„Pilde creștine”, lansată la Brașov. Schimbarea începe din noi. Dar ce rămâne?

Cristian Radu | News Connect

Volumul „Pilde creștine din viețile Sfinților Părinți”, semnat de preotul profesor Ioan Horia Ranga și juristul Nicolae Paraschiv, a fost lansat duminică, 1 noiembrie 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Brașov, de pe strada Zizinului. Alături de cei doi autori s-au aflat părintele protopop Dănuț-Gheorghe Benga, Ioan-Daniel Manolache, Doctor in Teologie al Universității din București, preoți din parohiile brașovene și credincioși,

A fost o întâlnire emoționantă, cu o profundă încărcătură spirituală. În fața iconostasului, cu volumele deschise în mâini, autorii și cititorii s-au întâlnit într-un loc în care învățăturile despre răbdare, iertare și apropierea de Dumnezeu își găsesc rostul în viața comunității.

Am participat cu bucuria cititorului care găsise deja în paginile cărții motive de reflecție, dar și cu emoția unei contribuții personale: prefața pe care am semnat-o, inclusă ulterior în volum, după ce autorii au apreciat textul meu.

Apărută la Editura Andreiana, Sibiu, în 2026, lucrarea aduce aproape de cititor pilde, apoftegme și cugetări din viețile Sfinților Părinți. Invitația la lansare exprima limpede intenția autorilor: apropierea omului de astăzi de înțelepciunea și mărturia lor, ca îndemn la credință, iubire și urcuș duhovnicesc.

Sunt cărți care apar la momentul potrivit. Timpul în care trăim ajunge să aibă nevoie de întrebările pe care ele ni le pun. Acest volum ne așază în fața uneia dintre cele mai dificile: cât suntem dispuși să schimbăm în noi?

Vorbim aproape zilnic despre schimbare. O cerem societății, instituțiilor, oamenilor din jur. Mai greu ne oprim asupra propriei vieți. Ne dorim o lume mai dreaptă, dar dreptatea ne pune la încercare și atunci când ne cere să recunoaștem că am greșit. Ne dorim să fim ascultați, dar răbdarea noastră cu ceilalți se termină uneori prea repede.

Am învățat să comunicăm instantaneu, însă ne ascultăm tot mai puțin. Construim lucruri extraordinare, dar uneori ne este greu să construim o relație sinceră cu omul de lângă noi.

Pildele Sfinților Părinți ne întorc către aceste lucruri simple și greu de împlinit. Bunătatea, smerenia, iertarea, răbdarea și credința se văd în alegerile de fiecare zi. Într-un cuvânt oprit înainte de a răni. Într-o împăcare pe care am tot amânat-o. În ajutorul oferit fără să așteptăm ceva în schimb.

De aceea, volumul merită citit cu răbdare. O pildă poate încăpea în câteva minute de lectură și poate rămâne cu noi zile întregi. Înțelesul ei se poate adânci după o încercare sau poate reveni tocmai când avem de luat o hotărâre dificilă.

Avem nevoie de schimbare și de repere care să ne ajute să-i înțelegem direcția. Sub ocrotirea lui Dumnezeu, această lucrare interioară ne cere participare și răspundere: să alegem binele, să avem curajul de a-l înfăptui și smerenia de a nu ne atribui toate meritele.

Întâlnirea de la Biserica „Sfântul Gheorghe” mi-a readus aproape o întrebare care mă însoțește și în preocupările mele literare, în „Fără5 – Despre ceea ce rămâne”: ce păstrăm în noi, în timp ce lumea se schimbă?

Din această întrebare se desprind reflecțiile de mai jos.

Fără5 – Despre ceea ce rămâne

Poate că această carte nu vine să ne învețe ceva ce nu știm.
Poate că vine să ne amintească ceea ce am uitat.

Că bunătatea nu are nevoie de aplauze.
Că iertarea nu înseamnă slăbiciune.
Că smerenia nu ne face mai mici.
Și că Dumnezeu nu trebuie căutat doar atunci când nu mai găsim singuri drumul.

Mă gândesc că, în viață, schimbăm multe.
Locuri. Oameni. Convingeri.
Uneori, chiar și pe noi înșine.

Dar vine un timp în care nu ne mai întrebăm cât am schimbat.
Ci ce a rămas.

Din credința noastră.
Din iubirea noastră.
Din binele pe care l-am fi putut face.

Și poate că aceasta este adevărata chemare a acestei cărți:

Să avem curajul schimbării, fără să pierdem ceea ce ne ține aproape de Dumnezeu.

Pentru că, la sfârșit, nu va conta doar cine am devenit.
Ci și cât din omul care trebuia să fim a rămas în noi.

Iar dacă, după toate schimbările vieții, Dumnezeu încă își găsește loc în inima noastră, înseamnă că nu am pierdut ceea ce era esențial.