Anatomia unui proiect care nu mai putea fi salvat

Analiză asupra relației dintre achizițiile publice, calendarul PNRR și capacitatea administrativă locală

Prezenta analiză nu urmărește identificarea unor responsabilități individuale și nici evaluarea activității unei instituții sau a unui actor implicat în proiect. Obiectivul său este înțelegerea mecanismelor administrative, procedurale și instituționale care pot conduce la blocarea unor investiții publice, chiar și în situațiile în care există finanțare disponibilă, documentații tehnice finalizate și un interes real al comunităților pentru implementarea acestora.

Analiza are la bază documente oficiale, informații comunicate de autoritățile implicate și discuții cu persoane care au participat la implementarea proiectului. Studiul de caz este utilizat exclusiv pentru evidențierea unor vulnerabilități sistemice întâlnite frecvent în implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Când totul părea să fie în regulă

În ultimii ani, administrațiile locale au privit PNRR ca pe o oportunitate rară de recuperare a unor decalaje istorice în infrastructură și servicii publice. În domeniul mobilității urbane și periurbane, finanțările pentru autobuze electrice, microbuze școlare și sisteme inteligente de transport au reprezentat una dintre cele mai atractive componente ale programului.

Pe hârtie, proiectul analizat părea să îndeplinească toate condițiile necesare pentru succes.

Existau studii de fezabilitate finalizate. Existau proiecte tehnice aprobate. Documentațiile fuseseră elaborate și plătite. Cererile de transfer fuseseră depuse. Procedura de achiziție fusese lansată.

Investiția urmărea achiziționarea de autobuze electrice, microbuze pentru transportul elevilor, stații de încărcare și implementarea unui sistem modern de e-ticketing.

Cu alte cuvinte, proiectul depășise faza intențiilor și intrase în etapa concretă de implementare.

Și totuși, astăzi, componenta privind achiziția vehiculelor electrice nu mai poate fi realizată prin finanțarea inițială.

Momentul în care proiectul a intrat în zona de risc

În administrația publică există o tendință de a privi procedurile de achiziție ca pe o etapă tehnică, aproape rutinieră. În realitate, acestea reprezintă adesea punctul cel mai vulnerabil al întregului proiect.

În cazul analizat, procedura de achiziție pentru autobuze și microbuze electrice a atras un singur ofertant.

La prima vedere, existența unei oferte poate părea suficientă pentru continuarea procesului. În practică însă, lucrurile sunt mai complicate. Oferta depusă a fost considerată neconformă, fiind omise elemente eligibile obligatorii din structura financiară a proiectului.

Consecința a fost anularea procedurii.

Din acel moment, proiectul a început să piardă cea mai importantă resursă de care dispunea: timpul.

Reluarea unei proceduri de achiziție publică presupune termene legale, publicare, clarificări, evaluare și posibilitatea unor contestații. Chiar și într-un scenariu optimist, vorbim despre luni de zile.

Pentru vehiculele electrice se adaugă și perioada necesară producției și livrării.

Într-un program cu termene fixe și foarte stricte, fiecare lună pierdută devine decisivă.

Problema mai puțin vizibilă: nu era vorba doar despre autobuze

O analiză superficială ar putea conduce la concluzia că proiectul a fost afectat exclusiv de eșecul procedurii de achiziție.

Realitatea este mai complexă.

Pentru ca autobuzele și microbuzele să poată fi recepționate și utilizate conform condițiilor impuse prin finanțare, era necesară existența unui mecanism funcțional de operare.

Acest lucru presupunea existența unui sistem de delegare a serviciului, a unui operator desemnat și a unei structuri administrative capabile să gestioneze activitatea de transport.

În alte cuvinte, nu era suficientă cumpărarea vehiculelor. Era necesară existența unui serviciu de transport funcțional, cu reguli clare de operare și responsabilități definite.

Această dimensiune instituțională este adesea ignorată în dezbaterea publică, deși ea reprezintă una dintre cele mai dificile componente ale proiectelor de mobilitate.

