
În plină presiune asupra sistemului energetic, România redeschide una dintre cele mai dificile întrebări ale tranziției: putem închide capacități pe cărbune înainte ca producția care trebuie să le înlocuiască să fie efectiv disponibilă? Disputa a depășit deja sectorul energetic și a ajuns direct la banii din PNRR.
În ultimele zile, tema grupurilor energetice pe cărbune de la Rovinari și Turceni a revenit în prim-plan. PSD a susținut legislativ principiul potrivit căruia capacitățile existente nu ar trebui închise înainte ca producția de înlocuire să fie pusă în funcțiune, iar Sorin Grindeanu a cerut inclusiv repornirea unor grupuri în contextul problemelor energetice recente.
Argumentul este simplu: securitatea energetică nu poate funcționa doar pe baza unui calendar.
Dar nici PNRR nu funcționează fără respectarea angajamentelor.
Renunțarea etapizată la cărbune este parte a reformelor asumate de România prin PNRR. Comisia Europeană arată că procesul presupune scoaterea din funcțiune a peste 3.870 MW de capacități pe cărbune și lignit până în august 2026.
Problema este că investițiile care trebuiau să compenseze capacitățile retrase nu au avansat toate în ritmul anticipat. Chiar renegocierea PNRR din 2025 a permis menținerea temporară a unor grupuri tocmai din considerente de securitate energetică.
România ajunge astfel într-un punct incomod:
trebuie să respecte tranziția energetică, dar trebuie în același timp să țină lumina aprinsă.
Reducerea producției pe cărbune nu poate fi analizată separat de ceea ce intră în loc.
România dezvoltă rapid capacități fotovoltaice și eoliene, însă Comisia Europeană atrage atenția asupra necesității unor investiții suplimentare în rețele, flexibilitatea sistemului și stocare.
Aceasta este adevărata ecuație.
Nu cărbune sau soare.
Ci:
producție + rețea + stocare + capacități controlabile = securitate energetică.
Dacă una dintre componente lipsește, tranziția devine vulnerabilă.
Disputa Rovinari–Turceni arată o problemă mai profundă decât conflictul politic al momentului.
România și-a asumat să închidă capacități vechi pornind de la premisa că vor exista capacități noi care să le înlocuiască.
Unele dintre acestea au întârziat.
Acum, calendarul european și realitatea sistemului energetic se întâlnesc.
Și nu se potrivesc perfect.
Soluția nu poate fi nici păstrarea cărbunelui la nesfârșit, nici închiderea mecanică a unor capacități doar pentru că a venit data din calendar.
Tranziția energetică nu se măsoară în megawații pe care îi închizi.
Se măsoară și în megawații siguri pe care îi pui în loc.
Iar dacă aceștia nu sunt încă acolo, România nu mai are doar o problemă de decarbonizare.
Are o problemă de timp.
Cristian Radu
Senior Editor | News Connect
Foto: IA