Încrederea, cea mai ieftină investiție pe care o ignorăm

România discută aproape zilnic despre deficit, taxe, investiții, fonduri europene, inflație și salarii. Sunt teme importante și inevitabile. Totuși, în spatele tuturor acestor indicatori economici există un element mai puțin vizibil, dar care influențează decisiv performanța unei societăți: încrederea.

Nu încrederea ca slogan electoral și nici încrederea invocată în discursuri oficiale. Încrederea reală. Acea convingere că majoritatea oamenilor își respectă cuvântul, că instituțiile funcționează după reguli și că partenerul cu care colaborezi nu caută permanent o modalitate de a te păcăli.

Economiștii numesc acest lucru „capital social”. În practică, el reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse ale unei națiuni.

În țările cu un nivel ridicat de încredere socială, contractele sunt mai simple, negocierile sunt mai rapide, costurile administrative sunt mai mici, iar investițiile se dezvoltă într-un climat mai predictibil. Oamenii cooperează mai ușor, firmele cresc mai repede, iar administrațiile publice consumă mai puține resurse pentru control și verificare.

La polul opus, societățile dominate de suspiciune ajung să construiască sisteme din ce în ce mai complicate. Apar formulare suplimentare, aprobări suplimentare, verificări suplimentare și proceduri suplimentare. Fiecare nouă regulă este justificată de dorința de a preveni un posibil abuz.

Problema este că, în timp, costul combaterii excepțiilor devine mai mare decât beneficiul obținut.

Nu este greu să observăm acest fenomen și în România. Cetățeanul nu are încredere în instituții. Instituțiile nu au încredere în cetățean. Administrația nu are încredere în mediul privat. Mediul privat nu are încredere în administrație. Rezultatul este o spirală birocratică pe care o cunoaștem cu toții.

În multe situații, nu lipsa banilor este principalul obstacol în calea dezvoltării, ci lipsa încrederii.

Un investitor nu caută doar taxe reduse. El caută predictibilitate.

Un antreprenor nu are nevoie doar de finanțare. El are nevoie să știe că regulile nu se schimbă peste noapte.

Un cetățean nu își dorește doar servicii publice mai bune. El vrea să simtă că instituțiile lucrează și pentru el, nu împotriva lui.

Există o legătură directă între nivelul de încredere și competitivitatea economică. Țările nordice sunt adesea invocate ca exemple de succes din perspectiva veniturilor, a calității vieții și a eficienței administrative. În spatele acestor performanțe nu se află doar politici publice bine gândite, ci și un nivel ridicat de încredere între cetățeni și instituții.

În schimb, acolo unde suspiciunea devine regulă, costurile ascunse cresc. Apar întârzieri, litigii, controale excesive, blocaje administrative și o cultură organizațională orientată mai degrabă spre protecție decât spre dezvoltare.

Poate că una dintre cele mai importante întrebări pentru România următorului deceniu nu este cât va fi TVA-ul sau cât va crește salariul minim.

Poate că întrebarea fundamentală este alta:

Cum reconstruim încrederea?

Pentru că o economie modernă nu se bazează exclusiv pe capital financiar, infrastructură sau tehnologie. Ea se bazează și pe relațiile dintre oameni, pe credibilitatea instituțiilor și pe capacitatea societății de a coopera.

Iar aceasta este, probabil, cea mai ieftină investiție pe care o putem face și una dintre cele mai profitabile pe termen lung.

Cristian Radu