Fără5 – un an mai târziu
Zilele acestea se face un an.
Un an de când am conștientizat suita de momente și de perioade din viața mea pe care le-am numit simplu “Fără5”.
Totul a început ca o poveste.
O poveste care a stat o vreme în așteptare, parcă surprinsă și ea de ceea ce începea să înțeleagă despre sine.
Apoi, povestea s-a diversificat.
Atât de mult, încât, la un moment dat, am căutat pe internet să văd dacă nu cumva am împrumutat ceva de undeva.
Răspunsul a fost simplu și limpede: nu.
Nu aveam de unde. Eram eu, împreună cu povestea mea și cu mintea mea. Între noi, arhetipul povestitorului – adaptat firesc la proza poetică.
Este o perioadă de schimbare.
Nimic nu mai seamănă cu nimic dinainte.
Dacă credem altceva, rămânem într-o iluzie.
Nu este un verdict, este doar opinia mea.
Și, până la urmă, cine sunt eu?
Totuși, timp de o lună nu am scris nimic.
Nu am fost la Davos, deși mi-ar fi plăcut.
În schimb, am încheiat unul dintre volumele mele cele mai reușite de până acum – “Dialoguri spirituale” – examen dificil.
Am redescoperit câteva pagini dintr-un volum terminat de scris anul trecut – “Picături care devin ocean” – în care am descris anatomia unui infarct miocardic prin care am trecut acum câțiva ani, fără să știu atunci ce mi se întâmplase.
Tot în această lună, voi completa câteva eseuri pentru volumul al doilea din “Trilogia gândurilor – Jurnalul gândului de seară. Portrete.”
Și, cu asta, nu e gata.
La 1 februarie intru și eu într-un nou mediu.
Cu trecutul închis.
Cu prezentul adus la zi.
Contează?
Pentru mine, da.
Pentru ceilalți, nu știu.
Nu sunt persoană publică.
Nu am fost la Davos.
Dar am ajuns, în sfarșit, pe noul meu Pământ.
Cristian Radu
Redactor șef,
