Protestul fermierilor trebuie rupt de politica partidelor. Criza este despre agricultura României și politicile Bruxelles-ului

Cristian Radu | News Connect

Protestul fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei nu trebuie interpretat prin simpatiile politice ale unor participanți și nici confiscat de partidele care încearcă să transforme orice nemulțumire într-un vehicul electoral.

În centrul manifestației din 15 septembrie se află o problemă profesională: o parte a agriculturii românești își pierde piețele, veniturile și capacitatea de a rezista. Restricțiile sanitar-veterinare, seceta, despăgubirile insuficiente, costurile de producție și lipsa unei strategii coerente au adus fermierii în stradă.

Violențele trebuie anchetate separat și sancționate individual. Ele nu pot anula însă cele 16 revendicări depuse la Guvern.

De ce protestează fermierii

Crescătorii de ovine contestă prelungirea până la 31 decembrie 2026 a restricțiilor asupra exporturilor de animale vii, dispusă în contextul focarelor de pestă a micilor rumegătoare și variolă ovină și caprină.

Exportul reprezintă pentru mulți crescători principala piață de desfacere. Blocarea sa nu poate fi compensată rapid prin consumul intern. Animalele continuă să consume furaje, costurile se acumulează, iar prețul oferit fermierului scade atunci când efectivele nu mai pot fi valorificate.

Fermierii din sectorul vegetal reclamă diferența dintre sprijinul de 100 de euro pe hectar despre care spun că le-a fost promis pentru culturile afectate de secetă și suma de aproximativ 19 euro pe hectar ajunsă ulterior în discuție.

Alte solicitări privesc despăgubirea animalelor sacrificate, gestionarea focarelor, reluarea circulației și comercializării, plata subvențiilor și responsabilitatea conducerii ANSVSA.

Aceste revendicări trebuie analizate punctual. Unele pot fi rezolvate de Guvernul României, altele necesită negocieri și dovezi sanitar-veterinare acceptate de Comisia Europeană.

Ce ține de București

Guvernul nu poate desființa printr-o decizie internă o restricție europeană. Poate însă preveni apariția și extinderea bolilor, asigura trasabilitatea animalelor, organiza vaccinarea și controalele, despăgubi rapid exploatațiile afectate și transmite Comisiei Europene documentația necesară pentru ridicarea restricțiilor.

Tot de București țin:

• valoarea și plata despăgubirilor pentru secetă;
• finanțarea măsurilor de combatere a bolilor;
• funcționarea ANSVSA și a direcțiilor județene;
• dialogul cu organizațiile profesionale;
• strategia pentru procesarea cărnii în România;
• accesul fermierilor mici la abatoare, piețe și cooperative;
• poziția pe care România o susține în negocierile europene.

Guvernul trebuie să spună ce a cerut concret Bruxelles-ului, ce răspuns a primit și ce condiții trebuie îndeplinite pentru redeschiderea exporturilor. Invocarea generică a „regulilor europene” nu poate înlocui răspunderea administrației române.

Ce ține de Bruxelles

Uniunea Europeană are obligația de a proteja sănătatea animalelor și piața comună. O boală contagioasă nu poate fi ignorată doar pentru că restricțiile produc pierderi economice.

Dar măsurile trebuie să fie proporționale, fundamentate tehnic și însoțite de mecanisme de compensare. Dacă unui fermier i se blochează piața pentru protejarea unui interes european, costul nu poate rămâne numai în exploatația sa.

Problema este mai amplă decât exportul oilor din România. Fermierii europeni reclamă de mai mulți ani aceeași combinație:

• prețuri mici primite de producători;
• costuri ridicate pentru energie, motorină, furaje și îngrășăminte;
• concurență din partea importurilor realizate după standarde diferite;
• norme de mediu și obligații administrative greu de suportat;
• venituri instabile și dependență de compensații;
• politici comerciale negociate fără suficiente garanții pentru producția europeană.

Pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană propune garantarea a cel puțin 300 de miliarde de euro pentru sprijinirea veniturilor și gestionarea crizelor agricole. Organizațiile fermierilor avertizează însă că noua arhitectură bugetară reduce finanțarea agricolă dedicată și poate obliga agricultura să concureze cu alte priorități în fonduri administrate mai larg.

Disputa nu este doar despre valoarea subvenției. Este despre locul agriculturii în politica europeană: activitate strategică pentru securitatea alimentară sau sector căruia i se cer tot mai multe obligații, fără garantarea unui venit care să permită îndeplinirea lor?

România nu este un caz izolat

Protestul de la București se înscrie într-o mișcare europeană care nu s-a încheiat odată cu manifestațiile ample din 2024.

