Între barje și dronă. Se mai întâmplă ceva în România?
De câteva zile, România se uită când la Dunăre, când la cer. Barjele de la Cernavodă și drona care a traversat spațiul aerian au devenit, succesiv, centrul aproape absolut al
De câteva zile, România se uită când la Dunăre, când la cer. Barjele de la Cernavodă și drona care a traversat spațiul aerian au devenit, succesiv, centrul aproape absolut al
Eclipsa totală de Soare din 12 august ar putea diminua temporar producția fotovoltaică europeană cu până la 9,7 GW. Fenomenul se produce însă seara, iar România se află la marginea
În ultimele două săptămâni am întâlnit trei postări construite după mecanisme aproape identice. Subiectele și formulările diferă, dar rețeta rămâne aceeași: un fapt real este scos din context, o noțiune
România rămâne, deocamdată, în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Moody’s Ratings a confirmat calificativul suveran „Baa3”, dar a păstrat perspectiva negativă, semnalând că progresele bugetare din acest an nu sunt
Nivelul scăzut al Dunării, reducerea producției nucleare și deficitul de energie din orele de seară au transformat Bulgaria într-unul dintre principalii beneficiari ai crizei energetice regionale. Țara vecină exportă între
Un centru de date pentru inteligență artificială și calcul cuantic, cu o putere anunțată de 80 MW și o valoare estimată la aproximativ un miliard de dolari în prima etapă
Prețurile carburanților au crescut din nou la 5 august, dar scumpirea nu a fost egală. În majoritatea marilor rețele, motorina s-a majorat cu 15–21 de bani pe litru, în timp
Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns la 1.400 de metri cubi pe secundă, valoare egală cu minimul istoric înregistrat în 1985 și cu aproximativ 64% sub media multianuală
În ultimii douăzeci de ani, majoritatea orașelor din România s-au extins într-un ritm fără precedent. Cartiere noi, ansambluri rezidențiale, spații comerciale și clădiri de birouri au schimbat profund imaginea urbană
Există domenii în care România a construit un cadru legislativ comparabil cu cel al statelor occidentale. Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice este unul dintre ele. Încă din 2011, prin OUG