Catedrala Mântuirii Neamului

„Dumnezeu este în mijlocul cetății, ea nu se

  va clătina, Dumnezeu o va ajuta.”

  (Psalmul 45,5)

Ca un munte în Pustie,

Se înalță Catedrala 

Neamului, spre veșnicie,

Fără a-și avea egala.

Far ce luminează-n noaptea

Credinței ținută-n zeghe,

Stea ce stă-n lumina Crucii

Și poporului, de veghe.

Iartă-ne, Iubite Doamne, 

Că-n ziua inaugurării,

În altar n-au intrat sfinții,

Ci uneltele trădării.

Cei care strigau în noapte

Să nu zidim catedrale,

S-au dezis cu hărnicie,

Dar n-au construit spitale. 

Nu ne pedepsi Stăpâne,

C-au intrat tâlhari, ciorchine,

Iar în strane au stat hoții, 

Care nu știu să se-nchine.

Iar afară, turma-Ți, Doamne, 

Care te dorea pe Tine,

Să te vadă-n Patocrator,

Stătea-n frig, dar rugăciune.

Noi, privind la Catedrală,

Vedem Sfânta-Ți măreție,

Sârguința celor care,

S-au umplut de bucurie,

Iar nu slava cea deșartă,

Cu care se-mpăunează,

Cei ce stau la cârma navei 

Și credința denigrează. 

Că biserica nu este

Piatra, lemnul sau oțelul,

Ci iubirea de Hristos,

Ce prin Har ne-a sporit zelul.

Noi ne străduim prin rugă,

Să ne dai toată tăria,

Iar prin Sfânta-Ți Catedrală, 

Să mântuiești România!

Nicolae Paraschiv

Senior editor