Cine va plăti, de fapt, nota de plată a tranziției energetice?

În ultimii ani, tranziția energetică a fost prezentată aproape mereu în culori optimiste.

S-a vorbit despre:

• energie verde,
• independență energetică,
• miliarde de euro,
• investiții,
• modernizare,
• viitor sustenabil.

Și toate acestea sunt reale.

Doar că, undeva între prezentările frumoase, strategiile europene și promisiunile despre viitor, începe să apară o întrebare pe care foarte puțini o discută sincer:

Cine va plăti, în realitate, costul uriaș al acestei transformări?

Pentru că energia viitorului nu înseamnă doar panouri fotovoltaice și turbine eoliene.

Înseamnă:

• rețele noi,
• stații,
• cabluri,
• digitalizare,
• echilibrare,
• stocare,
• mentenanță,
• securitate energetică,
• investiții continue.

Și toate acestea costă enorm.

Factura care încă nu se vede complet

Multă vreme, piața a vorbit despre miliardele din energie aproape exclusiv ca despre o oportunitate.

Dar fiecare miliard investit trebuie:

• finanțat,
• recuperat,
• amortizat,
• întreținut.

Iar la final, inevitabil, cineva plătește.

Poate nu imediat.
Poate nu direct.
Dar costurile ajung întotdeauna undeva:
în facturi,
în taxe,
în tarife,
în prețurile produselor,
în costurile economiei.

Și aici începe partea mai puțin spectaculoasă a tranziției energetice.

Rețeaua devine mai importantă decât credem

Mulți oameni văd energia doar prin ceea ce produce curent:

• hidrocentrale,
• reactoare,
• panouri,
• turbine.

Dar adevărul este că energia viitorului va depinde enorm de ceea ce nu se vede:
  rețeaua.

Pentru că nu este suficient să produci energie.

Trebuie:

• să o transporte cineva,
• să o distribuie,
• să o echilibreze,
• să o stabilizeze,
• să o mențină funcțională în fiecare secundă.

Iar infrastructura energetică a României a fost construită pentru o altă lume:
mai puțin digitală,
mai puțin electrică,
mai puțin dependentă de producție variabilă.

Astăzi, sistemul trebuie regândit aproape din temelii.

Energia verde nu este gratuită

Poate cea mai mare iluzie creată în jurul tranziției energetice este ideea că energia verde înseamnă automat energie ieftină.

Realitatea este mult mai complicată.

Pentru fiecare MW nou instalat apar:

• costuri de integrare,
• investiții în rețea,
• nevoi de echilibrare,
• sisteme de stocare,
• modernizări continue.

Cu alte cuvinte:
energia regenerabilă reduce dependențe și aduce beneficii reale,
dar nu elimină costurile.
În multe cazuri, le mută în altă parte a sistemului.

Și atunci apare întrebarea sensibilă

Cine suportă toate aceste costuri?

Statul?
Companiile?
Consumatorii?
Economia?

Cel mai probabil, puțin din toate.

Iar aici apare adevărata provocare:
 cum faci tranziția energetică fără să transformi factura energetică într-o nouă sursă de presiune economică și socială?

Pentru că România nu face această transformare într-o perioadă de prosperitate excesivă.

O face:

• într-o economie fragilă,
• cu industrie vulnerabilă,
• cu diferențe sociale mari,
• și cu milioane de oameni pentru care costurile utilităților sunt deja greu de suportat.

România are nevoie de echilibru, nu doar de viteză

Problema nu este tranziția energetică.

Problema este ritmul și modul în care ea este făcută.

Pentru că între:

• ambiție,
• investiții,
• sustenabilitate,
• securitate energetică
    și
• suportabilitate economică

trebuie să existe echilibru.

Altfel, riscăm să construim o tranziție spectaculoasă în prezentări și extrem de greu de suportat în viața reală.

Concluzie News Connect

Energia viitorului nu va fi definită doar de cine produce mai mult curent.

Ci de cine reușește să construiască un sistem:

• stabil,
• modern,
• sigur,
• și suportabil economic pentru societate.

Pentru că adevărata provocare nu este doar să faci tranziția energetică.

Ci să o faci fără să fracturezi economia și oamenii în timpul ei.

Iar întrebarea care începe deja să se audă tot mai des este una simplă:

Cine va plăti, în final, costul real al energiei viitorului?

Cristian Radu I Redactor șef