Divorț simbolic, nu strategic!
Noile evenimente care se derulează cu viteză de clic pe harta est-europeană se conturează a fi un grav conflict de memorie istorică deghizat în scandal pe medalii. Dar sub el este testul de stres al alianței Polonia-Ucraina din 2022, încoace.
Președintele veșnic al Ucrainei, Zelenski, redenumește o unitate de forțe speciale „Eroii UPA” (UPA=Armata Insurgentă Ucraineană), eroi pentru ucraineni, dar care, în realitate au fost responsabili de masacrele din Volânia din perioada 1943-1945 unde au murit aproximativ 100.000 de polonezi.
Răspunsul Varșoviei prin președintele Karol Nawrocki nu întârzie să apară prin retragerea, lui Zelenski, a medaliei „Ordinul Vulturului Alb”, cea mai înaltă distincție poloneză, motivat pe faptul că „Ordinul cere nu doar merit, ci și respect pentru valorile comunității.”
La rândul său vine și răspunsul Kievului prin care președintele Zelenski returnează ordinul cu precizarea: „credeam că era pentru poporul ucrainean și armata noastră”. În semn de solidaritate, alți 3 foști președinți ucraineni își returnează și ei decorațiile poloneze.
Târziu vine vocea rațiunii prin premierul Donald Tusk care afirmă că, „a te băga într-un conflict între politicienii din Polonia și Ucraina e o greșeală strategică. Strică ambele părți: economic, geopolitic, reputational.”
În litera istoriei, prin aceste evenimente, Polonia încearcă să spună că nu poți intra în Uniunea Europeană glorificând masacratorii de polonezi”. Pe de cealaltă parte, Ucraina glorifică UPA apreciind că au fost luptători pentru independență anti-sovietică și cere să nu li se „dicteze istoria”. Ambele își susțin partea de adevăr istoric, dar din unghiuri total diferite. Dar glasul celor 100.000 de polonizi uciși la Vovâlna, ca de altfel și cei 3.000 conaționalii români uciși la Fântâna Albă, încă se răscolesc în mormânt și strigă după dreptate.
Pe terenul adevărului, Polonia și România au găzduit și găzduiesc milioane de refugiați ucraineni. Au trimis MiG-uri, radare Patriot și tancuri și țin frontul de est încă viu dar, diplomatic, se întorc medalii și diplome. Acesta este „divorțul simbolic”. Nu este un divorț de pat, ci este un divorț de dormitor. Patul, adică sprijinul militar împotriva Rusiei rămâne comun, însă dormitorul, respectiv simbolurile, memoria, sentimentele s-au răcit.
Totul se derulează sub privirile și aplauzele Rusiei care câștigă fără să joace. Ce poate fi mai frumos și mai bine primit decât un cadou pentru Moscova pe care îl va fofosi, cu succes, împotriva ambelor părți? Și are dreptate! Fiecare medalie returnată e muniție pentru propaganda rusă.
Polonia, Ucraina și România au un dușman comun mai mare decât Volânia din 1943 sau Fântâna Albă de Paștele Blajinilor din 1940. Problema e că acum se trage la sorți cine are durerea mai mare: durerea polonezilor de la Volânia, durerea românilor de la Fântâna Albă sau durerea ucrainenilor de astăzi.
Noni Paraschiv I Senior editor
