Legea salarizării care a apărut din neant. Și cele trei milioane de familii care așteaptă răspunsuri
În urmă cu doar câteva zile, România a descoperit existența unei noi legi a salarizării.
O lege despre care foarte puțini oameni știau că se lucrează. O lege care nu a fost prezentă în dezbaterile publice, care nu a fost explicată pe larg și care, brusc, a devenit una dintre cele mai importante teme pentru milioane de români.
La nivel de titlu, totul sună bine.
„Legea salarizării unitare” este una dintre acele formulări care inspiră ordine, echitate și predictibilitate. Oamenii se gândesc firesc la salarii mai corecte, la eliminarea discrepanțelor și la respect pentru muncă.
Numai că oamenii nu trăiesc din titluri.
Oamenii trăiesc din salarii.
Iar în spatele fiecărui salariu există o familie. Există o rată la bancă, un copil la școală, un tratament medical, o factură la energie, o vacanță amânată sau o grijă care nu mai poate fi amânată.
De aceea, atunci când o lege care poate afecta aproximativ trei milioane de familii apare aproape peste noapte, fără o dezbatere publică amplă și fără explicații clare, este firesc să apară întrebări.
Mai ales atunci când încep să apară și cifrele.
Potrivit variantelor prezentate public, salariul Președintelui României ar urma să depășească 32.000 de lei brut lunar. Premierul și președinții celor două Camere ar urma să fie în jurul valorii de 31.000 de lei brut, iar miniștrii în jurul a 26.000 – 27.000 de lei brut.
În același timp, un medic primar ar urma să ajungă la aproximativ 22.000 de lei brut, un asistent medical principal la aproximativ 11.700 de lei, iar un profesor cu gradul I și peste 25 de ani vechime la aproximativ 12.000 de lei brut.
Funcționarii publici și angajații din administrația locală vor descoperi și ei unde se situează în această nouă arhitectură salarială.
Și aici începe adevărata discuție.
Nu pentru că un președinte, un premier sau un ministru nu trebuie să fie bine plătiți.
Responsabilitatea funcțiilor de demnitate publică este uriașă și nimeni nu contestă acest lucru.
Problema apare atunci când milioane de oameni încearcă să înțeleagă logica din spatele acestor diferențe.
Când profesorul care formează generații întregi se întreabă unde este locul său în această reformă.
Când medicul care intră în gardă la miezul nopții încearcă să înțeleagă dacă sistemul îl respectă cu adevărat.
Când asistenta medicală, funcționarul public, specialistul din primărie sau angajatul din administrația locală încearcă să afle dacă această lege le va îmbunătăți efectiv viața sau dacă reprezintă doar o nouă reorganizare birocratică.
Poate că adevărata problemă nu este legea în sine.
Poate că adevărata problemă este lipsa răspunsurilor.
Pentru că până acum Guvernul nu a explicat suficient de clar câteva lucruri esențiale.
Cine a elaborat efectiv această lege?
De când se lucrează la ea?
De ce a ajuns în spațiul public abia acum?
Ce sindicate, organizații profesionale și reprezentanți ai categoriilor afectate au fost consultați?
Există un studiu de impact economic și bugetar?
Dacă există, de ce nu este prezentat și explicat public?
Câți angajați vor câștiga efectiv mai mult?
Câți vor rămâne cu aceleași venituri?
Câți vor pierde bani prin eliminarea unor sporuri?
Cum sunt protejate categoriile profesionale deja afectate de lipsa de personal?
Cum va contribui această lege la păstrarea medicilor în sistem?
Cum va contribui la atragerea profesorilor tineri în școli?
Cum va ajuta administrațiile locale să păstreze specialiști competenți?
Și, poate cea mai importantă întrebare dintre toate:
Cum se va schimba concret viața celor aproximativ trei milioane de familii afectate?
Pentru că o lege a salarizării nu este un tabel cu coeficienți.
Nu este o colecție de formule matematice.
Nu este o prezentare PowerPoint.
Este un contract social între stat și oamenii care lucrează pentru el.
Iar un asemenea contract nu poate fi construit în spatele ușilor închise.
Nu poate fi prezentat ca un produs finit înainte ca cei afectați să fie ascultați.
Nu poate cere încredere înainte să ofere transparență.
Românii nu cer miracole.
Nu cer salarii occidentale peste noapte.
Cer însă un lucru simplu și legitim:
Să înțeleagă cine a decis, de ce a decis și cum îi va afecta această lege.
Pentru că valoarea unei legi nu stă în titlul ei.
Valoarea unei legi se vede în viața oamenilor după ce aceasta intră în vigoare.
Iar până când toate aceste răspunsuri nu vor fi oferite clar și public, pentru mulți români această lege va rămâne ceea ce pare astăzi:
o lege care promite echitate, dar care încă nu a demonstrat că o poate livra.
Cristian Radu I News Connect
