
Într-o societate marcată adesea de ziduri invizibile și de indiferență birocratică, Camera Deputaților a adoptat marți, 30 iunie, în calitate de for decizional, un act normativ cu un profund impact social: Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor „Lift pentru viață”. Dincolo de rigorile textului juridic, această lege reprezintă o reparație morală și un pas decisiv spre normalitate pentru milioane de cetățeni blocați, la propriu, între zidurile propriilor case.
Statistica din spatele deciziei politice este înfiorătoare: aproximativ 88.000 de blocuri cu trei și patru etaje din România, ridicate în perioada comunistă, nu dispun de un lift. În aceste adevărate „închisori de beton” își duc traiul circa 3,8 milioane de români. Pentru bătrânul care nu a mai văzut lumina soarelui de luni de zile, pentru mama care cară în brațe un cărucior sau pentru persoana țintuită în scaunul cu rotile, lipsa unui ascensor nu este un simplu disconfort, ci o condamnare la izolare și o încălcare flagrantă a dreptului la o viață independentă.
Noua legislație creează cadrul normativ național pentru finanțarea și instalarea de ascensoare sau soluții alternative de accesibilitate în clădirile cu cel puțin trei niveluri supraterane. Programul este unul multianual, de interes și utilitate publică, fiind coordonat strategic de două ministere-cheie: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Totuși, legea instituie filtre tehnice și de siguranță stricte. Nu vor putea beneficia de finanțare:
O abordare flexibilă: Legea recunoaște că geometria multor blocuri vechi nu permite instalarea unui lift clasic. De aceea, normele prevăd finanțarea unor soluții alternative sau complementare: scări mecanizate, platforme elevatoare sau rampe de acces, adaptate specificului fiecărei clădiri.
Implementarea acestui program mamut cade în sarcina unităților administrativ-teritoriale. Primăriile vor fi beneficiarii direcți ai fondurilor și vor gestiona proiectele de la faza de documentare tehnică și până la recepția lucrărilor.
Finanțarea este gândită printr-un mix de surse, menit să ridice povara financiară de pe umerii proprietarilor:
Mai mult, pentru a nu bloca inițiativele locale, primăriile au libertatea juridică de a dezvolta propriile programe multianuale, finanțate exclusiv din bugetul local, pentru blocurile care nu prind finanțare prin programul național major.
Un aspect esențial al noii legi este caracterul său necoercitiv. Statul nu impune termene limită și nu aplică sancțiuni. Totul pornește de la baza societății, prin principiul subsidiarității.
Pentru a evita blocajele birocratice specifice marilor proiecte de infrastructură din România, legea prevede demararea unei etape-pilot de 18 luni, finanțată cu precădere din fonduri europene. Acest test va permite calibrarea ghidurilor de finanțare, identificarea obstacolelor tehnice în teren și fluidizarea dialogului dintre primării și asociațiile de locatari, înainte de extinderea masivă la nivel național.
România se află, în prezent, pe ultimele locuri din Europa în ceea ce privește numărul de ascensoare funcționale raportat la numărul de locuitori. Dincolo de statisticile reci și de fondurile europene care trebuie absorbite, legea „Lift pentru viață” este despre umanitate. Este dovada că un stat poate privi spre cetățenii săi nu doar ca spre niște simpli contribuabili, ci ca spre oameni care merită șansa de a ieși din izolare și de a merge pe propriile picioare în societate. Rămâne ca primăriile să dovedească aceeași responsabilitate în implementare pe care Parlamentul a arătat-o prin vot.
Cristian Radu
Sursa datelor legislative: Proiectul de lege privind Programul Național „Lift pentru viață” (Camera Deputaților, iunie 2026).
