Cristian Radu I News Connect

Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele vor continua să circule. Dar în spatele lor, STB a ajuns la capătul unui mecanism financiar care a acumulat datorii de peste 1,6 miliarde de lei. Insolvența nu este cauza problemei. Este momentul în care problema nu mai poate fi amânată.

Pe 8 septembrie 2026, Tribunalul București a admis cererea Societății de Transport București și a deschis procedura generală de insolvență.

Nu înseamnă că, de mâine, autobuzele rămân în garaje.

Nu înseamnă că tramvaiele dispar de pe șine.

Și nici că Bucureștiul rămâne fără transport public.

Înseamnă însă ceva poate mai important: cel mai mare operator de transport public de suprafață din România nu și-a mai putut continua activitatea în aceeași formulă financiară.

Instanța a desemnat un administrator judiciar provizoriu, iar în lunile următoare vor trebui stabilite creanțele, inventariat patrimoniul, analizate cauzele care au dus la insolvență și, mai ales, stabilit dacă și cum poate fi reorganizată compania. Termenul pentru înscrierea creanțelor este 23 octombrie, tabelul preliminar trebuie întocmit până la 12 noiembrie, iar cel definitiv până la 7 decembrie.

1,6 miliarde de lei. Dar cifra nu spune întreaga poveste

La jumătatea acestui an, datoriile STB depășeau, potrivit datelor prezentate de Primăria Capitalei, 1,6 miliarde de lei.

Aproximativ 1,5 miliarde reprezentau obligații către ANAF.

Iar circa 400 de milioane de lei erau numai penalități.

Aici trebuie făcută prima distincție importantă.

O companie nu ajunge într-o asemenea situație financiară într-o lună.

Și nici printr-o singură decizie.

Datoriile se acumulează. Unele plăți sunt amânate. Apar penalități. Sunt rostogolite obligații. Se fac alte angajamente. Compania continuă să presteze serviciul și, tocmai pentru că serviciul continuă, apare impresia că sistemul încă funcționează.

Primarul general Ciprian Ciucu susține că STB se afla, în fapt, într-o stare de „insolvență nedeclarată” încă din 2020. El indică drept cauze principale neplata contribuțiilor și obligațiilor fiscale, problemele de guvernanță și funcționare ale structurii București–Ilfov și managementul defectuos al companiei.

Sunt acuzații grave.

Dar ele vor trebui separate de ceea ce vor stabili administratorul judiciar, creditorii și, unde este cazul, instanțele.

Pentru că insolvența are tocmai această calitate:

obligă cifrele să vorbească înaintea politicienilor.

Dar finanțarea?

Există și cealaltă parte a ecuației.

Reprezentanții sindicali ai STB susțin că problema nu poate fi redusă la management și datorii fiscale și avertizează că, fără rezolvarea finanțării curente a transportului public, insolvența nu rezolvă cauza structurală.

Potrivit liderului sindical Vasile Petrariu, STB are nevoie de peste 150 de milioane de lei lunar pentru funcționare, iar relația financiară cu autoritatea locală trebuie inclusă în analiza modului în care compania a ajuns aici.

Și aici începe discuția cu adevărat importantă.

Cine răspunde pentru situația unui operator public?

Directorul?

Consiliul de Administrație?

Autoritatea tutelară?

Autoritatea care comandă serviciul?

Toți?

Răspunsul nu poate fi dat înaintea analizei documentelor.

Dar există un principiu economic imposibil de ocolit:

un serviciu public trebuie plătit.

Autobuzul trebuie să plece dimineața

Transportul public are o particularitate pe care cei din afara sistemului o văd mai greu.

Nu poți spune:

„Astăzi avem o problemă de cash-flow. Nu mai scoatem autobuzele.”

Orașul trebuie să funcționeze.

Șoferul trebuie să vină la serviciu.

Vatmanul trebuie să plece din depou.

Energia trebuie plătită.

Piesele trebuie cumpărate.

Vehiculele trebuie reparate.

Salariile trebuie achitate.

Iar serviciul trebuie prestat indiferent de conflictele financiare dintre operator și autoritatea publică.

Dacă însă costul real al serviciului și finanțarea lui nu se întâlnesc, diferența nu dispare.

Se mută.

Astăzi amâni un furnizor.

Mâine o obligație fiscală.

Poimâine o investiție.

Apoi apare penalitatea.

După penalitate, altă penalitate.

Iar autobuzul continuă să vină în stație.

