Fără5

E „Fără5” în România.

O oră ciudată.

Între speranță și prea târziu.
Tic-tac-ul e nervos.

Parcă ne grăbește… dar spre ce?

„Fără5” e clipa în care toți spun că „nu se mai poate așa”.

Dar încă mai așteaptă să se schimbe ceva — altcineva.
E ora în care vocile cresc, dar faptele se sting.
E acel punct în care ai vrea să strigi, dar îți amintești cât de repede se uită totul.

„Fără5” nu e nici trecut, nici viitor.
E fix acum.
Cu parlamentari care încă dezbat privilegii și oameni care își dezbat viitorul în tăcerea unei pâini tot mai scumpe.
Cu profesori epuizați care predau lecții unei țări care nu le mai ascultă.
Cu medici care pleacă, lăsând spitale cu ecou.

Dar „Fără5” e și clipa aceea prețioasă în care încă se poate.
Încă mai poți să spui „nu” compromisului.
Încă mai poți alege să nu furi, chiar dacă ți-e greu.
Încă mai poți crește un copil în adevăr, nu în frică.

România, la „Fără5”, are o ultimă șansă să se privească în oglindă și să nu-și mai mintă ridurile.
Să nu mai dea vina pe „sistem”, ci să se întrebe: Unde am fost eu, când se fura viitorul?
Să nu mai aștepte un Mesia politic, ci să devină fiecare dintre noi acel om care face un pas în față. Sau măcar în lateral – ca să lase loc curatului să treacă.

„Fără5” e momentul în care alegem:
Ne mai mințim frumos încă o oră?
Sau pornim, greoi, dar sincer, spre „La Fix”?

Cristian Radu