Mini-serial despre urbanism (3)
Orașul dintre noi
Există un lucru pe care îl observăm rar, deși îl folosim în fiecare zi: spațiul dintre clădiri.
Trotuarul pe care mergem grăbiți dimineața.
Banca pe care stă cineva câteva minute la umbră.
Piațeta prin care trecem fără să ne dăm seama dacă ne face să ne simțim bine sau obosiți.
Aceste locuri par mici și neimportante. Dar, de fapt, ele spun enorm despre un oraș. Și despre felul în care oamenii aleg să trăiască împreună.
În multe orașe din România, spațiul public a început să dispară încet. Nu dintr-odată. Ci puțin câte puțin.
Un trotuar ocupat de mașini.
O zonă verde transformată în beton.
O piațetă devenită parcare.
Un copac tăiat pentru „optimizare”.
Iar după ani de astfel de mici pierderi, orașul începe să devină mai rece, mai aglomerat și mai obositor.
Poate de aceea oamenii simt tot mai des nevoia să fugă din oraș în weekend. Nu doar pentru liniște, ci pentru lipsa spațiului în care să respire.
Am ajuns să confundăm dezvoltarea cu ocuparea fiecărui metru liber. Ca și cum un oraș valoros este unul în care nu mai rămâne nimic neconstruit.
Dar orașele în care oamenii trăiesc bine funcționează altfel. Ele lasă loc pentru mers pe jos. Pentru întâlniri. Pentru copii. Pentru bătrâni. Pentru pauze.
Un trotuar bun nu este un detaliu tehnic.
Un parc nu este „teren nevalorificat”.
O bancă nu este mobilier urban pus pentru fotografie.
Toate acestea sunt forme prin care un oraș spune oamenilor:
„Aici contezi și tu.”
Poate că asta lipsește cel mai mult în multe dezvoltări urbane de astăzi: ideea că orașul trebuie simțit, nu doar construit.
Pentru că, la final, spațiul public nu aparține administrației și nici dezvoltatorilor.
Aparține oamenilor care își trăiesc viața acolo, în fiecare zi.
Cristian Radu
