Homo politicus actualis

Între tribuna parlamentului și biroul administrației

Ceea ce nici Aristotel nu a putut prevede, astăzi lumea este plină de „homo politicus”. Poate și din cauza aceasta am ales să abordez tema „Homo politicus actualis” pentru că, mai mult ca niciodată, omul a devenit politic de la naștere până la trecerea în neființă. Am ales termenul de trecerea în neființă, iar nu termenul moarte pentru că nici Aristotel nu a folosit termenul de homo politicus ci de „zoon politikon”, deci cel de ființă umană.

Ce este astăzi „homo politicus actualis”? Nu este omul ieșit din manuale, din facultăți sau universități de marcă, ci cel ieșit din alegerile electorale, chipurile democratice, care nu implică niciun fel de filtru de studii, expertiză profesională, vechime sau merite deosebite. Democrația noastră nu mai impune niciun filtru de vot. Noi, românii, prin interpretarea eronată a principiului democrației, am instituit „legitimitatea votului” prin care homo politicus nu are nevoie de diplomă, ci are nevoie de mandat. Nu are nevoie de retorică pentru că stăpânește sloganul. Nu se implică emoțional pentru că folosește conflictul. El gândește pe termen scurt, de câte 4 ani și vorbește întotdeauna despre popor și binele lui, despre prosperitate și europenism. Își alege ținte vulnerabile de genul serviciilor ascunse, conspirațiilor sau dușmani ai nației pe care le folosește, excesiv, pentru a câștiga credibilitate ieftină.

Dar în momentul în care, după alegerile democratice, țara speră să meargă mult mai bine apare inevitabilul conflict „politica versus administrație”. Atunci căruța merge doar pe două roți, una politică iar alta administrativă. Dacă le confunzi sau le amesteci, cazi între osii, iar dacă le pui în stare de conflict, atunci mergi în formă de cerc. Te întorci de unde ai plecat. Trăim fără să credem acest paradox politico-administrativ, ne învârtim și nu găsim calea de a ieși din sensul giratoriu.

Facem alegeri doar ca să definim politicul. Parlamentarii devin astfel „homo politicus actualis” dar, în loc să facă legea, cu furie și obstinație, se abat asupra administrativului și devin „homo administrativus”. Exact atunci apare și contrastul legitimității, respectiv „votul versus lege”.

Legitimitatea politică vine de jos în sus. Din vot! Senatorii și deputații devin peste noapte homo politicus pentru că țara a spus „da”. 

Legitimitatea administrativă vine de sus în jos. Aici „homo administrativus” provine din lege, nu din vot, prin numire, concurs, evaluări pe bază de studii, vechime și competență.  

Capcana în care a căzut România o reprezintă faptul că, în același timp, și politicul și administrația s-au îmbolnăvit. Boala politicului o reprezintă populismul care vrea să placă acum, pe moment, iar boala administrației o reprezintă birocrația care nu vrea să greșească, nicicum, nicicând, cu orice preț.  Atunci administrația se umple de politicul care desconsideră țara și legea prin abuz, iar administrația desconsideră votul popular prin excluderea majorității care a ștampilat pe „da”. 

În această conjunctură, ambele forme ucid democrația! Fără asumarea riscului, țara intră în comă politică profundă. Cum se poate vindeca sau reînsănătoși democrația? Politicul să își asume riscul deciziei, iar administrația să gestioneze riscul implementării. Altfel, orice neavenit poate ajunge, astăzi, senator ori deputat iar mâine poate conduce ministerul justiției, sănătății, educației sau al apărării și, de ce nu chiar pe toate, alternativ sau concomitent.

Noni Paraschiv I Senior editor