ATITUDINI – Specialistul în redirecționări (4)
Cred că fiecare oraș are personajele sale.
Unele sunt cunoscute.
Altele mai puțin.
Despre unele se scriu articole.
Despre altele se spun bancuri.
Iar apoi există specialistul în redirecționări.
Poate că nu îl recunoști din prima.
Dar sigur l-ai întâlnit.
Dacă nu în această săptămână, atunci luna trecută.
Dacă nu într-o instituție, atunci într-o companie.
Dacă nu într-o companie, atunci într-un magazin.
Are o calitate rară.
Nu refuză niciodată.
Niciodată.
Dacă îi ceri ceva, nu spune „nu”.
Spune:
— Cred că trebuie să vorbiți cu colegul meu.
Ajungi la coleg.
Colegul este foarte amabil.
Îți explică faptul că problema nu este chiar la el.
Dar știe cine te poate ajuta.
Și te trimite mai departe.
Acolo găsești alt coleg.
La fel de amabil.
La fel de convins că nu el este omul potrivit.
Și atunci începi să te deplasezi prin organizație ca un plic recomandat.
Din birou în birou.
Din compartiment în compartiment.
Din explicație în explicație.
La început ai speranțe.
După aceea ai răbdare.
Mai târziu începi să faci cunoștință cu mobilierul.
Nu demult am urmărit un astfel de traseu.
După aproximativ patruzeci de minute, ajunsesem într-un loc din care plecasem deja.
A fost un moment emoționant.
M-am simțit ca un turist care revine la hotel după o excursie lungă.
Am fost tentat să cer cheia camerei.
Ce admir la specialistul în redirecționări este liniștea lui.
Nu se enervează.
Nu ridică tonul.
Nu se grăbește.
Nu promite.
Nu rezolvă.
Pur și simplu te pune pe direcția corectă.
Sau pe ceea ce crede el că este direcția corectă.
Diferența devine importantă abia după câteva ore.
Uneori mă întreb dacă oamenii aceștia există unul câte unul sau sunt fabricați în serie.
Pentru că folosesc aceleași expresii.
„Nu este la mine.”
„Nu ține de noi.”
„Colega se ocupă.”
„Vorbiți la etaj.”
„Încercați și acolo.”
Aproape că le auzi înainte să le spună.
Și să nu mă înțelegeți greșit.
Nu vorbesc doar despre administrație.
Specialistul în redirecționări este peste tot.
În firme.
În organizații.
În proiecte.
În viață.
Uneori chiar și în familie.
Cunoașteți și dumneavoastră genul.
Îl întrebi ceva și după zece minute afli că problema este la altcineva.
Poate de aceea personajul acesta rezistă atât de bine.
Nu consumă energie.
Nu își asumă riscuri.
Nu produce conflicte.
Lasă problema să circule.
Ca pe un colet.
Diferența este că un colet mai ajunge la destinație.
Problema nu întotdeauna.
Aristide Omul care știe de toate și nu știe nimic Observator acreditat al absurdului cotidian
