ATITUDINI – Omul care premiază lumea (3)
de Aristide
Există oameni care fac lucruri.
Unii construiesc firme.
Alții construiesc comunități.
Mai sunt și cei care construiesc poduri. Nu foarte mulți, dar există.
Și mai există o categorie.
Cei care își construiesc cu răbdare propria importanță.
Poză cu poză.
Diplomă cu diplomă.
Eveniment cu eveniment.
Îl întâlnești peste tot.
La conferințe.
La lansări.
La aniversări.
La inaugurări.
La festivități.
Dacă mâine s-ar organiza un congres despre importanța congreselor, sunt convins că ar fi în primul rând.
Poate chiar la prezidiu.
Are întotdeauna o legitimație la îndemână.
Uneori două.
Face parte din organizații, asociații, fundații, ligi, uniuni și alte construcții instituționale al căror scop exact rămâne, pentru omul obișnuit, un mic mister.
În schimb, un lucru este foarte clar.
Acordă premii.
Multe premii.
Atât de multe încât, uneori, ai impresia că singurul om care nu a fost încă premiat este chiar el.
Dar nu exclud posibilitatea să lucreze și la acest aspect.
Premiul vine cu diplomă.
Diploma vine cu fotografie.
Fotografia vine cu postare.
Iar postarea vine cu explicația că asistăm la un moment deosebit.
Problema este că astfel de momente deosebite au loc aproape săptămânal.
Dacă îl asculți suficient, ajungi la concluzia că omul cunoaște pe toată lumea.
Politicieni.
Directori.
Profesori.
Manageri.
Artiști.
Sportivi.
Oameni importanți.
Oameni care vor deveni importanți.
Și oameni care poate vor deveni importanți cândva, iar el nu vrea să fie luat prin surprindere.
În oraș circulă multe legende.
Una dintre ele spune că există evenimente la care ajunge înaintea organizatorilor.
O alta susține că a fost văzut într-o fotografie de grup înainte ca fotograful să apese pe buton.
Nu știu dacă este adevărat.
Dar recunosc că, uneori, încep să am îndoieli.
Între două ceremonii află lucruri.
Multe lucruri.
Unele adevărate.
Altele atât de interesante încât adevărul devine un detaliu secundar.
Știe cine vine.
Știe cine pleacă.
Știe cine candidează.
Știe cine negociază.
Știe cine s-a certat cu cine.
Știe cine urmează să fie numit.
Și dacă nu știe, completează golurile cu entuziasm.
Pentru că adevăratul combustibil al acestui personaj nu este informația.
Este atenția.
Are nevoie de ea așa cum au nevoie alții de cafea dimineața.
Dacă trece o zi fără să apară într-o fotografie, într-o postare sau într-o poveste, începe să aibă senzația că lumea merge înainte fără el.
Iar această perspectivă pare să îl neliniștească.
Să nu mă înțelegeți greșit.
Nu am nimic împotriva oamenilor activi.
Dimpotrivă.
Orașele au nevoie de oameni care fac lucruri.
Problema apare atunci când fotografia devine mai importantă decât fapta.
Când diploma devine mai importantă decât realizarea.
Când prezența începe să fie confundată cu importanța.
Și totuși viața merge înainte.
Orașul se trezește dimineața.
Oamenii pleacă la serviciu.
Copiii merg la școală.
Facturile sosesc la timp.
Taxele se plătesc.
Gropile rămân, de regulă, exact unde erau și ieri.
Cu sau fără fotografii.
Cu sau fără diplome.
Cu sau fără aplauze.
Ceea ce mă face să cred că lumea este puțin mai greu de impresionat decât cred unii.
Din fericire.
Aristide
Omul care știe de toate și nu știe nimic Observator acreditat al absurdului cotidian
