Cristian Radu I News Connect
De două zile, ceva s-a schimbat în perspectiva din care privesc seria mea editorială „Un oraș. Două administrații”.
Nu inteligența artificială mi-a schimbat perspectiva. Mai degrabă, inteligența administrativă. Sau, mai exact, întrebările despre câtă inteligență administrativă poate produce o nouă construcție politică.
Mă refer la conturarea unui pol de dreapta, în jurul PNL, USR și Forța Dreptei.
Am citit cu interes și mare atenție editorialul semnat de Sebastian Dan, pe care l-am preluat și în News Connect.
Nu doar pentru că era bine scris. Ci și pentru că surprindea o realitate politică interesantă la Brașov: adversarii de ieri au devenit colegii de astăzi.
Coagularea acestor forțe este explicabilă. Apropierea politică nu apare însă întotdeauna în momentul în care este anunțată public. Uneori, ea este precedată de negocieri, înțelegeri și colaborări.
Cât din această apropiere servește interesului public și cât servește intereselor politice ale participanților rămâne de demonstrat.
Pentru că simpla reunire a unor partide nu produce automat o administrație mai bună.
Gândindu-mă la această situație, mi-au venit câteva idei. Le-am lăsat să se așeze, așa cum fac de fiecare dată când încerc să privesc dincolo de evenimentul imediat.
Brașovul este un caz special.
Are un primar care pare aproape etern, bine ancorat în peisajul politic local. Și un fost primar care a trecut o dată prin administrație și ar putea dori să revină.
De aici și seria mea „Un oraș. Două administrații”.
Dar poate că a venit momentul să-i schimb titlul.
Nu pentru că cele două administrații nu mai merită analizate. Dimpotrivă. Ci pentru că viitorul orașului s-ar putea să nu mai încapă în această comparație.
Îmi amintesc sondajul informal despre care am scris recent: două nume cunoscute și o rubrică pentru toți ceilalți.
Poate că acel sondaj va deveni irelevant.
Sau poate că va rămâne relevant doar printr-un detaliu: cifra doi.
Poate că vor fi tot doi candidați principali. Dar alții.
Oameni despre care astăzi nu știe aproape nimeni. Poate că nici ei nu știu încă ce rol vor ajunge să joace.
Vor afla, probabil, înaintea celorlalți.
Și apoi vor afla și ceilalți.
Încet. Fără grabă.
Dacă dăm cortina la o parte și oprim pentru câteva clipe zgomotul politic al ultimelor zile, rămâne o realitate pe care partidele nu ar trebui să o ignore.
Într-un sondaj INSCOP Research din mai 2026, 68,7% dintre respondenți s-au declarat total de acord cu ideea că a venit momentul unei schimbări complete a clasei politice, iar 15,8% au fost oarecum de acord.
Împreună, 84,5%.
Cercetarea a cuprins 1.100 de interviuri telefonice, realizate între 11 și 14 mai 2026.
În octombrie, un sondaj CURS indica faptul că 77% dintre respondenți considerau că România se îndreaptă într-o direcție greșită.
Sunt două întrebări diferite, care măsoară atitudini diferite. Dar ambele semnalează o nemulțumire socială importantă.
În traducere liberă, mulți români vor altceva.
O altfel de politică. Poate și o altfel de administrație.
Asta nu înseamnă că toți își doresc același lucru și nici că nemulțumirea națională poate fi transformată direct într-un pronostic electoral pentru Brașov.
Dar înseamnă că actualele formule politice nu ar trebui să se considere de neînlocuit.
În ultimele zile, două intervenții ale președintelui Nicușor Dan au adăugat noi întrebări acestei reflecții.
La 6 noiembrie, șeful statului a atras atenția că legitimitatea alegerilor nu mai poate fi evaluată exclusiv prin corectitudinea numărării voturilor. Contează și desfășurarea campaniei electorale, inclusiv modul în care rețelele sociale și mediul digital influențează formarea opiniilor.
Este o distincție importantă.
Votul exprimat trebuie respectat. Dar, într-o societate în care informațiile circulă prin algoritmi, publicitate politică și campanii de influențare, devine esențial să știm și în ce condiții alegătorul și-a format opțiunea.
De aici apare însă o altă întrebare: cine stabilește când influența asupra alegătorului este legitimă și când depășește limitele unei competiții democratice corecte?
Este o întrebare la care instituțiile trebuie să răspundă prin reguli clare, probe și proceduri verificabile. Nu prin simple aprecieri politice.
A doua intervenție a venit la 10 noiembrie.
Președintele a explicat de ce AUR a fost exclus de la guvernare, susținând că participarea formațiunii la executiv ar fi expus România unor riscuri economice și externe, inclusiv unei posibile retrogradări rapide a ratingului de țară.
A făcut totodată distincția între nemulțumirile alegătorilor AUR, pe care a declarat că le înțelege, și capacitatea partidului de a oferi garanții pentru guvernare.
Este poziția politică și instituțională a președintelui, contestată de reprezentanți ai AUR.