Când timpul devine mai important decât finanțarea

Momentul decisiv pare să fi fost sfârșitul anului 2025, atunci când proiectul nu a mai fost inclus în memorandumul privind continuarea anumitor investiții finanțate prin PNRR.

În acel moment, chiar dacă documentațiile existau, iar necesitatea investiției era incontestabilă, calendarul devenise practic imposibil.

Potrivit estimărilor realizate de echipa de proiect, chiar și într-un scenariu optimist, reluarea procedurii de achiziție și semnarea unui nou contract s-ar fi realizat după termenul în care programul trebuia finalizat.

Din perspectivă administrativă, aceasta este poate cea mai dură realitate a proiectelor finanțate din fonduri europene: există situații în care un proiect nu mai poate fi salvat nu pentru că nu are finanțare, ci pentru că nu mai are timp.

Salvarea a ceea ce mai poate fi salvat

În astfel de situații, administrația publică are două opțiuni.

Prima este abandonarea completă a investiției.

A doua este valorificarea componentelor care mai pot fi implementate și utilizarea lor ca bază pentru etapele viitoare.

În cazul analizat, soluția identificată a fost păstrarea și implementarea componentelor care pot fi finalizate în termen, precum infrastructura de încărcare și sistemele de ticketing.

Această abordare permite conservarea unei părți importante a investiției și evitarea pierderii integrale a rezultatelor obținute până în prezent.

Din perspectiva managementului public, este o soluție pragmatică și responsabilă.

O nouă șansă: perspectiva AFM

Deși componenta de vehicule electrice nu mai poate fi realizată prin actuala finanțare, proiectul nu trebuie privit ca o investiție pierdută.

Documentațiile tehnice există.

Experiența acumulată există.

Necesitatea investiției există.

Mai mult, infrastructura asociată poate constitui un avantaj semnificativ în cadrul unor viitoare apeluri de finanțare.

În acest context, programele Administrației Fondului pentru Mediu pot reprezenta o oportunitate reală pentru continuarea investiției și pentru valorificarea muncii deja depuse.

Uneori, succesul unui proiect nu constă în respectarea traseului inițial, ci în capacitatea de a găsi o rută alternativă către același obiectiv.

Lecții care ar trebui învățate

Dincolo de particularitățile acestui caz, analiza relevă câteva concluzii utile pentru administrațiile locale și pentru instituțiile implicate în gestionarea fondurilor publice.

Finanțarea aprobată nu înseamnă proiect realizat

Obținerea finanțării reprezintă doar începutul drumului. Proiectul este cu adevărat finalizat abia atunci când investiția produce efecte concrete pentru comunitate.

Timpul este o resursă la fel de importantă ca finanțarea

În numeroase proiecte PNRR, problema principală nu a fost lipsa banilor, ci insuficiența timpului disponibil pentru implementare.

Dependenta de un singur ofertant reprezintă un risc major

Concurența redusă crește vulnerabilitatea procedurilor de achiziție și poate transforma orice neconformitate într-un blocaj major.

Achiziția unui vehicul nu înseamnă existența unui serviciu de transport

Infrastructura, operatorul, contractele și organizarea instituțională sunt la fel de importante ca vehiculele în sine.

Proiectele trebuie pregătite instituțional înainte de finalizarea investițiilor

Structurile administrative necesare operării trebuie dezvoltate în paralel cu implementarea investiției.

Eșecul unei finanțări nu înseamnă neapărat eșecul investiției

Documentațiile, experiența acumulată și infrastructura realizată pot constitui baza unei noi finanțări și a unui nou început.

Concluzie

Analiza acestui caz arată că proiectele publice nu eșuează întotdeauna din lipsă de bani și nici exclusiv din cauza unor decizii greșite. Uneori ele devin imposibil de implementat atunci când timpul administrativ, timpul procedurilor și timpul finanțării nu mai coincid.

Într-un astfel de context, adevărata provocare nu este identificarea vinovaților, ci înțelegerea mecanismelor care au condus la blocaj și transformarea experienței acumulate într-un avantaj pentru viitoarele investiții.

Nu toate proiectele care se opresc sunt pierdute definitiv. Unele își schimbă doar traseul către obiectivul final.

Cristian Radu