Alerta energetică: risc real, imagini false și factura unei politici superficiale

Alerta energetică începe să semene, pe zi ce trece, cu o sperietoare. Nu pentru că seceta nu ar exista. Există și este severă. Nu pentru că nivelul Dunării nu ar pune probleme. Le pune deja navigației, producției hidro și funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Problema începe atunci când faptele sunt înlocuite cu imagini fără sursă, fotografii din alte locuri și titluri care transformă măsurile preventive într-un anunț aproape apocaliptic.

Scăderea sezonieră a debitului Dunării este firească în timpul verii. Amploarea deficitului din acest an nu mai poate fi însă considerată obișnuită. La începutul lunii august, fluviul intra în România cu aproximativ o treime din debitul mediu al perioadei.

Acesta este faptul real.

Tot reală este și oprirea controlată a Unității 1 de la Cernavodă, decisă din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Nuclearelectrica a precizat că măsura are caracter preventiv și urmărește menținerea marjelor de siguranță. O oprire controlată nu reprezintă un accident nuclear și nici pierderea controlului asupra centralei. Este aplicarea unei proceduri prevăzute tocmai pentru asemenea situații.

Unitatea 2 a rămas în funcțiune, iar Ministerul Energiei a comunicat, după ședința Comandamentului Energetic din 30 iulie, că Sistemul Electroenergetic Național este echilibrat. Formularea nu exclude dificultățile și nici riscurile următoarelor săptămâni. Dar nici nu susține imaginea unui sistem aflat în pragul colapsului.

O problemă reală nu are nevoie de dovezi false

Articolul publicat ieri de News Connect nu a negat seceta și nici gravitatea situației de la Cernavodă. A demontat o presupusă dovadă.

Montajul viral prezenta o fotografie realizată în Golful Mraconia drept imagine de la Baziaș. Chipul lui Decebal, vizibil în cadru, permitea identificarea fără echivoc a locului.

Lângă această fotografie era așezată o imagine atribuită zonei Cernavodă, fără autor, dată, coordonate sau fișier original. Cotele celor două stații erau apoi scăzute una din cealaltă, ca și cum ar fi fost raportate la același punct zero.

Din elemente reale – Dunărea, seceta și câteva valori apropiate de cele oficiale — fusese construită o concluzie falsă: apa ar fi „dispărut” între Baziaș și Cernavodă.

Articolul nu a demonstrat că Dunărea are suficientă apă. A demonstrat că fotografia folosită drept probă nu era de la Baziaș și că două cote raportate la repere locale diferite nu pot fi comparate direct.

Diferența este fundamentală.

O problemă reală nu devine mai reală dacă îi adăugăm imagini false. Dimpotrivă. Atunci când falsul este descoperit, suspiciunea se poate extinde și asupra informațiilor corecte.

„Fake” nu înseamnă întotdeauna imagine fabricată

În spațiul public apar tot mai multe fotografii și secvențe video prezentate fără informațiile necesare verificării. Nu toate sunt generate artificial și nu toate sunt trucate.

Unele sunt autentice, dar provin din alt loc. Altele au fost realizate într-un alt an. Unele surprind un golf, un port, un braț secundar sau o zonă foarte puțin adâncă, dar sunt prezentate drept imagine reprezentativă pentru întregul fluviu.

Există și cadre reale cu bancuri întinse de nisip, apărute în urma retragerii apei. Ele demonstrează situația severă din locul fotografiat. Nu demonstrează însă că Dunărea „a secat” pe întregul său curs.

În asemenea situații, falsul nu se află neapărat în fotografie. Se află în legendă, în localizare sau în concluzia atașată imaginii.

De aceea, formularea jurnalistică responsabilă nu este că toate imaginile distribuite pe rețelele sociale sunt false. Corect este să spunem că circulă imagini fabricate, atribuite greșit ori scoase din context. Fiecare trebuie verificată separat.

Datele nu indică o prăbușire continuă

Buletinul AFDJ din 3 august arată că la Baziaș cota a rămas la 544 de centimetri, aceeași valoare ca în ziua precedentă. La Cernavodă, cota a crescut de la minus 215 la minus 213 centimetri.

Creșterea de doi centimetri nu înseamnă revenirea Dunării și nu rezolvă problema centralei. Dar nici nu confirmă imaginea unei scăderi dramatice și neîntrerupte, de la o oră la alta.

Datele din amonte arată, la rândul lor, scăderi succesive în sectorul superior al fluviului. Cotele stațiilor nu pot fi comparate direct, deoarece au repere diferite. Poate fi urmărită însă evoluția fiecărei stații. Aceasta arată că deficitul există înainte ca Dunărea să intre în România.

