Șezătoarea modernă: cum am adus satul înapoi, între blocuri

M-am mutat de curând într-un cartier liniștit din Brașov — blocuri vechi, un amestec de familii tinere și pensionari, scări pe care rar auzi un vecin. Dimineața e liniște, genul care, dacă asculți puțin, seamănă mai degrabă cu o absență decât cu o pace. Din când în când, mai văd pe câte o persoană în vârstă ieșind singură în grădina din spatele blocului, plimbându-se, privind în jur. Și mă gândeam mereu la același lucru: cât de aproape suntem unii de alții pe verticala unui bloc, și cât de departe ajungem să trăim.

Am visat multă vreme la o retragere la țară, departe de nebunia cotidiană. Îmi aminteam de satul copilăriei — de clăci, de șezători, de felul în care oamenii se adunau, se cunoșteau, se ajutau fără să li se ceară. Într-o zi mi-am dat seama că nu trebuie să plec nicăieri ca să găsesc asta. Puteam s-o aduc aici, în cartier.

Doamna Iuți, de la etajul 3, are 93 de ani și e genul de bunică pe care ți-ai dori-o — mereu cu zâmbetul pe buze, iese singură la plimbare ca să se mai țină în formă. Am observat că vecinii au un ritual: în anumite zile ies în grădină la socializat. Le-am promis o șezătoare, sâmbătă, și le-am simțit imediat curiozitatea și nerăbdarea — ca și cum voiau să vadă dacă mă țin de cuvânt.

Am pregătit tot ce am știut mai bine în bucătărie, ca un examen dat în fața “sfatului bătrânilor”. Pentru că bucuria unei astfel de întâlniri nu stă în ce pui pe masă, ci în ce se întâmplă în jurul ei: poveștile fiecăruia, meseria avută, sănătatea, familia, un râs, o glumă, un pahar de palincă sau de vin ridicat pentru nimic altceva decât pentru clipa aceea. La final, doamna Iuți m-a numit fata ei și le-a spus tuturor cât de “faină” sunt. M-am simțit ca și cum tocmai trecusem testul bătrânilor din sat.

Să stai liniștit într-o grădină dintre blocuri, la umbra unui copac, ascultând povești și o muzică veche, cu vântul adiind, ținând de mână o bătrânică — de aici pornește comunitatea. De aici înveți din nou să-ți cunoști rădăcinile și să-ți respecți semenii.

Nu ai nevoie de sat ca să faci o șezătoare. Ai nevoie doar de curajul de a ieși în grădina din spatele blocului tău și de a întreba pe cineva mai în vârstă cum îi mai merge. Restul se leagă singur — pentru că oamenii, oriunde ar locui, au aceeași sete veche de a fi văzuți, ascultați și ținuți de mână.

Mariana Stratulat- News Connect

Senior editor