România nu și-a pierdut oamenii. I-a lăsat să plece.

România ar trebui să înceapă prin a face un lucru simplu, dar esențial:
să își aducă aminte de românii plecați și după ce trec alegerile.

Pentru că oamenii aceștia nu sunt doar voturi.
Nu sunt doar statistici sau bani trimiși acasă.

Sunt milioane de povești.
Milioane de sacrificii.
Milioane de oameni care au plecat nu pentru că nu și-au iubit țara, ci pentru că, la un moment dat, au simțit că România nu mai știe cum să îi țină aproape.

Unii au plecat pentru un salariu mai bun.
Alții pentru siguranță.
Pentru spitale mai bune.
Pentru educație.
Pentru un viitor mai predictibil pentru copiii lor.

Și totuși, chiar și departe, mulți au rămas legați sufletește de România.

Se întorc vara acasă.
Își învață copiii limba română.
Își ajută părinții rămași aici.
Trimit bani.
Construiesc case în sate în care poate nici nu vor mai locui vreodată complet.

Asta spune multe despre cât de puternică este încă legătura lor cu țara.

Dar dorul singur nu mai este suficient.

România ar trebui să facă mai mult pentru ei.

Să le fie mai ușor atunci când au nevoie de acte sau sprijin din partea statului.
Să nu mai stea ore întregi la cozi prin consulate.
Să simtă că instituțiile românești îi respectă.

Ar trebui să existe programe reale pentru cei care vor să se întoarcă.
Sprijin pentru cei care vor să investească aici.
Pentru cei care vor să deschidă o afacere.
Pentru medicii, profesorii, specialiștii sau antreprenorii care ar putea aduce acasă experiența acumulată în alte țări.

Și poate cel mai important lucru: România trebuie să aibă grijă să nu piardă copiii românilor plecați.

Pentru că acolo se joacă viitorul identității noastre.

Dacă acei copii nu vor mai vorbi românește, nu vor mai cunoaște cultura și rădăcinile părinților lor, atunci ruptura va deveni definitivă.

Poate că România nu mai poate întoarce timpul înapoi.
Poate că milioane de oameni nu se vor mai întoarce niciodată definitiv acasă.

Dar statul român încă poate reconstrui legătura cu ei.

Cu respect.
Cu seriozitate.
Cu normalitate.

Pentru că diaspora românească nu este o problemă de campanie electorală.
Este o parte din sufletul acestei țări.

Iar o țară care își uită oamenii plecați riscă, încet, să se uite și pe ea însăși.

Cristian Radu I Redactor șef