
O porțiune de aproximativ trei kilometri a Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Chiribiș–Biharia, este amenajată astfel încât să poată permite aterizarea aeronavelor în situații de urgență. Dincolo de caracterul spectaculos al proiectului, investiția deschide o discuție mult mai importantă: infrastructura civilă poate deveni parte a capacității de reziliență a unei țări.
La prima vedere, pare una dintre acele știri care cer o a doua lectură.
O autostradă pe care pot ateriza avioane.
Nu este însă vorba despre transformarea Autostrăzii Transilvania într-un aeroport și nici despre avioane care vor împărți în mod obișnuit asfaltul cu automobilele.
Facilitatea este realizată pe secțiunea Chiribiș–Biharia a A3, în județul Bihor, și este destinată utilizării în situații excepționale. Tronsonul Chiribiș–Biharia are 28,55 kilometri, iar lucrările sunt suficient de avansate încât constructorii să fi evocat posibilitatea deschiderii înaintea termenului contractual din mai 2027.
Noutatea este reprezentată de modul în care este gândită o parte a infrastructurii: nu exclusiv ca drum, ci ca facilitate capabilă să îndeplinească o funcție suplimentară atunci când situația o cere.
Conceptul nu este nou la nivel internațional. Utilizarea unor segmente de drum drept piste alternative de aterizare a făcut parte, în diferite perioade și state, din planificarea infrastructurii pentru situații de urgență.
Ceea ce este relevant pentru România anului 2026 este revenirea în actualitate a unei asemenea abordări.
Războiul din Ucraina, poziția României pe flancul estic al NATO și experiența ultimilor ani au schimbat inclusiv modul în care trebuie privită infrastructura.
Un drum nu mai trebuie evaluat numai prin numărul automobilelor care îl traversează.
Un pod nu este doar un pod.
O cale ferată nu este doar o rută pentru pasageri și marfă.
Iar o autostradă poate avea, în anumite condiții, și o funcție strategică.
Aceasta este logica infrastructurii cu dublă utilizare – civilă și pentru situații excepționale.
Porțiunea amenajată pe A3 are aproximativ trei kilometri și este asociată unei zone de parcare a autostrăzii. Soluția tehnică trebuie să permită utilizarea suprafeței de către aeronave atunci când circumstanțele o impun.
Din perspectivă rutieră, trei kilometri reprezintă foarte puțin.
Din perspectiva rezilienței infrastructurii, pot însemna însă o opțiune suplimentară.
Iar acesta este probabil elementul cel mai important al proiectului.
Nu faptul că un avion va ateriza acolo.
Ci faptul că, dacă va fi necesar, va putea.
Există și un context mai larg.
Investițiile actuale în autostrăzi, căi ferate, poduri, energie și comunicații nu mai pot fi proiectate exclusiv prin logica utilizării cotidiene. Continuitatea transportului, redundanța rutelor și posibilitatea folosirii infrastructurii în situații de criză devin criterii tot mai importante.
În cazul A3, lucrurile capătă și o dimensiune geografică.
Chiribiș–Biharia se află în vestul țării, pe direcția conexiunii cu frontiera ungară. Finalizarea tronsoanelor aflate acum în lucru ar putea permite o continuitate mult mai mare a circulației pe Autostrada Transilvania către graniță.
Prin urmare, facilitatea pentru aeronave nu trebuie privită izolat de infrastructura din care face parte.
Este ușor să rămânem la imaginea spectaculoasă:
un avion aterizând pe autostradă.
Dar adevărata știre este alta.
România începe să proiecteze infrastructură luând în calcul nu doar funcționarea ei în zilele normale, ci și ceea ce s-ar putea întâmpla într-o zi care nu mai este normală.
Aceasta este, în fond, definiția rezilienței.
Să construiești astăzi ceva de care speri să nu ai niciodată nevoie în condiții excepționale.
Dar, dacă acea zi vine, să descoperi că există.
Autostrada rămâne autostradă.
Doar că, pentru trei kilometri, România își păstrează și un plan B.
Cristian Radu I News Connect
Foto: IA