Administrația românească și obsesia inaugurărilor: de ce mentenanța rămâne marele eșec?
În România, avem o pasiune aproape națională pentru inaugurări. Ne plac panglicile tăiate festiv, discursurile solemne, pozele oficiale și postările triumfătoare de pe Facebook. Un drum nou, un pod nou, un autobuz electric nou, o piață refăcută – toate devin rapid motive de laudă publică și capital politic.
Doar că, după ce se sting camerele și pleacă invitații, începe partea cea mai importantă. Iar exact acolo administrația românească pierde cel mai des lupta: la întreținere.
Noi nu avem doar o problemă de investiții. Avem, mai ales, o problemă de grijă față de ceea ce construim.
Vedem asta peste tot. Drumuri care după câțiva ani încep deja să cedeze. Parcuri renovate frumos, dar lăsate apoi fără întreținere. Echipamente scumpe cumpărate pentru spitale și folosite parțial pentru că nu există mentenanță sau personal suficient pregătit. Mijloace de transport moderne care, fără o cultură serioasă a exploatării și service-ului, încep să se degradeze mai repede decât ar trebui.
În multe instituții publice, investiția este tratată ca un eveniment. Mentenanța, în schimb, este privită ca o obligație plictisitoare, fără valoare electorală.
Și poate aici este cheia întregii probleme.
Un politician câștigă imagine din inaugurarea unui pod. Nu câștigă aproape nimic din faptul că podul respectiv funcționează impecabil zece ani mai târziu. Un manager public este apreciat pentru câte proiecte a lansat, nu pentru cât de bine rezistă acestea în timp.
Așa ajungem într-un cerc absurd: reparăm scump ceea ce am fi putut întreține ieftin.
De multe ori, statul român pare că preferă să reconstruiască decât să aibă grijă. Pentru că reconstrucția se vede. Întreținerea, atunci când este făcută bine, aproape că nu se observă. Iar administrația noastră încă funcționează prea mult pe logica spectacolului și prea puțin pe logica normalității.
Dar adevărata performanță administrativă nu stă în ziua inaugurării.
Ea se vede după ani. În asfaltul care încă rezistă. În autobuzul care încă circulă bine. În spitalul care funcționează fără improvizații. În sistemul public care nu ajunge permanent în situația de „avarie”.
Țările care funcționează bine nu sunt cele care construiesc cel mai spectaculos, ci cele care știu să păstreze, să întrețină și să administreze inteligent ceea ce au construit.
Poate că și România va deveni cu adevărat matură administrativ în momentul în care va înțelege un lucru simplu: responsabilitatea nu se termină la inaugurare. De fapt, atunci abia începe.
Cristian Radu
Redactor șef
