea este însă mult mai nuanțată.
Dezvoltarea unui oraș depășește durata unui mandat administrativ. Proiectele aprobate într-o administrație sunt construite și puse în funcțiune în mandatul următor. Deciziile urbanistice produc efecte peste cinci, zece sau chiar douăzeci de ani. În aceste condiții, responsabilitatea pentru modul în care evoluează un oraș este una continuă și aparține tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea lui.
Cetățenii nu așteaptă schimburi de acuzații.
Ei așteaptă soluții.
Au nevoie de evaluări reale ale infrastructurii existente, de investiții prioritizate, de planuri etapizate și de reguli urbanistice care să țină seama nu doar de dezvoltarea imobiliară, ci și de capacitatea rețelelor publice de a susține această dezvoltare.
Schimbările climatice transformă fenomenele meteorologice extreme din excepții în realități tot mai frecvente. Din acest motiv, investițiile în infrastructura edilitară trebuie să devină o prioritate strategică, nu doar o reacție după fiecare episod de vreme severă.
Furtunile din această vară au demonstrat că dezvoltarea urbană nu poate fi măsurată exclusiv prin numărul locuințelor construite sau prin amploarea investițiilor private.
Un oraș este cu adevărat pregătit atunci când infrastructura sa funcționează și în condiții excepționale.
Acesta este adevăratul examen al administrației.
În editorialul de săptămâna viitoare, vom analiza prima dintre lecțiile pe care aceste evenimente le transmit administrațiilor locale din România: de ce infrastructura invizibilă este cea care decide, în cele din urmă, cât de rezilient este un oraș.
