Despre teatru și emoțiile din spate

La finalul săptămânii trecute, am luat parte la premiera unui spectacol de teatru realizat de o trupă independentă. Aceștia se numesc „Teatrul Impuls” și este format din tineri, absolvenți a facultății de teatru din Galați, dar și actori cu o anumită experiență în artele spectacolului și regie.

Piesa la care am participat se numește „D’ale Carnavalului” scrisă de binecunoscutul I.L Caragiale. Regizorul care i-a ghidat pe tineri și care a adaptat spectacolul în funcție de locație, deoarece locația nu a fost una obișnuită adică o sală de teatru ci a fost un Pub din Galați care dispune de un spațiu generos prielnic pentru diferite tipuri de activități, consider că a făcut o treabă excelentă cu tinerii actori.

S-a râs în hohote pe tot parcursul spectacolului, care a durat undeva la o oră și 20 de minute, aplauze zguduitoare între scene și multe felicitări la final. Ce să mai? Au făcut o treabă bună cu toții.

Pentru că mi-am dorit să aflu câte ceva despre cum e să ai o așa premieră, într-un loc așa nonconformist, am luat legătura cu unul din tinerii din distribuție, și s-a întâmplat ca acesta să fie chiar cel mai tânăr dintre toți colegii lui. Acesta a jucat rolul lui Pampon în spectacol (voi prefera să nu dau prea multe detalii despre spectacol deoarece nu doresc ca plăcerea de a fi vizionat pe viitor să fie stricată de mine) și ne vom raporta la acesta cu numele Pampon.

Întrebările adresate către domnul P. sunt simple curiozități pe care le-am avut eu față de el personal și de trăirile pe care acesta le-a avut de-a lungul spectacolului.

„Cum ai ajuns să colaborezi cu teatrul impuls?”

Domnul P. : Am ajuns sa colaborez cu Teatrul Impuls, prin dorința lor de a face o înlocuire într-un spectacol. Mai exact spectacolul de debut al teatrului. Anume, piesa 12B. Eram la un prieten acasă și primesc un telefon de la Lavinia, președintele asociației. Și îmi propune colaborarea cu ei, mai mult dacă sunt dispus să îi ajut. Și eu cum eram “nejucat” (un termen folosit de actori care nu au mai performat de multă vreme) , am zis clar că doresc sa o ajut.

„Cum este să fii cel mai tânăr actor din distribuție?”

Domnul P. : Aici lucrurile pe care le observ.. ar fi că mi se dau des sfaturi. De cele mai multe ori sfaturile sunt binevenite dar sunt și momente în care mă enervează și refuz sa mai ascult conștient. În rest, să fii cel mai mic, nu e diferit de aia mai mari de vârstă. Suntem toți asemănători, probabil și pentru ca am terminat aceeași facultate, la aproape același profesor dar în ani diferiți.

„Ce ai simțit înainte să intri pe scenă?”

Domnul P. : Înainte de a intra pe scenă, mereu am emoții, de data asta oarecum erau mai domolite, dar mă ardea responsabilitatea de a stabili un ritm și o cursivitate a scenei, deoarece personajul pe care îl interpretam, cam asta avea ca scop, d.p.d.v. actoricesc.

„Ce ai simțit când ai dat ultima replică și ai știut ca piesă a luat sfârșit?”

Exact ca un motor care a fost solicitat o oră și 20 de minute la putere maximă care încet încet s-a oprit, abia așteptam să îmi văd apropiații, să le aud părerile și să știu dacă s-au simți bine.

„Ce îți dorești pe viitor de la Teatrul Impuls?”

Domnul P. : De la Teatrul Impuls îmi doresc să devină un teatru recunoscut ca teatrul de stat. Să devenim mai buni decât alte teatre și să le arătăm profesorilor care nu au avut încredere în noi că am putut fi capabili de realizări și fără să îi lingușim. Îmi doresc să fim o adevărată provocare în competițiile de teatru/ festivaluri. Să fim recunoscuți drept adversari redutabili.

„Îți mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsurile oferite, ăe lângă asta să știi că ați fost cei mai buni și mult succes pe mai departe!”

Domnul P. : Mulțumesc și eu!

 În final, tot ce mai am de spus este că teatrul nu este doar joc și replici, ci o forță vie care aprinde emoții și vise. În spatele fiecărei scene stă o inimă care bate pentru artă și o voce care speră să fie auzită.

Cristiana Maria Vulpoiu

Jurnalist debutant – Universitatea Transilvania Brasov