
Decizia Consiliului Județean Brașov de a realoca spațiul Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a produs nu doar confuzie, ci și revoltă în comunitatea locală și chiar națională. Chiar dacă ambele instituții lucrează în beneficiul copiilor, modul în care s-a realizat această „mutare” ridică semne de întrebare. Cum poți opri brusc activitatea unei secții , fără ca măcar să existe un spațiu pregătit pentru continuarea ei?
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar ele spun mai mult decât o pot face declarațiile formale, căci dincolo de formulări precum „temporar” și de „se lucrează activ pentru găsirea unei soluții”, rămâne un gol real: copiii nu mai au unde merge, activitățile s-au oprit, iar continuitatea educațională a fost fracturată!
Postarea făcută pe Facebook, de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, în care anunțau această sistare temporară a activității a stârnit numeroase reacții din partea celor care au fost implicați într-o măsură sau alta în activitatea „Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret”: „Biblioteca pentru copii chiar merită titulatura de Centru de Excelență!
Nu este doar o simplă bibliotecă, unde se împrumută cărți. Aici, copiii pășesc în lumea poveștilor cu inima deschisă, ghidați cu grijă și pasiune. Sunt încurajați să viseze, să creadă în ei, să iubească lectura. Se organizează activități educative, creative și pline de sens, care transformă lectura într-o aventură.
Este un loc extraordinar, creat și întreținut cu multă dragoste de oamenii minunați de acolo. Cine nu o cunoaște pe Mela – cea care dă viață fiecărei povești și care aprinde scânteia curiozității în ochii celor mici?
Sper din suflet să se găsească o soluție! Să nu lăsăm să moară educația, cultura, socializarea, creativitatea. Acest loc este o comoară pentru comunitate și pentru viitorul copiilor noștri!”, se arată în comentariul lăsat pe Facebook de un părinte.
Decizia pare cu atât mai lipsită de viziune cu cât nu s-a pus în balanță impactul asupra comunității. Din comentariile lăsate pe Facebook se poate observa cu ochiul liber cum acest centru era un adevărat laborator de creativitate, socializare, încredere și pasiune…
„Este atât de ușor să desființezi sub masca cuvântului ‘temporar’. Se desființează un loc unde, prin activitățile inițiate de Centrul de Excelență Brașov, s-au adunat bibliotecari și copii din toată țara. Eu sunt din jud. Călărași, iar parteneriatele încheiate cu această instituție au adus plus valoare elevilor noștri participanți.
Știți cât costă o carte și câți copii își permit una? Lăsați biblioteca să trăiască, domnilor care luați decizii fără să țineți cont de rolul culturii în societate! Melania Luana Butnariu, ești un om minunat și-mi doresc din tot sufletul să se rezolve această situație!”, scrie o altă persoană.
Vocea Melanei Luana Butnariu – pentru mulți sinonimă cu acest centru – apare în multe dintre mesajele de susținere. Oameni din întreaga țară îi asociază numele cu proiecte culturale și educaționale de impact, cu energie și implicare autentică. Închiderea centrului echivalează, pentru mulți, cu stingerea unei lumini într-un spațiu care era deja un exemplu de funcționare și performanță: „O veste tristă pentru brașoveni, dar și pentru noi, bibliotecarii care o cunoaștem pe Melania Luana Butnariu.
Pentru că Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov înseamnă în primul rând, Mela! Este omul care iubește la maxim cartea, copiii, biblioteca și proiectele.
Închiderea secției de împrumut pentru copii închide automat și toate proiectele pe care Mela le făcea cu bibliotecile din țară. Îmi doresc din suflet ca această tranziție să fie cât mai scurtă și să se găsească rapid o soluție care să permită continuarea activităților desfășurate acolo. Cultura nu trebuie ferecată!”
Este evident că spațiul trebuie să servească binele comunității. Și DGASPC are nevoie de un sediu funcțional, accesibil însă marea problemă nu este nevoia uneia dintre instituții, ci lipsa de planificare și viziune care a dus la suspendarea unei activități fără o alternativă imediată. Acest lucru îl semnalează, clar și fără echivoc, și cetățenii: „Trebuia să existe deja locația pregătită, mai mare, mai accesibilă, mai bine dotată. Pare a fi o decizie forțată. Pierd copiii, părinții, comunitatea. Dar cine mai are nevoie de cărți când nici părinții, adulții nu mai citesc? Când au citit ultima carte cei care au hotărât și aprobat închiderea bibliotecii și nu au dat o alternativă acesteia? Să înțelegem și ce înseamnă acest context în prezentul și viitorul copiilor din Brașov.
O altă „comoară” neprețuită, risipită… Ce simte un copil când i se ia o jucărie dragă, un loc de joacă drag? Da, dar copiii nu votează.
Și DGASPC merită un spațiu optim, sunt înghesuiți, accesul este impropriu. Va fi iar un compromis de lungă durată. Ambalat în tăcere și nereacție.
Dar ne revoltăm spunând că nu avem educație și ocrotire, respect. Educație ai și împrumutând o carte, ocrotire și respect ai și când poți urca scările, când ești în scaun rulant.”, este un alt comentariu lăsat la postarea făcută de Biblioteca „George Barițiu”
„Mulțumim pentru toate proiectele și activitățile desfășurate, mulțumim pentru bucuria adusă copiilor, părinților, dar și colegilor bibliotecari din întreaga țară!
Sperăm că se vor găsi soluții pentru continuarea activității într-o altă locație, deși, e lesne de înțeles că asta ar fi trebuit să facă Consiliul Județean Brașov, să găsească imediat o locație.
Oare știu toți oamenii cu putere de decizie ce minuni faceți la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret?!?”, scrie un alt utiizator.
Cam atât de mult le pasă! Consiliul Județean Brașov lasă educația fără spațiu