Aceasta este una dintre cele mai periculoase iluzii ale transportului public:

faptul că autobuzul circulă nu înseamnă că societatea care îl operează este sănătoasă.

Insolvența nu înseamnă faliment

Este important și acest lucru.

Deschiderea procedurii generale de insolvență nu echivalează automat cu falimentul STB.

Dimpotrivă, Primăria Capitalei prezintă procedura drept mecanismul prin care pot fi oprite acumularea penalităților și executările care ar putea bloca activitatea, urmând să fie construit un plan de reorganizare. Transportul public trebuie să continue.

Adevăratul test începe acum.

Nu dacă autobuzele vor circula mâine.

Ci dacă STB va putea deveni o companie care, după reorganizare, nu va începe din nou să producă aceleași datorii.

Pentru că poți restructura o datorie.

Poți negocia cu creditorii.

Poți denunța anumite contracte.

Poți reorganiza organigrama.

Poți reduce costurile.

Dar dacă mecanismul economic care produce dezechilibrul rămâne același, insolvența nu face decât să mute problema câțiva ani mai departe.

Cine plătește transportul public?

Aici discuția depășește STB.

Transportul public nu este o activitate comercială obișnuită.

Prețul biletului este stabilit și prin decizie publică. Traseele sunt stabilite în logica unui serviciu public. Frecvențele, facilitățile acordate unor categorii de călători și obligațiile operatorului nu sunt determinate exclusiv de piață.

De aceea există compensația pentru serviciul public.

Dar tocmai de aceea trebuie să existe și o regulă simplă:

cel care comandă serviciul trebuie să știe cât costă, iar operatorul trebuie să poată demonstra de ce costă atât.

Autoritatea publică nu poate finanța orbește orice cheltuială a operatorului.

Dar nici operatorului nu i se poate cere la nesfârșit să presteze un serviciu pentru care mecanismul de finanțare nu îi acoperă obligațiile recunoscute.

De o parte trebuie să existe disciplină managerială.

De cealaltă, disciplină contractuală și bugetară.

Altfel, nota de plată nu dispare.

Doar se mută dintr-un exercițiu bugetar în altul.

STB este un avertisment

Cazul Bucureștiului trebuie privit cu atenție și în alte orașe.

Nu pentru că toate companiile de transport public se află în situația STB.

Nu se află.

Și nici pentru că mecanismul financiar este identic peste tot.

Nu este.

Ci pentru că orice operator public poate deveni vulnerabil atunci când se rupe echilibrul dintre serviciul comandat, costul lui real, eficiența companiei și finanțarea asigurată de autoritate.

În perioade economice dificile, tentația este previzibilă.

Mai amânăm.

Mai reducem.

Mai plătim luna viitoare.

Mai lăsăm compania să se descurce.

Numai că transportul public nu uită o factură neplătită.

O transformă în datorie.

Iar datoria, dacă este ignorată suficient timp, începe să conducă ea compania.

Am mai văzut mecanismul acesta

În timp ce urmăream situația STB, mi-am amintit de vara anului 2013.

Tocmai preluasem conducerea RAT Brașov.

În primele săptămâni am descoperit o situație financiară despre care se vorbea prea puțin și un mecanism care, în lunile în care trebuia achitată rata unui credit BERD contractat cu ani înainte, putea bloca aproape toate celelalte plăți ale Regiei.

Am văzut datoriile.

Am văzut furnizorii care așteptau.

Am văzut ce se întâmpla în lunile scadenței.

Și am văzut starea reală a parcului auto.

După prima asemenea experiență am făcut trei lucruri.

Am informat Consiliul Local.

Am scris la BERD.

Am cerut găsirea unei soluții.

A urmat un tsunami.

Nu pentru că eu creasem problema.

Ci pentru că, din acel moment, problema devenise oficială și nu mai putea fi ignorată.

Ceea ce s-a întâmplat atunci la Brașov nu este identic cu ceea ce se întâmplă astăzi la STB.

Dar întrebarea este tulburător de asemănătoare:

ce se întâmplă cu o companie publică atunci când trebuie să asigure în fiecare dimineață un serviciu esențial, iar mecanismul financiar din spatele lui începe să se rupă?

Răspunsul nu l-am învățat dintr-un manual.

L-am trăit.

În 2013.

Despre ce am găsit atunci la RAT Brașov, despre creditul BERD, datorii, autobuze și despre ce s-a întâmplat când am pus cifrele pe masa Consiliului Local — în episodul următor.

2013. Când am aprins lumina

Foto: IA