Hochei : VanWormer și-a prelungit contractul cu Corona Brașov

Sport2 months ago25 Views

Veste bună pentru fanii hocheiului brașovean : unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei de hochei Corona rămâne la Brașov! Este vorba despre americanul Jared VanWormer, care a semnat prelungirea contractului și va îmbrăca și în sezonul următor, care va debuta în septembrie, tricoul Coronei.

Fără îndoială, Jared și-a câștigat nu doar admirația, ci și respectul profund al fanilor prin felul în care a apărat culorile galben-albastre în cei patru ani petrecuți la Brașov. A fost unul dintre principalii artizani ai marilor victorii ale echipei, un lider pe gheață și în vestiar, contribuind decisiv la performanțele care au adus Corona în elita hocheiului regional. Născut în Traverse City, Michigan (SUA), Jared a venit în România cu experiența acumulată în campionatele nord-americane și europene și-a pus amprenta asupra jocului echipei noastre. Devotamentul, spiritul de luptă și profesionalismul său l-au transformat într-un adevărat favorit al tribunelor și într-un simbol al ambiției care definește Corona Brașov.

În schimb, clubul brașovean a anunțat despărțirea de Phillippe Cornet. Atacantul canadian cu meciuri și în NHL revenise la Brașov în iarna trecută dar nu a avut impactul dorit de conducere în meciurile din play-off. Galben-albaștrii își vor concentra atenția și pe situația autohtonilor în perioada următoare, țintele principale fiind în tabăra campioanei Hochei Club Gheorgheni, harghitenii având mari probleme financiare.

Cristian Radu

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...