Nu există, până în acest moment, date publice care să demonstreze că apa ar dispărea printr-o manevră ocultă la Porțile de Fier.

De la prevenție la panică

Un sistem energetic responsabil trebuie să se pregătească pentru scenarii nefavorabile înainte ca acestea să se producă. Convocarea Comandamentului Energetic, monitorizarea debitelor și pregătirea unor capacități suplimentare sunt măsuri normale de prevenție.

Dar prevenția administrativă și pericolul imediat nu sunt același lucru.

Când o oprire controlată este prezentată ca început al prăbușirii sistemului, când o fotografie dintr-un golf devine imaginea întregii Dunări, iar o prognoză nefavorabilă este transformată în certitudinea unei pene generale de curent, informația începe să funcționeze ca sperietoare.

Este posibil ca situația să se agraveze. Este posibil ca menținerea unui debit foarte scăzut să impună noi măsuri la Cernavodă sau în sistemul energetic. Dar posibilitatea trebuie prezentată ca posibilitate, nu ca fapt deja produs.

Instituțiile au și ele partea lor de responsabilitate. Comunicatele fragmentate, cifrele fără context și lipsa unui tablou public care să lege debitele Dunării de producția hidro, funcționarea centralei nucleare, importuri, rezerve și capacitățile disponibile lasă loc speculațiilor.

În absența explicațiilor, rețelele sociale construiesc propria poveste.

Să vedem pădurea, apoi copacii

Dincolo de imaginile false, de cotele Dunării și de comunicatele liniștitoare sau alarmiste, există însă o problemă mai mare.

Să vedem mai întâi pădurea și abia după aceea copacii.

Pădurea este administrarea superficială, vreme de ani, a unui domeniu vital pentru orice țară: energia.

Copacii sunt oprirea unui reactor, producția hidro redusă, capacitățile noi care întârzie între racordare și licențiere, lipsa stocării suficiente, proiectele abandonate, investițiile amânate și dependența de importuri în orele dificile.

Criza de acum nu a creat toate aceste vulnerabilități. Doar le-a făcut vizibile.

Nu seceta a inventat lipsa investițiilor coerente. Nu Dunărea a închis capacități de producție înainte ca altele să fie puse în funcțiune. Nu imaginile false de pe rețelele sociale au produs întârzierile din proiectele energetice, blocajele de racordare sau incoerența deciziilor publice.

Acestea sunt rezultatele unei politici energetice construite prea des din improvizații, promisiuni și reacții de moment.

România a tratat energia ca pe o succesiune de mandate, nu ca pe o strategie națională. Fiecare ministru a venit cu alte priorități, alte termene și alte prezentări. Proiectele mari au rămas suspendate între declarații, schimbări legislative și proceduri care au durat ani.

Acum, când sistemul este pus sub presiune, ni se arată fiecare megawatt intrat în probe ca o mare victorie. Dar nu ni se explică de ce statul a ajuns să depindă atât de mult de vreme, de importuri și de funcționarea fără incidente a unor capacități construite cu decenii în urmă.

Dincolo de știre: criza va trece, răspunderea rămâne

România nu trebuie să aleagă între minimalizarea situației și alarmism.

Debitul Dunării este foarte redus. Unitatea 1 de la Cernavodă este oprită. Producția hidro este afectată. Consumul din zilele caniculare poate pune presiune suplimentară asupra sistemului.

Toate acestea sunt fapte și trebuie spuse.

La fel de clar trebuie spus că Sistemul Electroenergetic Național funcționează, Unitatea 2 produce energie, iar datele publice nu indică existența unui colaps iminent. Nu există nici dovada că apa Dunării este „ținută” la Porțile de Fier pentru a provoca situația de la Cernavodă.

Dar să nu ne prefacem că, după ce va veni apa și alerta va fi ridicată, totul va putea continua ca înainte.

Nu va putea.

Indiferent cât din această criză este realitate tehnică, cât este amplificare mediatică și cât este scenografie politică, ea lasă urme. Poate cele mai grele urme vor rămâne pe chipul politicienilor care conduc astăzi, dar și al celor care au condus România din 2019 încoace, până când unora li s-a spus să plece.

Pentru că răspunderea nu începe odată cu seceta și nu dispare odată cu prima ploaie.

Actuala criză nu este doar despre apa Dunării.

Este despre anii în care energia a fost administrată fără perspectiva unei țări care trebuie să funcționeze și atunci când nu plouă, nu bate vântul, un reactor se oprește, iar importurile devin scumpe.

Apa va reveni.

Întrebarea este dacă, după ce va reveni, vom uita din nou ceea ce seceta ne-a obligat să vedem.

Cristian Radu | News Connect

Articol realizat pe baza datelor publicate de AFDJ, INHGA, Nuclearelectrica și Ministerul Energiei.