Evaluați, arhivați, monitorizați? Ce nu se spune despre testarea psihologică din sistemul public

O investigație publicată de Sfin.ro (Săptămâna financiară) , realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica, ridică una dintre cele mai sensibile întrebări legate de relația dintre stat, psihologie și controlul profesional: cine gestionează, în realitate, infrastructura testării psihologice obligatorii din România și cât de transparent este întregul mecanism?

Datele analizate din SICAP arată existența unei piețe estimate la peste 186 de milioane de lei, construită în jurul unui număr restrâns de companii care furnizează teste psihologice utilizate de instituțiile statului.

Investigația descrie mecanismele financiare și instituționale ale unei piețe susținute prin obligativitate legală și ridică întrebări privind concentrarea contractelor, relația dintre zona academică, organismele profesionale și companiile care furnizează testele.

Dincolo însă de dimensiunea financiară a acestei piețe, apare o întrebare mult mai sensibilă și insuficient discutată public:

ce se întâmplă concret cu rezultatele psihologice ale angajaților evaluați?

Aici începe, poate, adevărata miză a discuției.

Pentru că în spatele fiecărui test există mai mult decât un simplu formular bifat.
Există un dosar.
Un profil.
O evaluare.
Uneori chiar o etichetare profesională sau umană.

Iar atunci când vorbim despre angajați ai statului — inclusiv din structuri sensibile sau alte inst,ituții din zona de siguranță și ordine publică — discuția devine mult mai profundă decât simpla achiziție a unor teste psihologice.

Devine o discuție despre putere, acces la informație și trasabilitatea unor date extrem de sensibile.

O piață construită pe obligativitate

Spre deosebire de alte servicii, testarea psihologică nu funcționează într-o piață liberă clasică. Cererea nu apare natural. Ea este impusă prin lege.

Angajații din numeroase domenii sunt obligați să fie evaluați periodic:

• personal MAI,
• sistem penitenciar,
• structuri militare,
• magistrați,
• personal medical,
• profesori,
• funcționari,
• personal din companii publice,
• personal cu atribuții sensibile sau acces la informații speciale.

Asta înseamnă milioane de evaluări psihologice realizate constant.

Și fiecare evaluare generează informații sensibile:

• profil emoțional,
• reacții comportamentale,
• vulnerabilități,
• rezistență la stres,
• stabilitate emoțională,
• predispoziții comportamentale,
• adaptabilitate,
• reacții în situații-limită.

Întrebarea legitimă este:
 unde ajung toate aceste informații?

Cine vede rezultatele?

În teorie, legislația privind protecția datelor personale și normele profesionale prevăd limitări clare privind accesul la rezultatele evaluărilor psihologice.

În practică însă, traseul acestor informații este mult mai puțin transparent pentru omul evaluat.

Pentru că într-un sistem complex apar mai multe verigi:

• psihologul evaluator,
• compania care furnizează testul,
• platforma digitală,
• instituția angajatoare,
• structura de resurse umane,
• eventual structuri de control intern,
• arhive fizice sau electronice,
• baze de date interne.

Și aici apare problema trasabilității.

Cine poate verifica:

• cine a accesat un rezultat?
• când a fost consultat?
• dacă a fost copiat?
• dacă a fost exportat?
• dacă a fost transmis altor structuri?
• cât timp este păstrat?
• dacă a fost șters efectiv?

Mai ales în contextul digitalizării, aceste întrebări devin esențiale.

Pentru că multe dintre testele moderne nu mai sunt simple formulare pe hârtie. Ele funcționează prin platforme software, licențe digitale și baze de date centralizate.

Iar atunci apare o altă întrebare delicată:

unde sunt găzduite efectiv aceste date?

În România?
Pe servere private?
În cloud?
În infrastructura furnizorului?

Și cine garantează că aceste informații nu devin, în timp, o formă discretă de profilare profesională?

Cazul structurilor sensibile

În cazul angajaților din structuri precum STA sau alte componente ale aparatului de stat cu atribuții speciale, miza este și mai mare.

Pentru că acolo evaluarea psihologică nu înseamnă doar „apt” sau „inapt”.

Poate însemna:

• acces sau restricționare la anumite funcții,
• promovare,
• menținere în sistem,
• acces la informații clasificate,
• evaluări periodice privind stabilitatea emoțională.

Cu alte cuvinte, rezultatul unui test poate influența direct cariera unui om.

Iar dacă sistemul de administrare și arhivare nu este complet transparent și riguros controlat, apare riscul unei puteri disproporționate exercitate asupra angajaților.

Pentru că omul evaluat aproape niciodată nu știe:

• cine îi păstrează profilul psihologic,
• cine îl poate revedea peste ani,
• dacă există copii,
• dacă rezultatele sunt integrate în alte baze de date,
• dacă anumite concluzii pot influența decizii administrative ulterioare.

Problema trasabilității

Aici este, probabil, una dintre cele mai importante teme care ar trebui discutate public.

În orice sistem modern care gestionează date sensibile, trasabilitatea este esențială.

Adică:

• fiecare accesare trebuie înregistrată,
• fiecare modificare trebuie logată,
• fiecare export trebuie justificat,
• fiecare transfer trebuie documentat,
• fiecare termen de stocare trebuie clar definit.

În lipsa unor astfel de mecanisme clare și verificabile independent, apare o zonă gri extrem de periculoasă.

Mai ales într-un domeniu unde evaluarea psihologică poate deveni, indirect, instrument de control instituțional.

Nu este vorba despre contestarea necesității evaluării psihologice.

În multe domenii, ea este absolut necesară.

Problema este alta:

cine controlează controlorii?

O piață închisă?

Investigația publicată de Sfin.ro evidențiază și un alt aspect sensibil: suprapunerea dintre zona academică, zona de reglementare profesională și zona comercială.

Cu alte cuvinte, aceiași actori apar:

• în universități,
• în organisme profesionale,
• în structuri de avizare,
• în companii care vând teste,
• în proiecte de evaluare.

Această suprapunere nu dovedește automat existența unor ilegalități.

Dar ridică întrebări legitime despre:

• concurență reală,
• independență,
• transparență,
• acces egal la piață,
• compatibilitate profesională,
• și mai ales despre capacitatea statului de a controla obiectiv un sistem care pare construit într-un cerc relativ restrâns.

Dincolo de bani, miza este omul

Poate că adevărata miză nu sunt cele 186 de milioane de lei.

Ci faptul că, într-o societate tot mai digitalizată, profilul psihologic al angajaților devine una dintre cele mai sensibile forme de informație personală.

Iar atunci când statul externalizează masiv această infrastructură către un număr limitat de furnizori, întrebările despre securitate, acces, trasabilitate și control devin inevitabile.

Pentru că, în final, nu discutăm doar despre teste.

Discutăm despre oameni.
Despre cariere.
Despre vulnerabilități.
Despre încredere.

Și despre dreptul fiecărui angajat de a ști cine îi vede, cine îi păstrează și cine îi poate folosi profilul psihologic.

Articol realizat pornind de la investigația publicată de Sfin.ro ( Săptămâna financiara ) și de la întrebările legitime pe care aceasta le ridică privind protecția datelor psihologice și trasabilitatea evaluărilor din sistemul public.

Cristian Radu I Redactor șef