La fix – când ești ceea ce așteptai de la alții

„La fix” e greu. Nu pentru că nu știm ce avem de făcut,
ci pentru că, odată ajunși aici, nu mai putem minți.
E ultima oră în care trecutul ne poate trage de mânecă.
După ea — vine prezentul necruțător.
E ușa care nu se mai închide singură. Ori o trântești, ori o ții larg deschisă.
E răscrucea unde nu mai există „mai vedem noi” și „poate mâine”.
Doar da sau nu.
Doar sunt aici sau mă dau la o parte.
„La fix” e o stare de veghe.
Un loc în care fiecare alegere are ecou.
Nu în urne, nu în sondaje, ci în viața celor de lângă tine.
În copilul tău care te privește și învață, fără să-ți spună.
În colegul tău care prinde curaj să fie drept, pentru că te-a văzut pe tine făcând-o primul.
„La fix” nu e o oră a maselor.
E o oră a celor puțini, dar hotărâți.
A celor care știu că schimbarea nu e un val —
e o picătură repetată, zi de zi, în același loc.
Poate nu vei schimba țara.
Dar vei schimba ritmul din jurul tău.
Și uneori, asta e tot ce trebuie.
Pentru că „la fix” înseamnă să fii tu ceea ce așteptai de la alții.
Adevărul e că România nu se va reface cu legi perfecte,
ci cu oameni imperfecți care aleg să nu mai trăiască strâmb.
Să nu mai închidă ochii.
Să nu mai întoarcă spatele.
Azi, „la fix”, nu se aud fanfare.
Dar dacă te oprești puțin… se aude altceva:
o liniște care începe să semene cu demnitatea.
O tăcere care nu e resemnare, ci început.
Azi, „la fix”, nu plec nicăieri.
Rămân.
Și încep.
Cu ce am, cu cine sunt, cu ce pot.
Pentru că asta e politica adevărată:
să schimbi lumea începând cu tine —
“la fix”.

Cristian Radu