Cât de târziu își plătește statul facturile? Firmele cer un clasament public al ministerelor și primăriilor

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin propune publicarea lunară a sumelor pe care instituțiile statului le datorează companiilor și a termenelor efective în care fiecare minister, primărie sau autoritate publică își achită facturile.

Un asemenea indicator ar permite compararea instituțiilor și identificarea celor care transferă constant asupra mediului privat propriile probleme de finanțare. În prezent, statul urmărește riguros termenele fiscale ale firmelor, dar nu publică într-o formă unitară și ușor de verificat informații despre propriile întârzieri la plată.

Pentru o companie, o factură neachitată de o instituție publică nu reprezintă doar o sumă blocată în contabilitate. Firma trebuie să plătească salarii, contribuții, TVA, furnizori și rate bancare chiar dacă beneficiarul public întârzie decontarea.

În lipsa banilor, obligația statului este transformată într-un credit contractat de companie. Dobânzile, comisioanele și riscul lipsei de lichiditate sunt suportate de mediul privat, fără ca aceste costuri să fie reflectate integral în suma achitată ulterior.

Energia arată dimensiunea problemei

Unul dintre cele mai clare exemple este schema de plafonare și compensare a prețurilor la energie. Furnizorii au aplicat reducerile stabilite prin lege și au finanțat din resurse proprii diferența dintre prețul real și cel facturat consumatorilor.

Potrivit datelor comunicate la începutul anului, valoarea cererilor de decontare depuse ajunsese la aproximativ 9,5 miliarde de lei. Federația ACUE estima restanța efectivă la aproximativ șase miliarde de lei, după luarea în calcul a plăților anticipate realizate în 2025.

Bugetul pentru 2026 a prevăzut 3,75 miliarde de lei pentru aceste decontări: două miliarde prin Ministerul Energiei și 1,75 miliarde prin Ministerul Muncii. Alocarea este mai mică decât necesarul estimat.

În unele cazuri, cereri aferente sumelor prefinanțate încă din primele luni ale anului 2024 au rămas în circuitul de verificare și plată. Termenul inițial de 45 de zile a ajuns astfel, în practică, la întârzieri care se apropie de doi ani.

Transparența nu înlocuiește plata, dar identifică răspunderea

Indicatorul propus de CONAF nu ar rezolva lipsa banilor din bugete. Ar arăta însă unde se acumulează întârzierile, cât durează verificarea documentelor și ce instituții folosesc în mod repetat furnizorii drept sursă involuntară de creditare.

Pentru ca informația să fie relevantă, raportarea ar trebui să includă valoarea facturilor scadente, vechimea acestora, termenul mediu efectiv de plată și sumele aflate în verificare. Cererile nevalidate nu trebuie confundate cu datoriile certe, dar nici ținute pe termen nelimitat într-o zonă administrativă fără răspundere.

Dincolo de știre

Relația dintre stat și contribuabil nu poate funcționa după două reguli. Firma care întârzie plata taxelor suportă dobânzi, penalități și executare. Instituția care întârzie plata unei facturi transferă costul către companie și îl face aproape invizibil în bugetul public.

Un clasament lunar al termenelor de plată nu ar fi o sancțiune, ci o formă elementară de responsabilitate. Înainte să ceară conformare imediată economiei private, statul trebuie să arate cât de corect și de repede își respectă propriile obligații.

Cristian Radu | News Connect

Surse: CONAF; AGERPRES – observațiile patronatelor asupra bugetului pentru 2026; Federația ACUE – situația decontărilor din energie