La și infinit
Nu e un sfârșit.
E o respirație între lumi.
Un ceas oprit, dar nu stricat,
ci doar atent la tăcere.
Ai citit “Ritualul gândurilor”
Poate ai tresărit.
Poate ai oftat.
Poate ai lăsat o parte din tine să tacă pentru prima dată în liniște.
A fost un ritual.
Unul fără lumânări, dar cu umbre.
Fără rugăciuni, dar cu speranțe.
Un ritual al minții care se apleacă, în sfârșit, spre inimă.
Ai fost martor.
Sau preot.
Sau amândouă, în același timp.
Ai dus gândul de la „fără cincisprezece” la „la fix” și apoi l-ai lăsat să alunece în „la și cinci”, „la și zece”,
ca pe niște trepte invizibile către tine însuți.
Poate că nu mai e nimic de spus.
Sau poate că de-abia acum începe totul.
Pentru că adevărul e că
niciun ritual nu e complet până nu te recunoști în el.
Iar dacă te-ai recunoscut,
dacă ai zăbovit măcar o clipă între pagini,
înseamnă că ești pregătit.
Nu pentru final.
Ci pentru întoarcere.
Pentru următorul pas.
Pentru o altă întrebare.
Pentru un nou început…
La și infinit.
