Băncile din România, captive statului: cine mai finanţează economia reală?

Băncile din România se află într-un punct de inflexiune, cu cea mai mare expunere suverană din Uniunea Europeană, conform ultimului raport publicat de Banca Naţională a României (BNR). Aproape 27% din bilanţul băncilor este orientat spre finanţarea administraţiei publice centrale, din care peste 21% reprezintă titluri de stat. Această situaţie ridică întrebări esenţiale despre echilibrul între finanţarea statului şi susţinerea economiei reale.

Statul – principalul client al băncilor

Titlurile de stat au devenit motorul principal al creşterii activelor bancare în 2024, atingând aproape 200 miliarde lei. Creditele directe către stat au crescut şi ele cu un impresionant 34,5%, până la 50 miliarde lei. Între timp, creditele către sectorul neguvernamental au evoluat într-un ritm mult mai lent (+8,8%), ajungând să reprezinte doar 46% din bilanţurile băncilor.

Această dependenţă faţă de stat, deşi a susţinut indicatorii de lichiditate şi profitabilitate ai băncilor, accentuează o vulnerabilitate structurală: legătura tot mai strânsă între sectorul bancar şi statul român. Pe fondul deficitelor bugetare record – peste 7% din PIB estimat pentru 2025 – şi a unei datorii publice care a depăşit pragul de 50% din PIB, presiunea asupra băncilor continuă să crească.

Economie reală: marele perdant?

În pofida surplusului de depozite din sistem – un ecart de 41 miliarde euro faţă de nivelul creditării – companiile din România rămân creditoare nete ale băncilor. „Decuplarea între sistemul bancar şi economie s-a adâncit în ultimii ani, în timp ce relaţia cu statul s-a consolidat puternic“, notează oficialii BNR. Criticile nu au întârziat să apară: băncile sunt acuzate de „comoditate“, cu un apetit scăzut pentru finanţarea mediului privat.

Ce alternative există?

În teorie, băncile ar putea să atragă finanţare suplimentară din exterior – fie de la băncile-mamă, fie prin linii de credit externe. Însă astfel de soluţii vin cu riscuri: majorarea costurilor de finanţare, creşterea dependenţei de surse externe şi, paradoxal, contracararea obiectivului declarat de suveranitate financiară. „Nu este de dorit ca majoritatea capitalurilor din economie să fie direcţionate spre stat“, avertizează economistul Aurelian Dochia. În plus, expunerile maxime legale la titlurile de stat sunt deja aproape atinse.

O altă direcţie ar putea fi capitalizarea suplimentară, mai ales în contextul consolidării poziţiei instituţiilor de credit cu capital românesc (37,5% din totalul activelor în 2024). Fuziunile şi achiziţiile recente din sector pot sprijini acest demers, dar nu rezolvă problema esenţială: redresarea intermedierii financiare pentru economie.

Riscuri şi soluţii pentru echilibru

BNR subliniază riscurile sporite generate de intervenţia statului pe piaţa creditului, inclusiv prin schemele de garantare. Acestea pot supraîncălzi anumite pieţe, precum cea imobiliară, şi pot limita eficienţa măsurilor macroprudenţiale.

Pentru a păstra stabilitatea financiară şi a susţine economia, este nevoie de o reorientare strategică. Linii de finanţare externe atent calibrate, parteneriate cu instituţii financiare internaţionale şi măsuri fiscale responsabile ar putea asigura un echilibru între nevoia statului de resurse şi sprijinirea economiei reale.

Concluzie

Băncile româneşti se află la răscruce: între finanţarea unui stat cu nevoi bugetare uriaşe şi datoria lor de a susţine mediul privat. În lipsa unor politici coerente şi a unor decizii curajoase privind diversificarea surselor de finanţare, riscul ca economia reală să rămână pe plan secund devine tot mai mare. Dezbaterea despre viitorul intermedierii financiare în România abia începe.

Cristian Radu

Redactor sef