Între barje și dronă. Se mai întâmplă ceva în România?
De câteva zile, România se uită când la Dunăre, când la cer. Barjele de la Cernavodă și drona care a traversat spațiul aerian au devenit, succesiv, centrul aproape absolut al atenției publice. Sunt subiecte importante. Dar tocmai aici începe problema: între două breaking news-uri care ne cer toată atenția, viața trece pe lângă noi. Și parcă din ce în ce mai repede.
Avem barje.
Avem dronă.
Am avut apă.
Am avut secetă.
Am avut furtuni.
Mâine, aproape sigur, vom avea altceva.
Nu știm încă ce.
Dar putem fi destul de siguri că va veni cu o bandă roșie în partea de jos a ecranului.
Și că, pentru câteva ore sau câteva zile, acela va deveni cel mai important lucru din România.
Poate chiar din lume.
O țară cu agenda confiscată
Nu este nimic greșit în faptul că presa urmărește o situație de la Cernavodă. Funcționarea unei centrale nucleare este, evident, o chestiune de interes public major.
Nu este nimic greșit nici în faptul că urmărim o dronă care intră în spațiul aerian al României. Suntem la granița unui război.
Problema apare când un asemenea subiect nu mai ocupă agenda.
O confiscă.
Dimineața aflăm ce s-a întâmplat.
La prânz aflăm ce ar putea să se întâmple.
După-amiaza aflăm ce spun experții despre ceea ce s-ar putea întâmpla.
Seara aflăm ce au spus politicienii despre ceea ce au spus experții.
Iar a doua zi aflăm ce cred alți politicieni despre ceea ce au spus politicienii cu o seară înainte.
Între timp, subiectul inițial poate că nici nu mai evoluează spectaculos.
Dar povestea trebuie să continue.
Agenda a fost ocupată.
Între timp, viața trece
Și aici începe partea care ar trebui să ne preocupe mai mult.
Pentru că în timp ce privim barjele și urmărim drona pe hartă, continuăm să trăim.
Mergem la serviciu.
Stăm în trafic.
Plătim facturi.
Intrăm în magazine.
Căutăm un medic.
Așteptăm un tren.
Încercăm să terminăm o casă.
Creștem copii.
Ne îngrijim părinții.
Îmbătrânim.
Uneori nici nu observăm cât de repede.
Viața nu intră în breaking news.
Doar trece.
România care nu încape pe banda roșie
În spatele marilor subiecte ale zilei există însă o altă Românie.
Una mult mai puțin spectaculoasă.
PNRR intră în ultima lui linie dreaptă, iar pentru investițiile rămase în urmă timpul nu mai este o figură de stil.
România introduce trenuri noi, dar infrastructura feroviară încă încearcă să ajungă din urmă materialul rulant.
Sistemul energetic primește capacități regenerabile noi, în timp ce rețelele, stocarea și echilibrarea devin probleme tot mai importante.
Pe Autostrada Transilvania construim inclusiv infrastructură care poate avea dublă utilizare.
În administrațiile locale se iau decizii despre urbanism, transport, apă, școli, taxe și investiții.
Unele ne vor afecta zece sau douăzeci de ani.
Dar acestea sunt știri dificile.
Au documente.
Au cifre.
Au termene.
Trebuie explicate.
Drona are un avantaj jurnalistic incontestabil.
Zboară.
Atenția a devenit o resursă
Poate că aici se află una dintre marile schimbări ale ultimilor ani.
Nu mai ducem lipsă de informație.
Ducem lipsă de atenție.
Telefonul ne spune dimineața ce trebuie să știm.
Televizorul ne spune ce este urgent.
Rețelele sociale ne spun de ce trebuie să ne indignăm.
Notificările ne spun ce s-a întâmplat acum trei minute.
Și toate au un argument impecabil:
Uită-te aici. Acum.
Ne uităm.
Apoi apare următorul lucru.
Și ne uităm acolo.
După o vreme, nici nu mai știm foarte bine la ce ar trebui să fim atenți.
La război?
La energie?
La inflație?
La taxe?
La climă?
La politică?
La inteligența artificială?
La deficit?
La pensii?
La curs?
La dobânzi?
La dronă?
La Dunăre?
Probabil la toate.
Ceea ce înseamnă, practic, că nu mai putem fi atenți cu adevărat la nimic.
Urgența permanentă
Mai există un efect.
Dacă totul este urgent, urgența își pierde sensul.
Breaking news-ul a fost inventat pentru evenimentul excepțional.
Dar excepționalul a devenit program permanent.
Trăim într-o succesiune de alerte.
Una o înlocuiește pe cealaltă înainte să apucăm să înțelegem prima.
Și apare un paradox.
Suntem probabil generația care primește cea mai mare cantitate de informație din istorie și, în același timp, una dintre generațiile care riscă cel mai mult să piardă imaginea de ansamblu.
Știm unde este drona.
Dar poate nu mai știm unde mergem noi.
Și atunci, la ce mai fim atenți?
Poate răspunsul este mai simplu decât pare.
La ceea ce ne poate lovi imediat.
La semnele de circulație și la portofel.
Primele, pentru că între două notificări trebuie totuși să ajungem întregi acasă.
Al doilea, pentru că indiferent ce subiect domină agenda publică, la sfârșitul lunii facturile nu urmăresc breaking news-ul.
Ele vin.
La timp.
În rest, poate ar trebui să ne permitem din când în când luxul de a nu urmări totul.
Nu pentru că ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu contează.
Ci tocmai pentru că există lucruri care contează mai mult decât capacitatea noastră de a consuma fiecare alarmă a zilei.
Dincolo de știre
Barjele vor pleca.
Drona a plecat deja.
Vor veni alte subiecte.
Unele importante.
Altele doar spectaculoase.
Toate ne vor cere atenția.
Dar există ceva ce niciun breaking news nu ne va da înapoi.
Timpul petrecut privind în altă parte.
Poate că adevărata întrebare nu mai este:
„Ce se întâmplă astăzi în România?”
Ci:
„Din tot ce se întâmplă, ce merită cu adevărat atenția noastră?”
Pentru că viața nu așteaptă să se termine ediția specială.
Trece.
În ultima vreme, parcă din ce în ce mai repede.
Așa că, până aflăm care va fi următoarea mare poveste națională, să nu uităm măcar două lucruri.
Semnele de circulație.
Și portofelul.
Restul va intra, aproape sigur, la breaking news.
Cristian Radu I News Connect
Foto: IA
