După eclipsă, vin Perseidele. Noaptea de 12 spre 13 august aduce maximul „ploii de stele”
12 august 2026 oferă două spectacole astronomice în aceeași zi. După eclipsa de Soare, vizibilă parțial și din România, noaptea aduce maximul Perseidelor, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori ale anului. Iar în 2026 există un avantaj important: Luna Nouă lasă cerul aproape lipsit de lumină lunară. Dacă dispar și norii, restul îl face cerul.
Pentru cei care au urmărit eclipsa de miercuri seară, ziua astronomică nu se termină odată cu apusul Soarelui.
Din contră.
După lăsarea întunericului începe al doilea spectacol.
Perseidele ating maximul în noaptea de 12 spre 13 august, iar cele mai bune condiții de observare sunt după miezul nopții și până înainte de răsărit.
În condiții ideale, departe de luminile orașelor, pot fi observate zeci de meteori într-o oră, iar estimările pentru maxim ajung, în funcție de condițiile de observare și de activitatea efectivă a curentului, spre aproximativ 100 de meteori pe oră.
Ce sunt, de fapt, Perseidele?
Le spunem popular „stele căzătoare”.
Dar nu sunt stele.
Și, din fericire, nu cade nimic de pe cer în sensul în care sugerează expresia.
Perseidele sunt meteori produși de particule de praf și fragmente foarte mici lăsate în spațiu de cometa 109P/Swift–Tuttle.
În fiecare an, Pământul traversează acest vast culoar de resturi cosmice. Particulele intră în atmosfera terestră cu viteze foarte mari — Perseidele ajung la aproximativ 59 de kilometri pe secundă — și se încălzesc violent, producând acele dâre luminoase pe care le vedem pentru o secundă sau două pe cer. Unele sunt suficient de strălucitoare pentru a produce adevărate „mingi de foc”, Perseidele fiind cunoscute tocmai pentru astfel de apariții.
Așadar, când vedem o „stea căzătoare”, nu asistăm la moartea unei stele.
Vedem, de cele mai multe ori, sfârșitul spectaculos al unei particule minuscule de materie cosmică.
De ce se întâmplă în fiecare an?
Pentru că Pământul revine în fiecare an în aceeași zonă a orbitei sale în jurul Soarelui.
Iar acolo întâlnește din nou traseul de particule lăsat de Swift–Tuttle.
Cometa însăși nu trebuie să fie în apropierea Pământului pentru ca Perseidele să apară. Ea are nevoie de aproximativ 133 de ani pentru o orbită completă în jurul Soarelui. Ultima sa apropiere de Soare a avut loc în 1992, iar următoarea este așteptată în jurul anului 2125–2126.
Praful lăsat în urmă rămâne însă întins de-a lungul orbitei.
Pământul trece prin el în fiecare vară.
De aici periodicitatea.
Și de ce tocmai în iulie și august?
Nu pentru că vara ar favoriza apariția meteorilor.
Este pur și simplu geometrie orbitală.
În această parte a traseului anual al Pământului în jurul Soarelui, planeta noastră traversează fluxul de particule asociat cometei Swift–Tuttle.
Primele Perseide pot apărea încă din a doua jumătate a lunii iulie. Activitatea crește treptat pe măsură ce Pământul înaintează spre regiunea mai densă a fluxului de resturi, atinge maximul în jurul datei de 12 august și apoi scade.
NASA explică faptul că zona de resturi este atât de largă încât Pământul petrece săptămâni traversând-o. De aceea nu avem o singură noapte cu Perseide, ci o perioadă de activitate care se întinde din iulie până spre finalul lunii august.
De ce se numesc Perseide?
Pentru că, dacă prelungim imaginar înapoi traiectoriile meteorilor, aceștia par să pornească din aceeași regiune a cerului, aflată în apropierea constelației Perseu.
Astronomii numesc acel punct radiant.
Perseu nu produce meteorii și nu are nicio legătură fizică directă cu ei. Este doar efectul perspectivei, asemănător cu șinele de cale ferată care par să se întâlnească undeva în depărtare.
De aici numele: Perseidele.
2026 este un an foarte bun pentru observații
Există încă o coincidență astronomică fericită.
Maximul Perseidelor din acest an se produce în apropierea Lunii Noi.
Asta înseamnă că lumina Lunii nu va „spăla” cerul și nu va ascunde meteorii mai slabi. Într-un loc întunecat, departe de iluminatul urban și cu cer senin, condițiile pot fi excelente.
Nu este nevoie nici de telescop.
De fapt, telescopul poate chiar să încurce.
Perseidele pot apărea într-o zonă foarte largă a cerului, iar un instrument optic restrânge câmpul vizual. Cel mai bun instrument rămâne, în cazul acesta, ochiul liber.
Câteva lucruri sunt suficiente: un loc cât mai întunecat, o vedere largă asupra cerului, 20–30 de minute pentru ca ochii să se adapteze la întuneric și cât mai puține priviri în ecranul telefonului.
Și răbdare.
Meteorii nu vin după program.
O zi rară pentru cei care privesc cerul
Coincidența este cu atât mai interesantă cu cât, în aceeași zi, 12 august, s-a produs și eclipsa totală de Soare vizibilă pe o bandă care a traversat regiuni din Groenlanda, Islanda și Spania.
În România eclipsa a fost numai parțială. La Brașov, fenomenul a fost foarte redus și s-a produs chiar înaintea apusului: aproximativ între 20:23 și 20:30, cu maximul în jurul orei 20:27.
Apoi Soarele apune.
Se face întuneric.
Și începe partea a doua.
De data aceasta nu mai trebuie privit spre Soare — și nici nu mai sunt necesari ochelari speciali.
Trebuie doar să ieșim puțin din luminile orașului și să ridicăm privirea.
Perseidele vor mai putea fi observate și în nopțile următoare, însă activitatea va începe să scadă după maxim, până când Pământul va ieși din regiunea de resturi cosmice a cometei Swift–Tuttle.
După aceea, praful va rămâne acolo.
Pământul își va continua drumul.
Și, peste un an, se vor întâlni din nou.
În această noapte, dacă norii ne lasă, întâlnirea are loc deasupra noastră.
Cristian Radu I News Connect
Surse
NASA Science — Perseids Meteor Shower; NASA Science — 109P/Swift–Tuttle; NASA/JPL — informații privind mecanismul Perseidelor; Timeanddate — eclipsa de Soare din 12 august 2026 și vizibilitatea din România/Brașov; date astronomice actualizate privind maximul Perseidelor 2026.
