Cerințe pe hârtie, realități în culise

În procedurile de selecție pentru consiliile de administrație ale întreprinderilor publice, candidaților li se cer diplome, experiență, compatibilități legale și moralitate ireproșabilă.
Totul pare corect și riguros. Și totuși, ceva esențial lipsește: moralitatea nu este cerută și celor care decid din umbră – membri ai adunărilor generale sau comitete de nominalizare.

Asimetria care erodează încrederea

Se creează astfel o asimetrie periculoasă:

• candidații sunt obligați să treacă testul moralității,
• decidenții, cei care selectează și validează, rămân în afara acestui filtru.

Cum poate funcționa încrederea publicului într-un proces în care doar unii trebuie să joace după reguli morale, iar alții scapă de evaluare?

Moralitatea – nu un lux, ci o condiție

În orice democrație matură, guvernanța publică are nevoie de mai mult decât legalitate și competență tehnică.
Are nevoie de moralitate la toate nivelurile: de la candidați, la selectori, la instituțiile care validează.
Fără acest fundament, chiar și cele mai corecte proceduri riscă să devină simple exerciții de formă, lipsite de credibilitate.

Întrebarea care rămâne

Nu este despre un concurs anume și nici despre o persoană anume. Este despre un principiu:
De ce cerem moralitate doar celor care candidează și nu tuturor celor implicați în guvernanță?

Concluzie editorială

Adevărata reformă în întreprinderile publice nu se va măsura doar în rapoarte sau proceduri, ci în curajul de a pune moralitatea pe picior de egalitate cu competența și legalitatea.
Până atunci, scena rămâne parțial acoperită de un val gros, pe care doar transparența și asumarea valorilor îl pot da la o parte.

Cristian Radu

Redactor sef