În ianuarie 2026, fermierii francezi au intrat cu tractoarele în Paris pentru a protesta împotriva acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur. Ei au reclamat concurența produselor agricole mai ieftine, obținute în condiții și după standarde pe care producătorii europeni nu le consideră echivalente. Guvernul francez a intensificat ulterior controalele asupra unor importuri alimentare. Reuters, The Guardian.

Organizațiile agricole europene au continuat în 2026 campaniile împotriva reducerii bugetului Politicii Agricole Comune și a includerii sprijinului agricol într-un mecanism financiar mai larg. Ele cer un buget distinct, predictibil și suficient pentru venituri, investiții și crize. Comisia Europeană — viitoarea PAC, Copa-Cogeca.

La 15 septembrie, chiar în ziua protestului de la București, agricultorii olandezi au blocat drumuri și au protestat față de politicile naționale privind reducerea emisiilor de azot și față de măsurile bugetare. Presa internațională a relatat și acte de sabotaj asupra infrastructurii feroviare, investigate separat de protestul autorizat. Reuters.

Cauzele nu sunt identice. În Franța predomină disputa privind comerțul cu Mercosur, în Olanda restricțiile de mediu și emisiile de azot, iar în România bolile animalelor, exporturile și seceta. Dar toate pornesc din aceeași ruptură: politica agricolă stabilește obiective tot mai ambițioase, în timp ce fermierul nu are siguranța că își poate acoperi costurile.

Protestul trebuie apărat chiar de cei care protestează

Ruperea protestului de politica partidelor nu înseamnă eliminarea dimensiunii politice a agriculturii. Politica agricolă este, prin definiție, rezultatul unor decizii publice luate la București și Bruxelles.

Diferența este între politică publică și propagandă partizană.

Organizațiile fermierilor trebuie să-și asume transparent revendicările, reprezentanții și negociatorii. Persoanele care vin pentru confruntare, pentru mesaje fără legătură cu agricultura sau pentru promovarea unor lideri politici trebuie delimitate de manifestația profesională.

Totodată, statul nu trebuie să folosească prezența unor instigatori pentru a delegitima întreaga categorie. Răspunderea pentru aruncarea unei pietre este individuală. Răspunderea pentru o despăgubire neachitată, un focar administrat defectuos sau o piață pierdută este instituțională.

Aceste două răspunderi nu trebuie amestecate.

Ce a văzut presa internațională

Associated Press a prezentat protestul prin prisma restricțiilor la export și a gestionării bolilor animalelor, dar imaginile dominante au fost cele ale confruntărilor.

Euronews a relatat că manifestația agricolă a început pașnic și a degenerat după ce unii participanți au încercat să blocheze străzile și au aruncat obiecte spre forțele de ordine.

Al Jazeera, pe baza AFP și DPA, a prezentat și fondul economic: restricțiile asupra exportului, bolile animalelor și compensațiile reduse pentru secetă. Totuși, materialul a asociat protestul și cu sprijinul unor forțe de extremă dreapta.

Acesta este riscul confiscării politice: presa externă ajunge să vorbească despre un protest „anti-UE”, deși revendicările fermierilor sunt mai precise și nu echivalează automat cu respingerea Uniunii Europene.

Ce urmează

Violențele vor fi cercetate penal. Dar Guvernul trebuie să deschidă, separat, negocierea agricolă.

Pentru fiecare dintre cele 16 revendicări este necesar un răspuns public care să indice:

• instituția responsabilă;
• măsura acceptată sau respinsă;
• justificarea tehnică și juridică;
• suma disponibilă;
• termenul de aplicare;
• acțiunea solicitată Comisiei Europene;
• stadiul ridicării restricțiilor sanitar-veterinare.

România trebuie apoi să-și formuleze o poziție coerentă pentru viitoarea Politică Agricolă Comună: buget protejat, sprijin pentru fermele mici și zootehnie, fonduri de criză, irigații, asigurări și reguli comerciale care impun standarde comparabile importurilor.

Dincolo de știre

Agricultura nu poate fi scoasă din politică. Dar poate și trebuie scoasă din lupta partidelor.

Fermierul nu are nevoie ca un lider politic să se urce pe tractorul său. Are nevoie ca Guvernul României să negocieze competent la Bruxelles, iar Bruxelles-ul să nu impună costuri pe care producătorul nu le poate suporta.

Protestele asemănătoare din Europa arată că problema nu este una românească și nici trecătoare. Este semnalul unei politici agricole care încearcă să împace hrană ieftină, standarde ridicate, protecția mediului, comerț liber și venituri decente pentru fermieri.

Deocamdată, această ecuație nu se închide. Iar diferența este plătită, fermă după fermă, de cei care încă mai produc.

FotoL IA