Vrem schimbarea. Dar cine renunță la avantajele lui?

Cristian Radu | News Connect

Ne nemulțumesc taxele, serviciile publice, numirile politice și felul în care sunt cheltuiți banii. Cerem ordine, competență și răspundere. Dar când schimbarea ajunge la avantajul nostru, entuziasmul poate să dispară.

Aici începe una dintre explicațiile incomode ale rezistenței la reformă: un sistem care funcționează prost pentru societate poate funcționa foarte bine pentru unii dintre cei care trăiesc în interiorul lui.

Un contract obținut prin relații. O funcție păstrată prin protecție politică. Venituri nefiscalizate. Un control care ocolește aceeași firmă. Fiecare avantaj are un beneficiar interesat să-l păstreze și un cost suportat de altcineva.

Nu este nevoie ca beneficiarii să se cunoască sau să acționeze împreună. Interesele lor se pot întâlni în același punct: regula să se aplice în altă parte.

Un mecanism care rezistă și vremurilor bune, și celor rele

Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este vechimea acestui comportament. Protejarea avantajului personal a funcționat și când în România se trăia mai bine, și când se trăia mai greu. Au trecut guverne, au crescut salarii, au venit crize, dar disponibilitatea de a apăra propria excepție a rămas.

În vremurile bune, întrebarea era: de ce să schimbăm ceva, dacă lucrurile merg? În vremurile rele: tocmai acum să renunțăm și la ceea ce mai avem? Prosperitatea oferea o justificare pentru amânare, criza oferea alta.

Pentru cel care ocupa o funcție prin relații, concursul real era incomod indiferent de starea economiei. Pentru firma favorizată la contracte, concurența era un risc și într-un an de creștere, și într-unul de recesiune. Avantajul merita apărat în orice împrejurare.

Fiecare putea găsi o justificare. Beneficiarul funcției invoca experiența. Firma vorbea despre locurile de muncă. Cel care nu declara veniturile spunea că statul oricum risipește banii.

Unele nemulțumiri pot fi întemeiate. Risipa publică trebuie sancționată, iar taxarea trebuie judecată și prin efectele ei. Dar justificarea propriei excepții lasă mecanismul neatins. Fiecare cere corectitudine de la ceilalți, iar costul respectării regulii rămâne în sarcina celor care nu o pot ocoli.

Dificultățile economice nu explică singure rezistența la schimbare. Contează și ce au învățat oamenii din experiență: dacă relația a rezolvat ceea ce procedura a blocat, dacă apropierea de putere a adus mai mult decât competența, asemenea practici au ajuns să fie privite drept mijloace sigure de a te descurca.

Costul renunțării este imediat și personal, în timp ce beneficiul unei reguli aplicate tuturor pare îndepărtat și nesigur. Omul știe ce pierde astăzi. Nu are încredere în ceea ce i se promite pentru mâine.

Cine plătește diferența

Firma care își declară veniturile trebuie să concureze cu una care poate oferi un preț mai mic tocmai pentru că ascunde o parte din activitate. Candidatul care se pregătește pentru un concurs pierde timp și încredere dacă rezultatul este stabilit înaintea evaluării.

Meritocrația? În asemenea situații, rămâne o poveste frumoasă în documentele procedurii. Când ajunge să conteze mai mult cine susține un candidat decât ce știe acesta să facă, concursul își pierde rostul. Iar suspiciunile nu se înlătură prin simpla publicare a unui punctaj. Trebuie să se poată vedea cum a fost obținut, ce competențe au fost demonstrate și de ce un candidat a fost considerat mai potrivit decât altul.

Pe unii dintre cei ajunși în funcții îi vedem frecvent la televiziune și pe rețelele sociale. Explică, promit, anunță. Despre alții aflăm foarte puțin. Lucrează discret, ni se spune. Dar nici vizibilitatea, nici discreția nu țin loc de rezultate.

Ce au găsit în instituție? Ce și-au asumat să facă? Ce au îmbunătățit? Cât a costat și ce s-a schimbat pentru cetățean? Fără răspunsuri verificabile, funcția rămâne bine protejată, iar performanța greu de găsit.

Între timp, cetățeanul fără relații așteaptă, în timp ce alt dosar înaintează după un telefon. Pentru el, degradarea unui serviciu public se măsoară în drumuri repetate, bani cheltuiți și probleme rămase nerezolvate.

Așa se pierde încrederea în instituții: prin experiențe concrete, repetate, în care oamenii văd că respectarea regulilor nu este suficientă.

Problema colectării fiscale are și o dimensiune măsurabilă. Pentru anul 2023, Comisia Europeană estimează în România un deficit de conformare la TVA de aproximativ 9,2 miliarde de euro, echivalentul a 30% din TVA teoretic datorată, față de o medie europeană de 9,5%. Acest deficit include fraudă și evaziune, dar și erori, omisiuni sau insolvențe fără caracter fraudulos. Nu poate fi echivalat integral cu furtul și nici considerat o sumă recuperabilă imediat.

Cifra arată însă cât de mare este distanța dintre obligațiile fiscale estimate și încasările efective. Iar când statul cere eforturi suplimentare contribuabililor, întrebarea despre capacitatea lui de a colecta ceea ce este deja datorat devine inevitabilă.

De ce nu se transformă nemulțumirea în protest?

Interesul pentru păstrarea unor avantaje poate explica o parte a pasivității. Nu o explică pe toată.

Există oameni care nu protestează pentru că depind de un salariu și se tem de consecințe. Alții sunt epuizați, îngrijesc pe cineva sau nu mai au încredere că mobilizarea va produce un rezultat. Absența din stradă nu dovedește complicitatea, după cum prezența la un protest nu garantează consecvența în viața de fiecare zi.

Merită însă să ne întrebăm ce susținem după ce se încheie manifestația. Acceptăm un concurs corect și atunci când îl pierde persoana pe care o sprijinim? Cerem verificarea unei cheltuieli și când contractul aparține unui apropiat? Refuzăm intervenția convenabilă și când ne-ar rezolva propria problemă?

Răspunsurile acestea spun cât de departe suntem dispuși să mergem.

Schimbarea nu poate depinde doar de speranța că oamenii vor deveni mai generoși când le va fi mai bine sau mai revoltați când le va fi mai rău. Are nevoie de instituții care să facă respectarea regulii credibilă și încălcarea ei costisitoare. Oamenii trebuie să poată vedea că un concurs poate fi câștigat prin competență, că un contract se poate obține printr-o ofertă bună și că un dosar se rezolvă fără intervenții.

Cât timp excepția aduce câștig, iar regula cere sacrificii fără să ofere protecție, sistemul își va găsi apărători în orice vremuri.

Schimbarea devine credibilă în ziua în care cerem să dispară și excepția care ne folosește.

Foto: IA