Administrația, încotro?

Dacă nu ar fi adevărat ar fi o glumă foarte gustată și spusă prietenilor ca banc administrativ. Dar analiza este dureroasă cu atât mai mult cu cât faptele pleacă de la unii dintre noi și se adresează multora dintre noi. De ce oare suntem sortiți să fim paria instituțiilor publice locale și motiv de bârfă consolidată pentru cei din afara administrației?

Nu de mult a apărut în administrația publică locală un act administrativ prin care, „o autoritate executivă desemnează o persoană împuternicită de tot de aceeași autoritate să asigure coordonarea unor instituții publice ce urmează a fi comasate în altă instituție care nu a fos tîncă înființată”.

Instituțiile și persoanele în cauză înțeleg cam despre ce este vorba dar privind de bună credință, din afară, rămâi nedumerit și te întrebi dacă nu ai anumite probleme de înțelegere. Și aceasta pentru faptul că pleonasmul este la modă și câștigă tot mai mult teren în administrație.

Pe de o parte te întrebi cum oare să desemnezi o persoană împuternicită tot de tine? Cum? Deci întâi o împuternicesc și apoi o și desemnez! E ca și cum ai spune „numesc pe cel pe care eu l-am autorizat”. Sună tautologic! Ori o desemnezi, ori o împuternicești. Ambele verbe duc la același rezultat: acea persoană capătă dreptul să asigure conducerea unei instituții.

O „persoană împuternicită” are deja o calitate. Dacă e „împuternicită”, atunci autoritatea executivă deja i-a dat puterea. Nu mai are sens să o „desemnezi” separat. Desemnarea ar fi trebuit să vină înainte, nu după.

Aici tautologia este la ea acasă. Este ca și cum ai spune „numesc să fie șofer pe șoferul căruia eu i-am dat deja permisul“. Îi dai permisul și gata, e șofer. Nu-l mai „numești șofer” a doua oară.

Pe de altă parte formularea creează confuzie de competență. Sugerează două acte juridice distincte când, de fapt, e vorba de unul singur: actul prin care autoritatea transferă atribuții. Dacă vrei să fie corect juridic, alegi un singur verb: ori „desemnezi”, ori „împuternicești“. Nu desemnezi pe „împuternicitul” împuternicit deja anterior desemnării. Limbajul administrativ prin care o împuternicire se îmbracă în două verbe este greoi și ilogic.

În administrația publică locală pleonasmul administrativ mușcă adânc din dreptul civil dar, ca să fim în tonul muzicii, „dacă actul administrativ a fost aprobat în unanimitate de către toți consilierii” și dacă hotărârea „a rămas valabilă în continuare”, totul este legal și fără putere de critică.

Ratio Legis
Cronici despre administrație, lege și bun-simț instituțional