Cine cumpără parcurile energetice și cine plătește echilibrarea

Cristian Radu | News Connect

Tranzacțiile cu parcuri fotovoltaice, eoliene sau hidrocentrale schimbă proprietarii unor active energetice. Vânzarea electricității produse de aceste instalații este o operațiune distinctă. Între investiție și energia disponibilă la priză intervin producția efectivă, contractele comerciale, capacitatea rețelei și echilibrarea sistemului.

Un investitor poate cumpăra societatea care deține proiectul, inclusiv drepturile și obligațiile acesteia, sau activele unei instalații. Valoarea depinde de stadiu: proiect în dezvoltare, proiect autorizat, construcție în curs ori centrală care produce deja. Un parc anunțat sau tranzacționat nu reprezintă automat o capacitate disponibilă pentru consum.

Pentru evaluarea economică sunt decisive racordarea, condițiile de utilizare a terenului, autorizațiile, costul construcției și veniturile estimate. La hidrocentrale se adaugă disponibilitatea apei și constrângerile de exploatare; la fotovoltaice și eoliene, variația resursei și profilul producției.

Electricitatea se vinde pe alte piețe decât activele. Producătorul poate contracta energia în avans, inclusiv prin acorduri de durată, sau poate tranzacționa pe Piața pentru Ziua Următoare și pe piața intrazilnică. Aceste mecanisme permit ajustarea poziției comerciale pe măsură ce prognozele de producție și consum devin mai precise. OPCOM publică separat rezultatele acestor piețe. opcom.ro

Contractul stabilește și cine suportă riscul variației producției. Promisiunea livrării unei cantități fixe poate impune cumpărarea energiei lipsă atunci când parcul produce insuficient. Un contract bazat pe producția efectivă distribuie diferit acest risc. De aceea, prețul pe MWh nu poate fi evaluat fără obligațiile de livrare.

Echilibrarea are două componente: intervenția fizică și decontarea financiară. În funcționarea sistemului, producția și importurile trebuie să acopere consumul, exporturile și pierderile. Transelectrica coordonează intervențiile necesare, activând servicii de echilibrare de la furnizori calificați, pentru creșterea sau reducerea puterii.

Un exemplu simplificat: un parc estimează că va livra 10 MWh într-un interval, dar produce numai 7 MWh. Diferența de 3 MWh trebuie compensată în sistem. Dacă prognoza este corectată suficient de devreme, participantul poate cumpăra energie înaintea livrării. Diferența rămasă este tratată prin mecanismele de echilibrare și decontare.

Responsabilitatea financiară este gestionată printr-o Parte Responsabilă cu Echilibrarea — PRE. Aceasta poate reuni mai mulți producători și consumatori. Abaterile lor se pot compensa parțial în interiorul portofoliului, iar repartizarea costurilor între membri este stabilită contractual. PRE nu înlocuiește intervenția tehnică a Transelectrica. T

Hidrocentralele cu acumulare pot oferi flexibilitate, în limitele apei disponibile și ale restricțiilor tehnice. Bateriile pot absorbi surplusul și restitui energia ulterior, însă sunt limitate de putere, capacitatea de stocare și nivelul de încărcare. Niciuna dintre aceste soluții nu elimină nevoia prognozelor și a rezervelor.

Dincolo de știre, numărul parcurilor tranzacționate și megawații instalați spun doar o parte a poveștii. Pentru siguranța alimentării contează energia disponibilă în orele dificile, posibilitatea transportării ei și capacitatea de reacție la variații.

Pentru investitor, echilibrarea influențează rentabilitatea. Pentru consumator, costurile ei pot ajunge în prețul furnizării. Întrebarea relevantă este, așadar, cât produce instalația, când produce și cine suportă diferența dintre energia contractată și cea livrată.

Surse: OPCOM — piețele și rezultatele tranzacțiilor, Transelectrica — piața de echilibrare, Transelectrica — responsabilitatea PRE.

Foto: IA