Dar existența unei asemenea poziții nu anulează reprezentarea parlamentară a partidului și nici opțiunile cetățenilor care l-au votat.
Aici se întâlnesc două realități: aritmetica parlamentară și responsabilitatea formării unei guvernări.
Iar între ele se află milioane de alegători, cu așteptările și nemulțumirile lor.
Nu orice partid votat trebuie să ajungă la guvernare. Dar niciun partid reprezentat în Parlament nu poate fi tratat ca și cum alegătorii săi ar fi dispărut din ecuația democratică.
Aceste două declarații nu stabilesc viitorul politic al Brașovului.
Dar arată cât de mult s-a complicat relația dintre vot, legitimitate, alianțe și exercitarea puterii.
Și, pentru ca tabloul ultimelor zile să fie complet, a apărut și episodul de la Cotroceni.
Președintele Nicușor Dan i-a comunicat public jurnalistului Ovidiu Vanghele, de la Centrul de Investigații Media, că nu va mai fi primit la conferințele sale de presă în acest mandat.
Motivul invocat: injuriile pe care jurnalistul i le-ar fi adresat anterior.
Este necesară o distincție.
Libertatea presei nu transformă insulta în argument și nu exonerează jurnalistul de responsabilitatea propriilor afirmații.
Dar nici funcția prezidențială nu poate transforma nemulțumirea personală într-un criteriu discreționar de acces la informația publică.
Iar întrebarea adresată președintelui privea activitatea procurorului general și reformarea justiției. Un subiect de interes public.
Reacțiile nu au întârziat. APADOR-CH a solicitat revenirea asupra deciziei, iar Dominic Fritz, președintele USR, a reamintit că libertatea presei nu reprezintă o favoare acordată jurnaliștilor.
În loc să izoleze jurnalistul, gestul prezidențial a adus în centrul dezbaterii tocmai comportamentul celui care a dispus interdicția.
O încercare de izolare a unui jurnalist poate sfârși prin a izola instituțional și moral chiar autoritatea care a inițiat-o.
Nu este o concluzie despre popularitatea președintelui, ci despre riscul politic și instituțional al unei asemenea decizii.
Mai ales că, în campania electorală, Nicușor Dan declarase că nu va restricționa accesul unui jurnalist la informație.
Există aici o întrebare care depășește persoanele implicate:
Când un om politic ajunge la putere, mai acceptă aceleași reguli ale transparenței pe care le apăra înainte de a o obține?
De la Cotroceni până la o primărie, principiul rămâne același.
Presa nu este un departament de comunicare al administrației. Iar conferințele de presă nu sunt reuniuni rezervate celor care formulează întrebări convenabile.
În aceste condiții, Brașovul nu poate fi privit ca un „falanster de la Scăieni”, izolat de schimbările din jur și condamnat să reproducă la nesfârșit aceleași formule.
Dacă societatea se schimbă, și politica locală va trebui să răspundă acestor schimbări.
Sau poate nu va reuși.
Noul pol de dreapta m-a determinat să privesc dintr-un alt unghi viitoarea competiție electorală.
Probabil că și alți brașoveni vor face același lucru. Nu neapărat cu aceleași concluzii sau preferințe.
Unii vor vedea în această construcție o oportunitate. Alții, o simplă regrupare a unor forțe cunoscute.
Dar tocmai aici apare întrebarea esențială:
Dacă oamenii vor o schimbare a clasei politice, câtă schimbare poate oferi o alianță construită din aceeași clasă politică?
O alianță poate aduce stabilitate, resurse și capacitate de negociere. Dar nu poate pretinde că reprezintă înnoirea doar pentru că foști adversari au devenit parteneri.
Schimbarea se demonstrează prin oameni, criterii de selecție, proiecte și rezultate.
Nu prin fotografia de grup.
Așadar, s-ar putea ca din vechiul sondaj să rămână doar cifra doi.
Dar cu alte nume.
Este posibil să mă înșel.
În cele din urmă, sunt om. Nu sunt perfect.
Dar nici ceilalți nu sunt.
Așa că se joacă.
Iar jocul ar putea deveni mult mai interesant decât confruntarea cu care ne-am obișnuit.
Voi continua să scriu despre ceea ce se construiește și despre ceea ce întârzie. Despre deciziile utile și despre cele care cer explicații. Despre oameni, evenimente și schimbările prin care trece comunitatea.
Orașul le cuprinde pe toate.
Nu am obligația să aleg între doi primari și nici să transform o nouă alianță într-o promisiune de salvare.
Am obligația să examinez ceea ce fac, ceea ce promit și ceea ce lasă în urma lor.
Iar brașovenii au dreptul să aleagă inclusiv dintre cei care astăzi nu apar în sondaje.
Pentru că numele de pe o listă nu sunt o garanție a viitorului.
Și nici notorietatea nu este un mandat în alb.
Laudele nu sunt taxa pe care presa trebuie să o plătească pentru dreptul de a pune întrebări.