DOUĂ ADMINISTRAȚII. UN SINGUR ORAȘ (7)

Brașovul în straturi – Gara (2)

Cristian Radu I News Connect

În primul articol am pus față în față fapte și declarații ale celor doi primari ai Brașovului. Doi oameni care, dincolo de diferențele politice, mai au ceva în comun: Poarta Șchei, pe unde trec când vin și când pleacă de acasă.

Astăzi îi lăsăm puțin deoparte.

Nu complet. Pentru că orașul din fotografii este și rezultatul administrațiilor lor.

Am făcut toate imaginile astăzi. Nu sunt fotografii de arhitectură și nici nu au fost realizate pentru a demonstra o teză. Sunt fotografiile unui om care merge printr-unul dintre cele mai importante puncte de intrare în Brașov: Gara.

Și, privită cu atenție, zona spune o poveste pe care am putea să o numim simplu:

Brașovul în straturi.

Terminalul. Un proiect care îi traversează pe amândoi

În 2016, înainte ca actualul terminal să fie proiectat, am participat la Primăria Brașov la o discuție între specialiștii RATBV și cei ai municipalității, în biroul administratorului public de atunci, Miklós Gantz.

Discutam despre zona Gării și despre transport.

Au trecut zece ani.

Iar memoria mea trebuie completată aici cu documentele.

În 2018, în mandatul lui George Scripcaru, Consiliul Local aproba studiul de fezabilitate pentru proiectul „Terminal transport urban Gara Brașov”. Proiectul a traversat apoi administrațiile. Pregătirea și proiectarea au continuat, lucrările au început în 2023, iar terminalul a devenit operațional la 11 mai 2024, în mandatul lui Allen Coliban.

Prin urmare, ar fi incorect să spunem că terminalul este „al lui Scripcaru” sau „al lui Coliban”.

Este un proiect al Brașovului care a traversat două administrații.

Și tocmai aici începe discuția interesantă.

Pentru că terminalul există. Funcționează. Dar ideea mai mare despre care se vorbea — Gara ca nod intermodal integrat în oraș — este doar parțial realizată.

Chiar la deschiderea terminalului, administrația Coliban vorbea despre transformarea Gării într-un „pol de mobilitate și de intermodalitate” și despre necesitatea regândirii întregii zone din fața Gării.

Terminalul nu era, așadar, destinația.

Era o piesă.

Funcțional. Curat. Dar din alt desen

Dacă facem abstracție de arhitectură și îl privim strict operațional, terminalul RATBV funcționează.

Este curat, aerisit și ordonat. Fotografiile au fost făcute într-un interval cu trafic intens, iar acest lucru trebuie spus.

Dar diferența arhitecturală dintre terminal și construcțiile din jurul Gării este evidentă.

Clădirile existente sunt dominate de linii drepte. Terminalul vorbește o cu totul altă limbă.

Luate separat, obiectele pot funcționa.

Privite împreună, apare întrebarea:

cine a desenat întregul?

Detaliile mici care spun lucruri mari

În interiorul terminalului sunt afișe pentru „Vinerea Verde” — o inițiativă foarte bună — prinse de pereți cu bandă adezivă.

Banda se usucă. Se desprinde. Alta este lipită peste ea. Peretele păstrează urmele.

La dimensiunea unei asemenea investiții, întrebarea este aproape ridicol de simplă:

Cât ar costa niște rame de aluminiu pentru afișe?

Uneori diferența dintre „nou” și „îngrijit” costă foarte puțin.

Pe trotuarul dintre terminal și Gară am găsit și numeroase pavele care se mișcă sub picior. Astăzi sunt o problemă de întreținere. După încă o iarnă cu îngheț și dezgheț pot deveni una de siguranță.

Nu trebuie un proiect european pentru a le reașeza.

Chioșcul

În fața Gării, un chioșc.

Era închis când am trecut pe acolo. Probabil funcționează în alte intervale. Dar nu programul lui mă interesează.

Materialul exterior imită lemnul. Luat separat, poate fi potrivit pentru imaginea unui oraș de munte.

Numai că orașele nu se construiesc din obiecte privite separat.

Cum arată chioșcul împreună cu terminalul, Gara și piața?

Chioșcul spune ceva.

Terminalul spune altceva.

Gara vorbește din altă epocă.

Și toate trei sunt Brașov.

În Gară: curat. Dacă nu privești prea atent

La prima vedere, interiorul Gării este relativ curat. Nu sunt ambalaje împrăștiate și nici resturi aruncate pe pardoseală.

Este însă suficient să privești spre margini.

Acolo începe diferența dintre a face curățenie și a întreține un spațiu public.

Am fotografiat inclusiv alimentarea electrică a unor aparate: un prelungitor într-o zonă accesibilă publicului, murdar și acoperit de praf.

Dintr-o fotografie nu pot stabili dacă instalația respectă sau nu normele tehnice și nici nu pretind acest lucru.

Pot însă să spun ce vede călătorul.

Și imaginea nu inspiră siguranță.

La etaj, aceeași senzație de provizorat: zone închise sau nefolosite, un recipient pentru deșeuri într-o zonă de circulație, biroul de relații cu publicul închis la ora fotografierii și afișe care te trimit dintr-un loc în altul.

Nu este dezastru.

Poate tocmai aceasta este problema.

Este acel „merge și așa” care, repetat suficient de mulți ani, devine parte din decor.

Peronul 1. Și memoria

Ieși spre linia 1 și imaginea se schimbă.

Peroanele sunt ordonate și curate. Zona verde este întreținută, chiar dacă printre gardurile vii și-au făcut loc buruienile.

Și există un detaliu care merită remarcat.

Plachetele dedicate istoriei Gării Brașov, șefilor de gară, celor 150 de ani de la sosirea primului tren și celor 60 de ani de la electrificarea primei secții de cale ferată din România.

Nota bene!

Într-un loc prin care cei mai mulți oameni doar trec, cineva și-a amintit că o gară are și memorie.

Numai că memoria se termină câțiva metri mai încolo.

Apoi cobori

Din tren, înainte să ajungi în Brașov, vezi munții.

Vezi Tâmpa.

Orașul își face singur reclama.

Cobori din tren așteptând continuarea.

Și intri în pasaj.

Între liniile 1 și 3, iluminarea este slabă. În unele porțiuni, impresia dominantă este de întuneric.

Pardoseala poartă urmele anilor. Spre margini, murdăria devine mai vizibilă.

Pe traseul către Parcul Tractorul imaginea devine și mai puternică.

Graffiti pe pereți.

Placaje deteriorate.

Plăci lipsă sau sparte.

Și trepte care par să fi adunat în muchiile lor zeci de ani.

Tocite. Ciobite. Peticite.

Nu mai trebuie să cauți istoria Gării pe o placă.

Calci pe ea.

Și apoi ieși în 2026

Urcă treptele.

Ieși din pasaj.

Și, aproape instantaneu, intri într-un alt Brașov.

Parcul Tractorul.

Spațiu verde. Aleile și construcțiile orașului nou. Lumină. O altă imagine. Aproape o altă epocă.

În câteva zeci de metri ai traversat mai multe Brașovuri.

Brașovul feroviar rămas în urmă.

Brașovul intervențiilor succesive.

Brașovul investițiilor noi.

Brașovul care funcționează.

Și Brașovul care încă așteaptă.

Brașovul în straturi.

Dincolo de știre

Ar fi foarte simplu să transformăm aceste fotografii într-un nou episod al disputei Scripcaru–Coliban.

Ar fi și incorect.

Chiar terminalul RATBV demonstrează de ce.

Proiectul a început administrativ într-un mandat și a devenit realitate în celălalt. Este unul dintre acele proiecte care arată că orașele nu se construiesc între două alegeri.

Gara complică și mai mult lucrurile.

O parte din ceea ce vedem ține de municipalitate și de transportul public local. Infrastructura feroviară are alți administratori și alte bugete. În Stația CF Brașov s-au făcut și se fac investiții importante. Liniile 1, 2 și 3 au trecut prin lucrări de reabilitare în cadrul proiectelor feroviare din zonă.

Ar fi deci fals să spunem că nu se face nimic.

Fotografiile spun ceva mai subtil și, poate, mai important:

se fac lucruri, dar întregul continuă să lipsească.

Terminalul poate fi modern.

Peronul poate fi refăcut.

Parcul poate fi frumos.

Gara poate fi curată.

Linia ferată poate fi modernizată.

Dar călătorul nu citește organigramele instituțiilor și nici contractele de finanțare.

El vede un singur oraș.

De aceea, înainte de următoarea dispută despre cine a făcut mai mult pentru Brașov, aș propune un experiment administrativ foarte simplu.

Primarul. Reprezentanții CFR. Ministerul Transporturilor. RATBV. Proiectanții.